Cătălin Urtoi, unul dintre activiştii cei mai vizibili pentru construirea autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş şi fondator al partidului „Împreună pentru Moldova”, a lansat un atac dur la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, dezamăgit de lipsa acestuia de interes pentru organizarea unei dezbateri cu Viorica Dăncilă, dar şi faţă de faptul că, de un an încoace, preşedintele nu a făcut nimic pentru ca A8 să devină realitate. Mai mult, Urtoi a adresat cuvinte grele şi europarlamentarului Rareş Bogdan, acuzându-l că întârzie deschiderea unui cabinet la Iaşi. Aşadar, supărare mare printre rezistenţii de altădată din Piaţa Unirii. Dar să vedem ce şi-a notat Cătălin Urtoi în jurnalul personal. (pamflet)
– Scriu aceste rânduri mai ambalat ca motorul unui Logan pe autostrada Iaşi – Târgu Mureş! Zău dacă nu sunt foarte ofticat pe lipsa de responsabilitate a domnului preşedinte Klaus Iohannis faţă de problemele Moldovei. A trecut aproape un an de când a promulgat legea lui Petrică Movilă privind construcţia A8 şi nimic nu s-a întâmplat. Ba am găsit şi un pliant de prin 2014 când promitea că va face autostrada asta chiar din timpul primului său mandat. Am pliantul în sertar, scrie negru pe alb, doar nu vorbesc prostii! Sau poate tocmai de aia ne dă cu flit, pentru că ne ia de proşti? Şi apoi, de ce nu vrea să combată cu Dăncilă? La urma urmei, aceasta s-a plimbat cu bicicleta pe primii metri de autostradă din Moldova, centura ocolitoare a Moldovei. Iohannis n-a păşit niciun metru pe vreun drum din Moldova. În Tenerife sau Miami, da, a fost. Dar acolo a păşit pe nisip din ăla scump, nu s-a încurcat cu infrastructura. Dacă vrea să-i facem şi în Moldova plajă şi SPA, să ne spună. Cât despre papiţoiul de Rareş Bogdan, nici nu vreau să mai aud! Sigur, e greu să fac asta, pentru că papagalul e activ pe toate posturile de televiziune. Ah, dacă ajungea Gregoriana noastră europarlamentar! Ce frumos ne-am fi aşezat acum la startul A8 cu betonierele, basculantele şi prima divizie de muncitori gata de luptă cu munţii. Treceţi batalioane ieşene Carpaţii!, ăsta ar fi fost cântecul nostru mobilizator pe şantierul autostrăzii. Dar va veni şi vremea noastră. Acum lucrăm la primele strategii ale partidului „Împreună pentru Moldova”. Cât despre munca de teren, mai aşteptăm un pic. Să treacă iarna, să se dezgheţe. Doar n-o să intrăm cu munca de convingere prin noroiele din primăvară. Noi suntem strategi, ăia cu mapa. De şantierul politic să se ocupe mârleţii de la ţară. Autostrada e pentru orăşeni, bă, nu pentru birtaşii din Scobinţi!
Urtoi (medalion): Cum, domnilor, vreţi să-mi spuneţi că vă pricepeţi doar la plimbat nepoţii pe autostrăzile din parcul Copou? Şi cu sapa cine o să dea la A8, eu şi cu Gregoriana?