Sfârşitul lunii aprilie este aşteptat cu puştile pregătite în organizaţia PNL Iaşi. Astfel, în ultima decadă a lui Prier, mai exact pe 21 şi 29 aprilie, sunt programate alegeri pentru funcţiile de preşedinte al filialelor municipală şi judeţeană ale partidului. În competiţie se vor încăiera, pardon, vor avea discuţii principiale două echipe formate din deputaţii Marius Bodea – Costel Alexe, pe de o parte, şi istoricul Dorin Dobrincu – omul de afaceri Dorin Cristea, pe de altă parte, ultimul tandem fiind sprijinit de Marius Dangă. Cum de Bodea şi Alexe suntem deja plictisiţi, cuplul Dobrincu – Cristea ni se pare ceva mai interesant, fie şi prin prisma faptului că e la prima faptă de acest gen. Prin urmare, am surprins o scurtă corespondenţă între cei doi.
- Salut, Dorin! E mişto că ne-am depus candidatura amândoi, simt că vom forma o echipă de elită la conducerea partidului. Totuşi, faptul că avem acelaşi prenume, Dorin, îmi dă o senzaţie ciudată. Vom fi confundaţi, probabil că multe dintre meritele mele ţi se vor atribui ţie din greşeală… N-aş vrea să crezi că sunt ahtiat după recunoaşterea publică, dar, totuşi, hai să ne deosebim în vreun fel. Nu ai şi un alt prenume, pe care să-l foloseşti în relaţiile sociale? Colegial, Dorin Cristea.
- Salut, Dorin! Nu, nu am nici un alt prenume. De când mă ştiu, şi ştiu exact toată biografia mea (doar sunt istoric) am fost doar Dorin. Dar, dacă tot ai adus vorba, de ce nu încerci tu să-ţi adaugi un fel de poreclă glorioasă, gen Dorin “Dorel” Cristea, cam ca la marile vedete din sport? Dar gândeşte-te că alţii au probleme şi mai mari legate de nume, cum ar fi Marius Bodea cu Marius Dangă. Noi măcar suntem pe aceeaşi cracă, dar cei doi Marius se luptă pe faţă. Al tău, unicul Dorin Dobrincu, The Special One.
- Nu te supăra, dar nu pot fi de acord cu soluţia Dorel. Cum să semnez viitoarele declaraţiile politice cu acest nume deja intrat în folclor drept un exponent al naivităţii la români şi asta ca să folosesc un eufemism….O să zică Buşoi: „Băi, am auzit că la Iaşi e şef unul Dorel…”. Regret că s-au instalat deja disensiunile între noi şi nici măcar n-am început numărătoarea voturilor. D.C.
- Eşti un IT-ist căpos, asta eşti! Ai crezut că, dacă eu sunt de formaţie umanistă, trebuie să fiu mai maleabil, nu? Nu ţi-ai găsit fraierul. Pentru conformitate, D.D., istoric recunoscut pe plan regional!
- Te-am şters din lista de Facebook! La următorul mesaj injurios îţi dau block. Şi te rog să-ţi iei înapoi like-urile ipocrite, domnule universitar!