Consilierul ministerial Cătălin Urtoi nu a avut parte de liniște nici măcar în vacanță. Ieșit pentru câteva zile din infernul studiilor de fezabilitate și avizelor de mediu pentru cele două autostrăzi de vis ale Moldovei, Urtoi s-a refugiat într-un concediu petrecut în Grecia, unde a crezut că își va liniști naturelul atât de tracasat de treburile birocratice. Când colo, omul ieșenilor din Guvern a constatat că nici măcar o cină grecească nu-i tihnește, fiind deranjat de un musafir nepoftit, mai exact o pisică ce a mâncat cot la cot cu el. „Seară grecească la tavernă. Insula Paros este plină de pisici. Unele chiar au tupeu și negociază foarte bine”, a remarcat Urtoi pe pagina sa de Facebook. Păi dacă e așa, să strecurăm niște pisici sub birourile ministeriale, poate vor reuși să negocieze măcar construirea unui sfert din A8.
Urtoi (foto, pamflet): Auzi, păi fără aviz de mediu și studiu de fezabilitate, tu deja ai deschis front de lucru în farfuria mea?