Mare pariu urbanistic: cum poate fi redată strălucirea Iașului de altădată

Vorbim noi, destul de des, de ceea ce Dan Bădărău și Ioan Caproșu numeau, atât de frumos, „Iașii vechilor zidiri”. De acel Iași despre care Iorga spunea că nu ar trebui să existe român care să nu-l fi vizitat măcar o dată. De Iașul lui Eminescu și Creangă, de Iașul capitală a rezistenței până la capăt, de Iașul interbelic, cu clădirile sale art nouveau. De Iașul teilor și al unui farmec unic în țară. De Iașul care, din nefericire, în bună parte nu mai există. A dispărut sub buldozere, mai ales în anii ’60 și ’80, în numele unei „modernizări” ce voia să aducă toate centrele urbane la același numitor, cu un centru aglomerat de blocuri și o periferie sufocată de industria grea. Dar a dispărut oare definitiv? Nu s-ar putea reface măcar câteva dintre vechile simboluri ale Iașului?

S-a pierdut turnul clopotniță
Probabil că după Palatul Culturii, cea mai cunoscută clădire din Iași este ctitoria lui Vasile Lupu, biserica Trei Ierarhi. Unică în țară, dacă nu chiar în lume, prin brâurile sculptate ce o înconjoară. Aceasta a fost una dintre primele victime ale modernizării Iașului și una dintre puținele pentru care nu poate fi învinovățit regimul comunist. Biserica a fost restaurată începând cu 1882, de arhitectul francez André Lecomte de Noüy. Într-o epocă în care încă nu se stabiliseră standarde internaționale de protejare a monumentelor, restaurarea a însemnat un adevărat masacru. Biserica a fost practic demolată și reconstruită, pietrele fiind așezate invers, pentru a putea fi refăcută sculptura. Pictura interioară originală a fost iremediabil pierdută, au dispărut vechi obiecte de cult, cinci din cele 8 clopote din turnul-clopotniță, orologiul din acesta și chiar turnul în sine. Proiectul inițial prevedea refacerea turnului, ceea ce însă nu s-a mai întâmplat. Și, din toată „restaurarea” Trei Ierarhiului, dispariția clopotniței este poate cel mai dureros episod. În fond, aici a fost instalat în 1640 primul orologiu din țările române. E drept, el nu mai era cel original. Fusese înlocuit după unul dintre numeroasele incendii care au lovit Iașul, în 1845.
Ce-ar fi dacă am reconstrui turnul? Acesta se afla pe marginea de atunci a Uliței Mari, ușor lateral față de intrarea în curtea bisericii. Cumva, cam pe mijlocul actualului bulevard, în dreptul intrării în Consiliul Județean. Reconstruirea în sine nu ar fi o problemă tehnică, dar ar fi totuși dificilă, pentru că ar bloca priveliștea spre intrarea în Palatul Culturii. Și așa, din cauza numeroaselor clădiri noi din jur, Palatul nu mai poate fi văzut decât de pe bulevardul Ștefan cel Mare.

Aurirea turlelor
Dar ce s-ar putea face cu ușurință și ar da un plus de strălucire Iașului, ar fi aurirea bisericii. În fond, asta a făcut Vasile Lupu, nu? Se spune că aurul ar fi dispărut după ce tătarii ar fi incendiat biserica, pentru a-l topi și a-l strânge. E doar o legendă. Cantitatea de aur folosită pentru acoperirea bisericii a fost infimă. Transformat în foiță, un gram de aur poate acoperi un metru pătrat. Un teanc de 20 de foițe de aur poate fi cumpărat de la un magazin de materiale pentru pictură și sculptură la vreo 70-80 de lei. Pentru acoperirea întregii biserici nu ar fi necesar mai mult de un kilogram de aur, deci cu tot cu plata muncitorilor, 100.000 de euro ar fi arhisuficienți. Și avem deja experiența bisericii lipovenești de pe malul Bahluiului. Acoperișul acesteia a fost aurit acum vreo 15 ani, iar aurul strălucește în continuare, fără a fi afectat de intemperii. Deci, de ce nu?

Emblematică
Cu ușurință ar putea fi redate Iașului și alte vechi simboluri ale sale. Înainte ca fațada să îi fie distrusă și să fie transformat într-un cub de cărămidă cu pretenții de cinematograf, cinema Tineretului era cunoscut sub numele de Coloseul Bragadiru (foto deasupra). Era o simplă berărie, construită peste fosta bodegă Eldorado, dar a fost una dintre clădirile emblematice ale Iașului, prin arhitectura sa cu totul deosebită. A, și prin faptul că aici cânta într-o vreme strănepotul celebrului Barbu Lăutaru. Cinematograful a ars în 1994, iar de atunci clădirea a rămas abandonată. A fost acoperită cu un mesh care reproduce imaginea vechii clădiri, dar ar fi chiar un capăt de țară să fie refăcut Coloseul? În fond, nu ar fi vorba de o restaurare, ci de o reconstrucție, care este mai ieftină.

Refăcută fațada
Pe vremuri, strada Lăpușneanu se termina în fața Jockey Clubului (foto), altă clădire emblematică pentru Iași, demolată efectiv degeaba în anii ’60. Se afla în actualul parc al Palatului Copiilor de la Fundație, în stânga tonetei de cafea. Ar fi greu de reconstruit, pentru că ar însemna să renunțăm la parc, în condițiile în care Iașul suferă de o lipsă de spații verzi. Dar dacă am renunța la altoreliefurile prolectultiste care acoperă Casa Studenților? E o clădire fără personalitate, în cel mai dubios stil funcționalist, fără nicio legătură cu Iașul nostru. Ea, Casa Sindicatelor sau căminul cultural de la Cucuieții din Deal, tot aia. N-ar fi greu ca măcar fațada ei să fie refăcută în stilul art nouveau, reprezentativ pentru Iașul interbelic și care decora fostul Jockey Club?

Realitate virtuală

Sunt doar câteva idei. Clădiri emblematice pentru Iași au fost zeci, dacă nu chiar sute. Unele, cum ar fi Academia Mihăileană sau biserica Sfânta Vineri, ar fi imposibil de refăcut pentru că au fost înlocuite de clădiri moderne. Dar pentru acestea s-ar putea face ceea ce în alte orașe se face de mult: o aplicație de realitate virtuală care să prezinte în paralel clădirea veche și cea nouă, pe fundal auzindu-se comentariul unui ghid. Simplu și, mai ales, rentabil turistic.