Lista cu orașele din țară care au săli polivalente noi. Iașul nu-i și nici nu va fi prea curând

Reflector

Acum vreo săptămână, butonând noi telecomanda, am ajuns și pe un post de știri pe care, nu știm cum, se nimeriseră și alte noutăți în afară de ultimele bilanțuri ale pandemiei. Știrea era una dintr-alea, în care un ministru se pieptăna singur, de parcă-i muriseră lăudătorii. Dincolo de lauda de sine a lui Cseke Atilla, căci despre ministrul dezvoltării era vorba, am reținut știrea crudă: municipiul Pitești, nici cât jumătate din Iașul nostru, va avea la anul o sală polivalentă nouă. De-a lungul timpului, am tot auzit noi știri dintr-astea și de pe la alții, în timp ce la noi vedeam doar planșe frumos colorate și auzeam ba că se caută finanțare, ba că din păcate Guvernul e de altă culoare decât primarul și nu vrea să ne dea bani, ba că… cine mai știe ce. Una peste alta, de măcar 10 ani tot auzim de viitoarea sală polivalentă ieșeană, fără să se fi băgat în pământ măcar o pană de hârleț. Între timp, alții au făcut, fie că erau, fie că nu erau de culoarea politică potrivită. Cine și ce-a făcut în ultimii ani pe direcția asta, vom vedea în continuare.

„Guvernul nu vrea”
Să ne înțelegem. Vorba aia cu „Guvernul nu vrea” e o prostie, pur și simplu. Toate guvernele au dat bani prioritar la ai lor, dar și la ai celorlalți. Îți fidelizezi electoratul, dar ciupești și din alegătorii adversarilor. Dacă vrei să câștigi la alegerile următoare și o comună sau un oraș condus de „ceilalți”, trebuie să bagi bani și acolo, ca să poți spune că guvernul partidului tău a făcut și a dres, nu? Doar că, vorba românului, Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă. Ca să primești, trebuie întâi să ceri. Și, fără a avea pretenția că i-am găsit pe toți, au cerut sală polivalentă primarii din, în ordine alfabetică:

9.300 de locuri la Cluj
Cluj-Napoca. Lucrările au început în 2010 și s-au terminat în 2014, la capătul unei investiții de vreo 16,5 milioane de euro. Banii au venit de pretutindeni: de la Guvern, de la Compania Națională de Investiții, de la bugetul de stat, din bugetul local. Le-a ieșit o sală de 7.700 de locuri, dar nu le-a plăcut. Au mai băgat 3,5 milioane de euro și au lărgit-o la 9.300 de locuri. Acum poate găzdui orice competiție internațională, la orice nivel imaginabil. Și o și face. Interesant e cum s-au gândit să mai facă bani. Primăria a organizat o licitație pentru sponsorizare. A câștigat-o Banca Transilvania, care s-a angajat să dea, până în 2022, 600.000 de euro. Acum, polivalenta clujeană se cheamă BT Arena, din 2023 se va chema poate BCR Arena sau McDonalds Arena, dar banii vin. Faină ideea, nu?

Și Constanța gata la anul
Lucrările la sala polivalentă din Constanța au început în mai anul trecut, pe când primar era Decebal Făgădău, membru PSD, iar Guvernul era tot galben, ca și acum. Asta, apropo de cât contează de fapt culoarea politică. Lucrările ar urma să se încheie anul viitor. Vor costa în total 67,9 milioane de lei, sala urmând să aibă 5.000 de locuri, din care 100 de locuri pentru persoane cu dizabilități, 100 pentru presă și 150 de locuri VIP. Bani de la CNI, evident.

Gata de mult și la Craiova
Craiova. A avut ea o sală, construită înainte de 1989, cam ca toate capitalele de județ. A ars, așa că s-au apucat de reconstruit. Asta se întâmpla în 1994, când în țară nu existau bani nici să-i cauți cu lumânarea. S-a lucrat greu și lent, până s-au găsit bani la Compania Națională de Investiții. Și nu puțini. În final, lucrările au costat 35 milioane de euro, din care Primăria a dat 30%, iar CNI restul. A rezultat o sală modernă, de 4.125 de locuri. N-are 16.000 cât visează unii prin primăria noastră, dar există.

