Iulius investeşte peste 335 milioane de euro la Iaşi, într-un nou proiect de dezvoltare urbană. Clădirea de pe strada sf. Lazăr nu va depăşi ca înălţime Palatul Culturii

Iașul sub lupă

* 10.000 de locuri de muncă * imobilul de pe Sf. Lazăr va avea 10 etaje * clădiri verzi * peste 1.500 de noi locuri de parcare * soluţii de fluidizare a traficului * noi parcuri

După ce a investit aproape jumătate de miliard de euro în proiecte mixte de regenerare urbană, în România, compania IULIUS intenţionează să demareze, la Iaşi, o nouă dezvoltare în zona Palas – Sf. Andrei, estimată la peste 335 milioane de euro. Astfel, incluzând ansamblul Palas, investiţia companiei IULIUS la Iaşi va ajunge la 600 de milioane de euro, reprezentând cea mai mare infuzie de capital într-un proiect imobiliar din România.

Proiectul propus presupune extinderea ansamblului Palas şi revitalizarea unor zone din centrul oraşului, de pe strada Sf. Andrei, insuficient valorificate. Acesta va aduce numeroase beneficii: va consolida cel mai mare pol de afaceri din regiune, va atrage investitori, va crea peste 10.000 de locuri de muncă, va facilita fluidizarea traficului prin realizarea de accese auto şi pietonale, precum şi prin modernizarea arterelor existente, va suplimenta numărul locurilor de parcare subterane din centrul oraşului prin amenajarea a 1.500 de noi spaţii şi va pune la dispoziţia ieşenilor zone verzi, fântâni arteziene şi destinaţii de petrecere a timpului liber.

Echipa internaţională de arhitecţi care a conceput proiectul a acordat o atenţie deosebită configurării spaţiale a clădirilor, respectând toate conurile de vizibilitate spre principalele monumente istorice ale oraşului, garantând prezervarea axelor vizuale esenţiale pentru peisajul cultural al Iaşului.

Proiectul include realizarea de noi spaţii de birouri în ansamblul Palas şi în zona Sf. Andrei, consolidând un puternic centru de afaceri. Toate imobilele sunt proiectate în conformitate cu principiile „clădirilor verzi”, fiind prevăzute cu sisteme, aparatură și echipamente de ultimă generație, cu un consum redus de energie.

Prima etapă de dezvoltare include un imobil office situat pe fosta staţie de carburanţi de pe strada Sf. Lazăr. Acesta va avea 10 etaje şi o înălţime care nu o va depăşi pe cea a clădirii simbol a Iaşului. Astfel, imobilul nu se va suprapune peste axul de vizibilitate al Palatului Culturii de pe Bulevardul Ştefan cel Mare.

Totodată, prima etapă include o clădire de birouri în proximitatea United Business Center 2, la care au început, de curând, lucrările. Aceasta va avea şase etaje şi va facilita crearea a 500 de locuri de muncă.

În zona Sf. Andrei, în prima fază a proiectului va fi dezvoltată o clădire de birouri cu mai multe tronsoane, desfăşurată pe orizontală şi cu un regim de înălţime de maximum 7 etaje.

\"\"

A doua etapă de dezvoltare a proiectului va presupune realizarea de noi spaţii office, clădirile propuse respectând protejarea monumentelor istorice şi a imobilelor cu valoare arhitecturală deosebită și păstrând conurile de vizibilitate și punctele de percepție asupra acestora.

Cele peste 10.000 de noi locuri de muncă vor contribui la reţinerea talentelor în Iaşi şi vor oferi oportunități de carieră pentru absolvenții universităților din oraş.

IULIUS va realiza investiţii majore în implementarea unor soluţii de fluidizare a traficului. Peste 5 milioane de euro vor fi investite în lucrări de infrastructură, care vor contribui la creșterea conectivităţii și accesibilităţii zonei. Mai precis, va fi creată o nouă arteră de circulație, care va conecta cele două mari bulevarde centrale – Str. Anastasie Panu și Str. Palat – cu Splai Bahlui mal stâng, iar alte străzi adiacente vor fi lărgite şi modernizate.

Alte 50 milioane de euro sunt alocate amenajării a 1.500 de locuri în parcări subterane moderne, puse la dispoziţia comunităţii. Astfel, întreaga zonă centrală va beneficia de un total de 4.000 de locuri de parcare. Totodată, vor fi create peste 500 de locuri de parcare pentru biciclete.

Noul proiect va suplimenta ponderea spaţiilor verzi în inima oraşului, printr-o investiţie de peste 3 milioane de euro. Zonele de relaxare, care vor include fântâni arteziene, alei pietonale, arbori şi plante variate, vor fi amenajate de aceeaşi echipă internațională de specialiști care a proiectat parcul Palas.

În plus, Esplanada Teatrului Luceafărul va fi reamenajată peisagistic, fiind integrată ca spaţiu pietonal şi de promenadă în deplină armonie cu Palatul Culturii şi grădina Palas. Totodată, compania IULIUS va amenaja şi conserva ruinele Curţii Domneşti situate între Palas Mall şi aripa de est a Palatului Culturii, descoperite în anii `60.

Întreaga investiţie a companiei IULIUS va susţine dezvoltarea economiei locale și va avea impact pozitiv asupra creșterii nivelului de trai pentru comunitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *