Acum 105 ani, un ciot de Moldovă și Iașul nostru erau tot ce mai rămăsese dintr-o Românie băgată în corzi de trupele Puterilor Centrale, dar încă neînfrântă. Din centru până în Copou, nu puteai face un pas fără a da de o clădire implicată în efortul de război. Școlile deveniseră spitale, Universitatea – sediu de ministere, case civile – ambasade și consulate. Printre ele, o clădire pe care nu e ieșean să n-o știe: casa generalului Berthelot, în care locuia șeful misiunii militare franceze, omul căruia i se datorează reconstruirea armatei române după dezastruoasa campanie din toamna lui 1916 și, în ultimă instanță, faptul că România nu s-a prăbușit atunci. Despre ea vom vorbi astăzi.
Scurt istoric
Clădirea pe care azi o cunoaștem sub numele de casa Berthelot (în Copou, în apropiere de corpul C al Universității „Cuza” – Facultatea de Informatică) aparținea în timpul primului război mondial profesorului George Bogdan, fondatorul școlii ieșene de medicină legală, fost decan al Facultății de Medicină și fost rector al Universității. La vremea aceea, era o casă nou-nouță, la modă, construită abia în 1910. Acum, este singura casă rămasă întreagă de pe fosta stradă 40 de Sfinți. Poate ar fi fost demolată și ea, odată cu altele, dacă nu ar fi locuit acolo generalul Henri Mathias Berthelot, devenind astfel un simbol al rezistenței României în timpul războiului. E drept, nu a dus-o prea bine de-a lungul anilor, fiind folosită ca locuință socială și tratată ca atare. După 2000, arăta jalnic. Calitatea ei de simbol i-a dat șansa unei noi vieți, fiind inclusă pe lista investițiilor dorite la Iași cu ocazia centenarului Marii Uniri.
O vervă a proiectelor
Dacă vă mai amintiți, în 2018 a existat o adevărată vervă a proiectelor prin care România urma să celebreze 100 de ani de la întemeierea sa ca stat modern. E drept, o aniversare de o asemenea importanță ar fi trebuit să fie pregătită din timp. Firesc ar fi fost să auzim de programul manifestărilor și lucrărilor cu vreo câțiva ani înainte, astfel încât în 2018 să nu avem parte de altceva decât de tăieri de panglici și artificii, din ianuarie până în decembrie. Anticiparea nu este însă punctul forte al politicienilor noștri, așa că toate au fost lăsate pe ultima sută de metri.
S-a pornit greu de tot
Tocmai de asta, de reabilitarea casei Berthelot nu a început să se vorbească decât de pe la sfârșitul lui 2017. În decembrie, Primăria anunța lansarea unei licitații pentru găsirea soluțiilor de consolidare, câștigătorul urmând să estimeze și suma necesară viitoarelor lucrări. Prin primăvara lui 2018, s-a aflat și asta. Cu 6 milioane lei, casa Berthelot urma să fie reabilitată, pentru a deveni muzeu. Ce fel de muzeu, era mai puțin clar. Poate, casă memorială. Poate, muzeu al Misiunii Franceze. În orice caz, ceva legat de primul război mondial. Din cei 6 milioane lei, a alocat și Guvernul, prin Ministerul Culturii, aproape o treime. Pe la jumătatea lui 2018, proiectul exista, banii erau. Deja însă era târziu pentru a se mai putea inaugura clădirea reabilitată în anul Centenarului. Nu de alta, dar licitația pentru lucrări nici nu era pornită. De altfel, chiriașii Primăriei nici nu fuseseră încă evacuați.
Trecut-au anii
Licitația avea să fie gata abia în martie 2019, când începea de-acum să se aștearnă praful pe serbările Centenarului. Câștigătorul era unul pentru care se putea paria dintru început, respectiv Iasicon SA, una dintre puținele firme ieșene care dispune de specialiști în restaurări și monumente istorice. Conform contractului, lucrările trebuiau să dureze doi ani. Panoul montat lângă casa Berthelot menționează un termen mult mai scurt, de doar un an, dar n-am putea să vă spunem de ce. Oricum, a trecut un an, au trecut doi, iar de tăierea panglicii nu s-a auzit nimic.
Fără nicio estimare
De-a lungul timpului, au început să apară clasicele scuze. Că aceasta era „cu bulină” de risc seismic, ceea ce de altfel se știa de la bun început. Că locatarii din ea făcuseră tot felul de recompartimentări în interior și se vrea refacerea ei conform cu originalul, ori că starea clădirii era mai proastă decât se știa, deși astfel de aspecte trebuiau lămurite încă din faza de proiectare. Că s-au mai descoperit niște fotografii prin arhive cu amănunte ale fațadei, deși stucaturile și sculpturile n-aveau nicio treabă cu consolidarea propriu-zisă. Ba că… Mă rog, știți dumneavoastră cum e când autoritățile noastre caută scuze. Cert e că anul trecut, lucrările ajunseseră abia la 60% din volumul estimat al consolidărilor și se vorbea deja de un nou termen de finalizare, respectiv anul acesta. Dacă aveți drum prin Copou, puteți vedea însă că abia dacă s-a ajuns la vreo 80% din partea de consolidare. Mai e cale lungă până să se ajungă la finisaje și decorațiuni exterioare. Motivele întârzierii rămân învăluite în ceață. Oficial, întârzierea nu există, pentru că nimeni nu mai vorbește prin Primărie de casa Berthelot.