Atunci când nu scrie romane, şi n-a mai făcut-o cam de mult, scriitorul Florin Lăzărescu îşi revarsă fluidele literare pe blogul personal sau pe contul de Facebook. Din când în când, o gazetă din târg îi mai găzduieşte un soi de editorial, de regulă fără priză la public, dar aşa se întâmplă cu scriitorii neînţeleşi care se pricep la toate, de la traficul auto la politică externă. Iar cum pentru un scriitor, jurnalul personal reprezintă o provocare literară căreia nu-i poate rezista, am profitat de o pauză a muzei însărcinate cu paza acestuia şi ne-am aruncat privirea pe paginile înţesate de cuvinte.
- Probabil că mica mea schiţă Lampa cu căciulă, ilustrată şi într-un scurtmetraj, mi-a lăsat un uşor complex, în sensul că mereu am impresia că tot ceea ce scriu e răsuflat şi vintage precum un televizor Diamant din anii 70. Tare bine ar fi să existe depanatori pentru creatorii cărora le filează lampa de inspiraţie, ba uneori, Doamne fereşte, îi mai lasă şi tubul catodic. Ce să mai vorbim că nici antena de cameră nu mai prinde undele emise de muza, umplându-mi foaia de scris doar cu purici total enervanţi.
- Măcar dacă aş prinde o sursă de inspiraţie rusească, care să difuzeze câte o vodcă la fiecare buletin de idei scriitoriceşti. I-aş spune Aferim! fără să clipesc, conştient că o muză la vremea ei face cât o mie de idei.
- În rest, nu pot să nu recunosc că mă cam plictisesc. Într-o criză de personalitate, mi-am tăiat părul, precum şi-a retezat Van Gogh urechea. Simţeam nevoia să mă eliberez de tot ce s-ar interpune între undele cosmice şi neuronii creatori de capodopere literare.
- Încerc să defulez un pic prin intermediul aparatului de fotografiat, gândindu-mă că, nu-i aşa, o fotografie face cât o mie de cuvinte. Dacă ar fi cu adevărat aşa, la cât de groase sunt albumele foto din biblioteca mea, pot spune că deja am scris şapte ediţii din Mahabharata. Sper, totuşi, ca primăvara care a început să bântuie prin turnul meu de fildeş să-mi scoată inspiraţia din amorţirea hibernală.
- Mi-e dor de un FILIT meseriaş, cu un buget de premiile Oscar, în care să ne premiem şi să ne traducem în draci. Problema e că nu mai ai cu cine. Dan Lungu s-a ascuns în Parlament, Teodorovici şi-a tras fotoliu de director, numai eu am rămas acelaşi visător, acelaşi idealist care crede că, dacă găseşti o sinecură suculentă, poţi trăi lejer ca scriitor. Aia e, că nici contabilii nu mai au inspiraţie, mai ales cei de la Curtea de Conturi. Se duce şi literatura ieşeană la vale, ăsta-i adevărul. Politica, bat-o vina!