Vom vorbi azi despre o țară de care nu se poate să nu fi auzit, dar de care probabil că habar n-aveați că există. Da, știm că formularea sună contradictoriu, dar veți vedea că avem dreptate. E o țară liberă, dar făcând totodată parte dintr-alta, șeful statului fiind cetățean al unei a treia țări. A, și nu e vreo țară pierdută prin jungla Africii și nici vreo insulă din Pacific. E la doi pași de noi, în inima Europei. Dacă n-ați ajuns încă acolo, s-ar putea să ajungeți. În orice caz, e foarte posibil să fi trecut măcar o dată cu avionul pe deasupra ei. Și e o țară cu care România are legături vechi, datând din zorii Evului Mediu românesc. Și în care numele primului domnitor al țării noastre, Alexandru Ioan Cuza, este încă scris pe toacă. E vorba de Statul Monastic al Sfântului Munte. Athos, pe scurt.
Stat semi-independent
Deși formal face parte din Grecia, peninsula Athos are un statut special. Este oficial o țară distinctă de Grecia, condusă de un consiliu ecleziastic, șeful statului fiind patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu I. Acesta din urmă e cetățean turc. După cum spuneam, Athos e o țară care face parte din alta și e condusă de un străin. Steagul Greciei, alb-albastru, constă într-o cruce albă pe fond albastru și nouă dungi orizontale alternând albastru cu alb. Muntele Athos are un steag complet galben, cu vulturul bicefal încoronat al împăraților bizantini în mijloc. De fapt, e steagul bisericii ortodoxe grecești. Când Grecia a intrat în Uniunea Europeană, statutul muntelui Athos a făcut obiectul unor negocieri distincte. Cumva, statutul Muntelui Athos, de stat semi-independent, este asemănător celui al statului Vatican.
Ocolit de războaie
Istoria muntelui Athos ca stat începe din 972, când statutul său special a fost consfințit de împăratul Ioan Tzimisces. Când au cucerit rămășițele Imperiului Bizantin, înghițind toată Grecia, turcii au lăsat muntele sfânt în pace. În timpul războiului, nemții au bombardat sălbatic Grecia, dar nu s-au atins de muntele sfânt și nici de cele 20 de mănăstiri ale sale.
Un sfert din terenul arabil
Muntele sfânt s-a bucurat mult timp de atenția și generozitatea domnitorilor români. Marea Lavră a fost reparată și înfrumusețată de Alexandru Basarab și Vladislav Basarab ai Munteniei. Matei Basarab a construit aici biserica sf. Mihail și dăruia anual 15.000 de taleri, echivalentul unei jumătăți de tonă de argint. Printre ctitorii mănăstirii Vatoped se numără și Alexandru Lăpușneanu, iar Mihai Viteazu a ctitorit mănăstirea Iviru. De fapt, probabil că nu există mănăstire la Athos care să nu fi primit măcar o icoană ferecată în argint de la vreun domnitor român. În plus, în schimbul rugăciunilor, călugării din Athos primeau dreptul de a administra mănăstiri „închinate” în Moldova și Muntenia, mănăstiri înzestrate de voievozii noștri cu întinse moșii. În vremea lui Cuza, călugării greci ajunseseră să stăpânească un sfert din terenul arabil al României. Confiscarea acestor moșii de către domnul român pentru a le împărți țăranilor fără pământ a reprezentat o grea lovitură pentru athoniți. De aici și ura veșnică pe care au păstrat-o amintirii lui Cuza.
Două schituri românești
Cele 20 de mănăstiri din Athos sunt susținute financiar de bisericile ortodoxe din estul Europei și sunt subordonate ecleziastic acestora. Cu o excepție. Biserica Ortodoxă Română nu are nicio mănăstire la Athos și nu pentru că nu ar fi vrut. Dar, de la Cuza încoace, consiliul ecleziastic al Athosului a interzis României să aibă vreo mănăstire acolo. Un fel de pedeapsă. În schimb, biserica noastră poate îngriji schituri subordonate mănăstirilor athonite. Sunt două schituri românești pe Sfântul Munte: Prodromu (foto sus) și Lacu.
Pictor ieșean
Prodromu, adică „Înaintemergătorul” este închinat sf. Ioan Botezătorul și aparține de mănăstirea Lavra. A fost întemeiat la 1852, prin grija ultimului domitor al Moldovei, Grigore Ghica și al caimacamului Munteniei, Alexandru Ghica. Este unul dintre cele mai mari schituri din Athos, aici nevoind 25 de călugări, tot atâția câți sunt și în mănăstirea Hilandaru. Schitul găzduiește o icoană a fecioarei Maria, „Prodromița”, despre care se spune că este făcătoare de minuni. Tradiția o reține ca fiind una dintre foarte puținele icoane ce nu au fost făcute de mână omenească. S-ar fi pictat sigură. Pe scurt, se spune că pictorul iconar, ieșeanul Iordache Nicolau s-a apucat să o picteze la mănăstirea Bucium. Contururile și veșmintele le-a făcut el, dar chipurile Mariei și a lui Isus nu-i ieșeau și pace. Ca un făcut, ieșeau strâmbe. După o zi de post și rugăciune, meșterul a constatat dimineață, când s-a trezit, că icoana se pictase singură.
Statut special
Schitul Lacu, Lako pe grecește, adică „schitul din groapă”, a fost înființat la 1760 de un călugăr român, Daniil. A crescut repede, ajungând ca pe la anul 1900 aici să trăiască peste 100 de călugări. Numărul lor a scăzut însă după al doilea război mondial, pe măsură ce mureau cei bătrâni, din România comunistă nemaiputând veni alții. În 1991, mai trăiau aici doar trei călugări, în două chilii. Atunci a reînceput creșterea schitului, azi nevoind aici 33 de călugări, în opt chilii. Oficial, schitul ține de mănăstirea sf. Pavel, dar el este practic autonom. Grecii respectă acest statut special al schitului românesc, neuitând că printre binefăcătorii mănăstirii s-au numărat Ștefan cel Mare, Neagoe Basarab, Radu Paisie, Constantin Brâncoveanu sau cronicarul Miron Costin.