Va fi finalizată la toamnă
Oradea va avea una dintre cele mai spectaculoase săli de sport din țară. E unul dintre cele cinci proiecte aflate în lucru la această oră pe banii CNI, alături de Constanța, Pitești, Tulcea și Turda. La Oradea, lucrările au început în 2019 și urmează să se termine la toamnă, când se va inaugura noua sală polivalentă, de 5.265 de locuri. Cea mai mare parte a banilor vine de la CNI, respectiv 27,5 milioane de euro. Primăria bagă și ea 5,2 milioane de euro pentru amenajarea parcului din apropiere, a parcărilor și pentru racordarea la utilități.

Și Pitești și Ploiești
Piteștiul (foto sus) va avea o scumpete de sală polivalentă. Lucrările au început în iunie 2020 și se vor termina tot în 2022, ca și la Constanța. Firesc, pentru că e din același lot de cinci demarate de CNI în orașele care au cerut asta. Cele 4.900 de locuri vor costa cam 100 milioane de lei.
Ploieștiul avea o sală polivalentă cu 3.000 de locuri, construită în 1972. În 2010 era deja expirată, așa că primarul s-a dus cu jalba-n proțap la CNI, acolo unde ajung cam toți. Primăria a făcut temporar cadou sala către CNI, care a refăcut-o și a mai adăugat 1.500 de locuri. Compania a cheltuit 4 milioane de euro, după care a dat sala înapoi Primăriei. Panglica inaugurală a fost tăiată în 2013.

Renovări succesive
Râmnicu Vâlcea, deși are o tradiție îndelungată în handbal, avea doar o sală polivalentă de 2.000 de locuri, construită în 1982. A găzduit totuși meciuri din Campionatul European Feminin de Handbal din 2000. În 2011, a fost renovată și extinsă, cu 1,6 milioane de lei plătiți de Agenția Națională pentru Tineret și Sport. Acum are 3.126 de locuri. Au mai renovat-o încă o dată anul trecut.

Investiții serioase
Sfântu Gheorghe sau Sepsiszentgyörgy, cum îi zice pe limba majorității populației, e un oraș oleacă mai mare decât Pașcaniul nostru. Vreo 54.000 de locuitori. Au echipă de fotbal în prima ligă, au echipă feminină de baschet în prima ligă, au avut și echipă de hochei de primă ligă. S-a desființat în 2003, că hocheiul e un sport scump, dar gheorghienii nu s-au lăsat. Așa că au convins CNI să dea bani pentru o sală polivalentă cu 3.000 de locuri, în principiu pentru baschet, dar cu teren și pentru hochei. A fost terminată în 2017, la capătul unei investiții de 70,4 milioane de lei. Ba, recent, primăria locală, cea din Târgu Secuiesc și Consiliul Județean Covasna și-au dat mâinile pentru un nou patinoar. De proiect e interesat și Ministerul Sporturilor.

Hop și-n Deltă
Tulcea e un oraș de care n-ar fi auzit nimeni vreodată, dacă nu se afla situat la intrarea în Delta Dunării. Nu s-a făcut cunoscut nici măcar prin sport, ca secuii din Sf. Gheorghe. Probabil am auzit mai des de fotbaliștii de la Steaua Mizil decât de cei ai Deltei Tulcea. Și totuși, de anul trecut au început lucrările de construire a viitoarei săli polivalente. Doar 4.438 de locuri, dar cifra reprezintă 6% din populația orașului. Sala din Cluj-Napoca ar trebui să aibă peste 18.000 de locuri ca să se păstreze proporțiile. Deci e enormă pentru un oraș care nici măcar nu contează în sport. Va fi gata anul viitor, investiția totală ridicându-se la 120 milioane de lei. Evident, tot CNI dă banul.

Și la Turda
Că tot vorbeam de orașe anonime, nu putem să nu pomenim de Turda. Săptămâna trecută, presa locală se plângea că acuși începe campionatul Ligii a 4-a fără nicio echipă de fotbal din zona Turzii. Da, știm, suntem răutăcioși. Potaissa Turda face o figură frumoasă în Liga Zimbrilor la handbal masculin, chit că acesta este un sport din care România a cam dispărut pe plan internațional. Turda s-a abonat și ea la banii CNI, de unde ciupește 65,4 milioane de lei pentru o sală polivalentă de 3.320 de șocuri. Lucrările au început în toamna anului trecut și se vor termina anul viitor. Da, ne repetăm, dar ce să facem, dacă s-au găsit atâtea orașe să mulgă CNI de bani, afară de Iașul nostru?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *