Manevre DUBIOASE la vânzarea hotelurilor Traian, Astoria și Rapsodia

Metropola

Interese uriașe și o grabă suspectă a lichidatorului într-o afacere de ordinul milioanelor de euro. Vestitul Hotel Traian și fratele Astoria, dar și hotelul Rapsodia din Botoșani sunt parte a unei manevre care ridică mari semne de întrebare. În funcție de cum se vor așeza apele, cele trei hoteluri vor fi vândute fie cu 3-4 milioane de euro, dacă ies combinațiile unor „băieți deștepți”, fie cu 9-10 milioane de euro, cât e, de fapt, prețul de piață al acestor trei unități de cazare.

Selecția evaluatorului
Lucrurile s-au precipitat în ultimele săptămâni. Management Reorganizare Lichidare Iași (MRL), în fapt lichidatorul celor trei hoteluri, a anunțat pe 9 februarie demararea unei proceduri de selecție pentru găsirea unei societăți specializată pentru întocmirea unor raporte de evaluare. În anunț se precizează: „în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare pentru patrimoniul societății debitoare Turism Moldova S.A. Iași”. Mai pe românește, lichidatorul căuta o firmă care să evalueze cele trei hoteluri din patrimoniul Turism Moldova: Grand Hotel Traian, Hotel Astoria, ambele din Iași, și Hotel Rapsodia din Botoșani. Ofertele trebuiau depuse, conform anunțului, până pe 24 februarie 2017, la ora 12:00.

Un câștigător
La anunț au răspuns cinci firme. Pe 2 martie 2017, s-au deschis plicurile și, dintre toate, a fost desemnată drept câștigătoare PFA Florescu Valentina din Iași. Onorariul a fost fixat la aproximativ 7.000 de lei, iar respectivul PFA are termen șase zile după primirea documentelor pentru a termina lucrarea de evaluare. Până aici, lucrurile par a fi în regulă.

Fără acceptul creditorilor
Doar că de la începutul lunii februarie și până acum, lichidatorul, Management Reorganizare Lichidare Iași, a jucat periculos ignorând mai multe proceduri legale. În primul rând, MRL a efectuat procedura de selecția a evaluatorului fără acceptul Comitetului creditorilor. Concret, MRL nu a avut aprobarea celor mai importanți creditori, ai celor care au de recuperat cele mai mari sume de la Turism Moldova.

Două necunoscute
În al doilea rând, cu doar o zi înainte ca MRL să facă anunțul de selecție al evaluatorului, cel mai mare creditor al Turism Moldova, cel care deține peste 50% din masa credală, a desemnat un alt lichidator, o altă firmă. MRL îndeplinise acest rol doar provizoriu.
Logic, se pun două întrebări: mai este MRL lichidatorul oficial sau este cealaltă firmă desemnată? Și, apoi, procedura aceasta de selecție a evaluatorului este sau nu legală?

Scenarii
Cu toate că este destul de tehnică, problema poate fi simplificată dacă înțelegem care este miza întregii afaceri. Practic, firma care va face evaluare va decide cu cât se vor vinde cele trei hoteluri. Poate fi stabilit un preț de evaluare mai mic, de 3 – 4 milioane de euro care să asigure o vânzare rapidă, dar care să nu îndestuleze toți creditorii. Există scenariul ca principalul creditor să cumpere cele trei hoteluri cu doar câteva sute de mii de euro, diferența fiind creanțele pe care le avea de încasat. Sau, există și scenariul ca întreaga afacere să fie pregătită pentru un important lanț hotelier.

Fractură logică
Există însă o uriașă contradicție, de fapt un alt mare semn de întrebare. Odată vândute cele trei hoteluri, lichidatorul va încasa un comision de 5% din valoarea tranzacției. Așa că, cel puțin la nivel teoretic, MRL avea tot interesul ca în urma evaluării să iasă un preț cât mai mare. De exemplu, 5% din 3 milioane de euro înseamnă un comision de doar 150.000 de euro, pe când 5% dintr-un preț de vânzare de 10 milioane de euro înseamnă 500.000 euro. În aceste condiții este inexplicabilă adresa pe care MRL a trimis-o la toți cei care au închiriat acum cele trei hoteluri prin care îi anunță să elibereze Traian, Astoria și Rapsodia până pe 13 martie. Este la mintea cocoșului și orice om cu business în turism știe că unul este prețul unui hotel gol și altul este prețul unui hotel în activitate, cu turiști, cu rezervări făcute deja pentru perioada următoare, cu activitatea intensă.

Concluzie
Surse din piață susțin că toate aceste indicii duc cu gândul către o vânzare deja aranjată, la un preț mic al hotelurilor și cu păgubirea clară a creditorilor care au de recuperat bani de la Turism Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *