Puțini utilizatori au răbdarea de a citi biografiile pe care oamenii politici le atașează profilurilor de Facebook. Cosette Chichirău, deputat USR de Iași, și-a publicat o adevărată poveste despre avatarurile trăite de-a lungul timpului, până la a ajunge vedetă în politică. „Când eram copil, stăteam vara la țară cu bunica și îmi amintesc foarte bine cum e să te duci la veceu în curte”, începe Cosette în forță, demonstrând că este la curent cu viața la țară a românului elector. Apoi sare brusc la performanțele sale universitare, amintind de un doctorat în SUA. „Pot să vă spun că munca la doctorat în străinătate este grea, absurd de grea”, se plânge Cosette, aproape regretând că a trebuit să treacă prin această corvoadă academică. Deputata își încheie apoteotic istorisirea, demonstrând cât de mult ne iubește și ce sacrificiu important a trebuit să facă pentru a ne salva. „Din 2011 mă gândesc să plec din SUA: poate în România, poate undeva în vestul Europei, poate în Hong Kong. Tot am stat cu ochii pe România. Și când am văzut eu că societatea civilă a luat avânt, mi-am zis: hai să pun și eu umărul!”. Cetățenii din Hong – Kong pot răsufla ușurați! Nici nu știu ce meteorit civic le-a trecut pe lângă ureche.
Cosette (foto, pamflet): Ingraților de ieșeni ce sunteți! În loc să-mi pierd vremea cu salvarea voastră, puteam avea acum buletin de Hong Kong și subminam din interior mafia chineză!