Atitudine de neînțeles din partea Iuliei Scântei, senatoare PNL de Iași, cunoscută mai mult pentru pălăriile multicolore afișate la diverse sindrofii mondene. După ce timp de o lună a distribuit pe Facebook exclusiv discursuri ale premierului Ludovic Orban și președintelui Klaus Iohannis, fără a-și face publică nici cea mai mică afectare față de problemele ieșenilor, cei pe care, chipurile, îi reprezintă, Scântei a postat vineri o fotografie în care apare radioasă într-un birou sclipitor, pretinzând că a revenit la muncă. „Din nou acasă, la Iași. Multe notițe pe agenda senatorului de Iași, revederi cu colegii din filială, proiecte noi pentru ieșeni – în pregătire. Weekend cu spor!”, a scris Scântei pe rețeaua de socializare, convinsă că a mai păcălit câțiva rătăciți. Doar că masa „de lucru” era neatinsă, iar atmosfera de travaliu inexistentă. Din fericire, lipsea și pălăria de rigoare.
Scântei (foto, pamflet): Uff, după cum se poate vedea, nu mai fac față teancurilor de dosare cu problemele ieșenilor. Jos pălăria pentru eficiența mea parlamentară!