Copil fiind, aveam în bibliotecă o carte, „Nici cuceritori, nici cuceriți”. Titlul reprezenta practic chintesența istoriografiei noastre, așa cum era văzută în anii ’80, așa cum am învățat-o la școală și așa cum este în continuare predată elevilor: noi n-am avut niciodată nimic cu nimeni, doar ne-am apărat împotriva cotropitorilor. Pentru a arăta astfel, istoria noastră a fost puricată bine, eliminându-se tot ce nu convenea acestei imagini de popor blajin și pașnic. Nu scrie în niciun manual că războaiele daco-romane au fost provocate îndeosebi de desele incursiuni de jaf ale dacilor în sudul Dunării, în Moesia romană și nici că moldovenii își făceau, prin sec. XVII, „shopping-ul” în Polonia, cu sabia într-o mână și torța în cealaltă. Asta, ca să dăm doar două exemple din lunga listă a situațiilor în care românii au reprezentat o problemă serioasă pentru vecini. E o tendință firească a oricărui popor, oraș sau chiar familie, de a se prezenta într-o lumină trandafirie, chiar dacă adevărul este vânăt de-a binelea. Asta, pentru „a da bine”. Despre ieșeni buni și ieșeni răi vom vorbi și noi azi.
Sute de personalități
Un top al „celor mai” ieșeni este greu de întocmit. Sunt sute de personalități care s-au născut aici și care își pot găsi locul într-un astfel de clasament. Noi vom încerca o scurtă selecție de buni și răi. Eventual, de oameni care au fost și buni și răi, că așa e românul, imparțial, de la Caragiale încoace.
Controversat
Marele om politic Mihail Kogălniceanu este cunoscut în conștiința publică mai ales ca artizanul primei uniri, cea de la 1859. El este creditat și cu măsurile de modernizare a tânărului stat românesc condus de Al.I. Cuza, ca și cu un rol deloc de neglijat în proclamarea independenței României în 1877 sau în primele inițiative diplomatice ulterioare. Dar, dacă pentru România, Kogălniceanu a fost un politician de prim-rang, pentru ieșeni el a reprezentat un dezastru. La îndemnul său, Cuza a stabilit, în 1862, capitala la București, statul român fiind organizat după principiile unei centralizări excesive. Din capitală de stat, Iașul a devenit un simplu oraș dintr-un fund de provincie. În 1859, Iașul avea 65.000 de locuitori, peste jumătate din București. În 1930, abia atinsese 100.000 de locuitori, de șase ori mai puțin decât capitala. În cei 7 ani de domnie a lui Cuza, economia Iașului nu că a stagnat, ci s-a prăbușit de-a dreptul. Tranzacțiile comerciale au scăzut la Iași în 1862 față de 1861 cu 70%, iar valoarea imobilelor a scăzut cu 72%. În Moldova nu au mai fost construite drumuri pietruite, toate investițiile publice fiind concentrate în Muntenia. Lucrările de construire a primei căi ferate din România au fost începute de Cuza pe ruta București – Giurgiu, în timp ce proiectele inițiate încă din timpul domniei lui Mihalache Sturdza în Moldova au fost abandonate. Nu e de mirare că în 1866, separatiștii ieșeni ardeau în public păpuși reprezentându-i pe Kogălniceanu și Cuza. Dar timpul netezește asperitățile, așa că la 20 de ani de la moartea sa, în cinstea lui Kogălniceanu se ridica la Iași statuia pe care o vedeți și azi în fața Universității.
Prim ministrul de la Țibănești
Unul dintre cei mai influenți oameni politici din timpul domniei lui Carol I a fost ieșeanul Petre P. Carp (foto sus). Sau, mă rog, țibăneșteanul, pentru că își avea moșia la Țibănești, unde încă se mai păstrează conacul său. A fost prim-ministru în două rânduri, ultima oară în 1912. Aveau să mai treacă 100 de ani până când un ieșean să mai ajungă premier. Cele două administrații ale lui Carp au reprezentat perioade de reforme fiscale, încurajarea investițiilor străine și combaterea corupției politice. Intransigent și ferm, Carp a fost unul dintre puținii oameni politici care au avut curajul să-l înfrunte direct pe Carol I. Lui Carp i se datorează în bună măsură alocarea unor fonduri masive Iașului, inclusiv din caseta personală a regelui, pentru investiții publice. Teatrul Național, Palatul Universitar, Palatul Culturii, liceul Negruzzi, liceu Național, Mitropolia sunt clădiri construite sau începute atunci. Restaurarea bisericilor Trei Ierarhi și sf. Nicolae Domnesc, tot atunci. Tot Carp poate fi creditat și pentru împroprietărirea comunei Iași cu numeroase moșii și imobile. Șorogariul aparține Iașului de atunci. Carp a căzut în dizgrația publică după intrarea României în primul război mondial. Carp ceruse vehement ca România să intre în război, dar nu alături de Rusia, ci împotriva ei. „Am trei fii. Îi dau Majestății Voastre să se bată și să moară. Iar eu mă voi ruga lui Dumnezeu ca armata română să fie bătută… căci numai astfel România va putea să fie scăpată. Victoria Rusiei va fi distrugerea României”, spunea Carp regelui Ferdinand. Sfârșitul celui de-al doilea război mondial avea să-i dea dreptate.
De cinci ori primar al Iașului
Kogălniceanu a construit România și a distrus Iașul. Carp și-a asumat plata datoriilor României față de Iași, dar amintirea sa rămâne controversată. Au existat însă și oameni despre care nu se poate vorbi decât de bine. Unul dintre ei este Nicolae Gane, coleg de generație și de Junimea cu Petre Carp și considerat cel mai mare primar al Iașului. Între noi fie vorba, era născut la Fălticeni, dar a renunțat de tânăr la postul de președinte de secție la Curtea de Apel Focșani pentru a se muta la Iași. Deputat de Iași și prefect al județului, Gane avea să fie ales de cinci ori și primar al Iașului, iar unele dintre ctitoriile sale rezistă și azi. El este cel care a rezolvat problema alimentării cu apă a Iașului. La începutul sec. XX, după numeroase epidemii de holeră, devenise evident că apa Bahluiului, folosită și pentru deversarea gunoaielor, poate fi folosită la orice, numai la băut, nu. Gane a fost cel care a realizat aducțiunea de apă potabilă la Iași din sursa Timișești, așa-numita „conductă Carol”. În acel moment, a fost înjurat, mai ales din cauza costurilor imense ale lucrărilor, dar pe termen lung s-a dovedit o idee strălucită. A reușit să obțină garanția regală pentru pietruirea și asfaltarea străzilor din oraș. La acea vreme, asfaltul era ceva revoluționar. Iar acolo unde mai există străzi pavate cu piatră cubică, pășiți cu grijă: a fost pusă de Gane. Tot el a construit Uzina Electrică Comunală, în 1899. Un an mai târziu, aceasta alimenta prima rețea de tramvaie electrice din România.
„Groapa lui Manciuc”
Apropo de primari, trebuie să-l menționăm în final pe Ioan Manciuc. Unii îl consideră un ctitor, care a modernizat Iașul. Alții spun despre el că a distrus orașul. Și unii și alții au dreptate. Nici el nu era chiar ieșean. S-a născut în satul Șcheia din comuna A.I. Cuza, aflată pe atunci în județul Roman. Membru al Partidului Comunist din tinerețe, Manciuc a ajuns în 1970 președinte al Consiliului Popular Municipal, adică primar. A profitat de cutremurul din 1977, care afectase grav capitala, dar cruțase Iașul, pentru a schimba fața orașului. A ras pur și simplu tot centrul civic și Copoul, pentru a-l reconstrui. Faptul că azi numărăm pe degete clădirile vechi rămase în picioare i se datorează lui Manciuc. La fel cum i se datorează și construirea cartierelor Alexandru și Dacia, includerea în oraș a zonelor Nicolina, Frumoasa sau CUG sau construirea de blocuri în Păcurari, Tătărași și Nicolina. Cea mai cunoscută investiție făcută în acea vreme a fost însă pasajul pietonal din Piața Unirii. I se spunea „groapa lui Manciuc”. Metaforic, putem spune că acolo a fost înmormântat Iașul vechilor zidiri.
