Periodic, toți managerii numiți la conducerea unităților publice sunt supuși unei evaluări. Șeful Aeroportului, cel de la ApaVital, cel de la Servicii Publice, directorii de spitale, de instituții culturale și tot așa. O fi statul cel mai prost administrator, așa cum se spune, dar are și el dreptul să se uite în propria ogradă, să vadă dacă vătafii puși pe moșie și-au făcut treaba ca lumea, nu? Nu știm cum se face, dar n-am prea avut ocazia să întâlnim cazuri în care comisiile de evaluare să fi apreciat că directorul respectiv a dat-o în bară. În marea majoritate a cazurilor, calificativul rezultat în urma evaluării este „foarte bine”. Are statul o mână așa de bună la alegerea directorilor, ceva de speriat! Spunem „în marea majoritate a cazurilor” ca să ne acoperim. Mai știi? Poate o fi fost vreun director dat afară în urma evaluării, deși nu ținem minte să fi văzut vreodată așa ceva. Dimpotrivă, au fost cazuri în care managerul abia considerat foarte bun a fost săltat de procurori pentru cine știe ce matrapazlâc sau dat afară după ce a fost acuzat de auditori că și-a băgat mâna până la cot în bugetul instituției.
În zona medicală
Tot „foarte bine” merge treaba și în spitale, de ne și întrebăm de ce lumea se declară nemulțumită de condițiile din unitățile sanitare, iar medicii fug din țară oriunde văd cu ochii. Pe noi nu ne interesează acum problemele legate de vaccinuri, medicamente, șpăgi, salarii și altele de felul ăsta. Sunt probleme care țin de sistem și de politica Ministerului Sănătății. Vom vorbi însă despre lucrurile care pot fi făcute aici, la nivel local, de către Primărie și Consiliul Județean, instituțiile care patronează spitalele. Nu de alta, dar dacă banii de medicamente, salarii și echipament medical vin de la București, investițiile țin de autoritățile locale.
Centru pentru marii arși
Acum 15 ani, Consiliul Local a decis demolarea unei clădiri din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon”, pentru că risca să cadă peste pietoni. S-au alocat chiar 200.000 de lei pentru demolare, s-a împrejmuit zona și… atât. Timpul a trecut, schimbarea s-a schimbat și s-a hotărât amenajarea în clădirea respectivă a unui centru pentru marii arși. Nu de alta, dar tratatele de medicină spun că omul este condamnat doar dacă arsurile pe care le-a suferit depășesc 80% din suprafața corpului. La noi, mori cu zile și la arsuri pe doar 15% din suprafață. Nicăieri în Moldova nu există o clinică pentru arși, ci doar câteva paturi amenajate în vreun salon. La secția de Chirurgie Plastică, în cazul Iașului.
Stă închisă
Că una sunt arsurile, alta mărirea de sâni sau refacerea unui maxilar zdrobit, e altă discuție. Iar secția respectivă are o capacitate de 25 de paturi mari și late, din care 5 sunt dedicate arsurilor, evident insuficiente pentru toată Moldova. Lucrările de consolidare a clădirii și amenajare a acesteia au început în 2012. După doi ani, au fost suspendate din lipsă de fonduri. Anul trecut, prin august, s-au găsit cele 15 milioane de lei necesare, așa că lucrările s-au terminat prin ianuarie 2017. Iar de atunci, noua clinică stă închisă, pentru că lipsesc echipamentele medicale. Pentru asta, ar fi necesare încă 15 milioane de lei. Iar bani nu există încă. Se vorbește de un proiect finanțat de Banca Mondială. Până una alta, în toată țara există doar 6 paturi într-o clinică specializată, la București.
Bani aruncați pe fereastră
Bun, hai să zicem că aici responsabilitatea este împărțită. Guvern și-a asumat finanțarea înființării noii secții. Hai să ne uităm însă peste gardul „Spiridonului”, în curtea altui spital. Prin 2008 au început pregătirile pentru demararea proiectelor de modernizare a ambulatoriilor a trei spitale din subordinea Consiliului Județean, inclusiv cel de la Pneumoftiziologie. Din motive diverse, proiectele au demarat efectiv în 2012. Firma care lucra a intrat în insolvență, s-au făcut alte evaluări, s-a organizat o nouă licitație, dar până la urmă, panglica a fost tăiată, în vara anului trecut. Se cheltuiseră 9,7 milioane de lei, dar clădirea chiar arată fain. Doar că, suprize, surprize: erau prea multe echipamente pentru cât de groasă era sârma de electricitate. Sau, în termeni tehnici, puterea instalată a clădirii era prea mică față de puterea instalată a echipamentelor. Așa că ambulatoriul a fost închis, urmând să se facă un proiect de creștere a puterii instalate a clădirii. Ați mai auzit de el? Nici noi, deși a trecut un an, deja, timp în care bolnavii care ar fi trebuit să treacă prin ambulatoriu stau și așteaptă pe un hol al spitalului. Că fac schimb de boli cu pacienții deja internați, intră cu una și pleacă cu trei, e altă discuție. De altfel, s-au îmbolnăvit de TBC și doi angajați ai spitalului, așa că au trebuit făcute analize pentru toți 500. A, managerul de la Pneumo a fost schimbat între timp.
Din preistoric
A propos de manageri, tocmai ce-a fost prelungit contractului șefei de la Spitalul de Boli Infecțioase. Aceeași care anul trecut era acuzată că ia șpagă de la studenții UMF pentru a-i trece examenele. Nu e asta însă treaba noastră, ci a procurorilor și judecătorilor. Pe noi ne doare altă treabă. Sediul Spitalului de Boli Infecțioase e de pe vremea când era bunica fată. De fapt, străbunica. Primul dintre cele 7 pavilioane ale spitalului a fost construit în 1908, iar celelalte, până în anii ’20. Peste ele au trecut mai bine de un secol, mai bine de 5 cutremure importante și două războaie mondiale. De ani buni, medicii de-acolo țipă că cele mai multe dintre pavilioane stau să se dărâme. Anul trecut, CJ a alocat niște bani pentru demararea lucrărilor de consolidarea măcar a pavilionului administrativ. La sfârșitul lui decembrie 2016, banii s-au întors la CJ. Pur și simplu, conducerea spitalului nu a fost în stare să-i cheltuiască. Și nici măcar nu erau mulți: vreo 40.000 de euro. Să nu faci o treabă pentru că nu ai bani, mai putem înțelege. Dar să-i ai și să te uiți la ei, asta nu mai pricepem. Până la urmă, nu managerul este cel care trebuie să găsească soluții? Altfel, în primăvară, CJ a votat din nou reabilitarea pavilionului administrativ, valoarea lucrărilor fiind estimată la 1,7 milioane de lei. Poate până la Paștele Cailor sau cel mult până la Sfântul Așteaptă se și repară măcar un pavilion de la Infecțioase.
Proiect mamut
Că veni vorba de reparații, în plin șantier ar fi trebuit să fie și Spitalul de Copii. Clădirea are peste 40 de ani și nu a văzut altceva decât niște văruieli din când în când. Mai era Adomniței președinte al CJ când se vorbea de lansarea unui proiect de reabilitare. Pentru Adomniței, problema era cum să se mențină funcționalitatea spitalului pe parcursul lucrărilor, astfel încât să se lucreze la un etaj, dar la celelalte să poată fi făcute internări în continuare. De atunci au trecut însă cinci ani, fără prea mult folos. Clădirea a continuat să se degradeze, condițiile de cazare pentru copii și părinți au devenit tot mai proaste, ba până și parcarea s-a făcut praf, lăsată baltă fiind. De fapt, starea jalnică a Spitalului de Copii, delăsarea și nepăsarea angajaților acestuia i-au adus la disperare pe cei care au avut ghinionul de a trebui să apeleze la serviciile unității medicale. S-a ajuns chiar la proteste de stradă și pichetarea spitalului. Acum vreo trei săptămâni parcă au început să miște lucrurile. Proiectul de reabilitare a spitalului a fost înaintat spre aprobare Agenției de Dezvoltare Nord-Est. Nimic nu garantează că el va fi și aprobat, dar măcar există o speranță. Teoretic, se așteaptă din partea Uniunii Europene 94,1 milioane de lei. Cu alte 27,4 milioane de lei ar urma să vină CJ. Suma totală, de 121,5 milioane de lei ar urma să acopere reabilitarea și modernizarea clădirii, izolarea termică a acesteia și schimbarea tâmplăriei. Nu și dotarea cu echipamente medicale noi.
Impas de ani întregi
Maternitatea „Elena Doamna” este copilul orfan al sistemului sanitar ieșean. Amenajată pe structura fostului Spital Israelit, confiscat de la comunitatea evreiască, maternitatea nu s-a bucurat niciodată de cine știe ce bună reputație. După 2000 însă, situația s-a deteriorate progresiv. Evreii și-au cerut spitalul înapoi. Conform legii, nu ai voie, ca instituție publică, să faci investiții într-o clădire revendicată. Riști să faci cadou banii respectivi unei alte persoane, ceea ce sună a delapidare. Așa că maternității i s-au alocat doar fondurile pentru reparații curente și un minim de echipamente medicale. Ca urmare, viitoarele mame au început să o ocolească, aglomerând cealaltă maternitate din oraș, iar medicii au început și ei să-și caute transferul tot la „Cuza Vodă”. Statutul juridic al ansamblului de clădiri a rămas incert până în ziua de azi. O bună parte a imobilelor a fost, prin intermediul 2012, intabulată pe numele CJ, dar spectrul revendicării atârnă și acum pe cel puțin una din clădiri. De fapt, nimeni nu știe acum care clădiri sunt revendicate propriu-zis, pentru că întreaga afacere nu a depășit stadiul demersurilor administrative. Dosarul de revendicare e pe undeva pe la București, nu a ajuns într-o instanță, să se judece și să se clarifice odată pentru totdeauna. S-a discutat într-un rând de mutarea maternității, tocmai pentru a se putea face efectiv ceva cu ea, dar lucrurile nu au trecut de declarațiile de bune intenții. Se spunea, acum vreo cinci ani, că maternitatea ar putea funcționa într-o aripă a Spitalului Regional de Urgențe.
Mult până departe
Care Spital Regional de Urgențe nu există însă decât pe hârtie. Abia anul ăsta s-a ajuns de altfel la stadiul de hârtie, pentru că până mai ieri nu era clar nici unde se va face. Până la urmă, s-a bătut în cuie amplasamentul, în zona Moara de Vânt. Anul ăsta ar urma să se facă studiul de fezabilitate, care să stabilească efectiv cum va arăta spitalul. La anul, proiectul ar urma să fie depus spre finanțare, UE alocând deja României bani pentru construirea a trei spitale. Construcția ar trebui să demareze în primăvara lui 2019 și să fie gata în 2023. Nu vă bucurați încă. UE a alocat doar 50 milioane de euro, în timp ce proiectul este evaluat la vreo 200 milioane de euro. Diferența ar trebui să vină de la bugetul de stat sau din credite contractate de stat. Mda, nici noi nu suntem prea optimiști.