Un roman SF pe care l-am citit cândva pleca de la ideea că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, omenirea începea să se stingă, întrucât nu se mai nășteau copii. Nu că oamenii nu i-ar fi vrut, ci pur și simplu un fel de epidemie de infertilitate lovise toate țările lumii. De câte ori citim vreun articol referitor la criza demografică prin care trece România ne aducem aminte de cartea respectivă și la disperarea cu care oamenii căutau soluții. Deocamdată, nu ne aflăm chiar în scenariul descris în carte, dar sunt voci care spun că nu suntem prea departe. Dar, la urma urmei, cine suntem și încotro ne îndreptăm? Ne îndreptăm undeva? Va avea cine să ne plătească pensia când o fi să fie?
Orașul, ca un magnet
La scară istorică, ieșenii par să se fi înmulțit exponențial. La primul recensământ făcut după toate regulile artei, cel din 1930, întreg județul avea doar 276.000 de locuitori, doar cu puțin mai mult de un sfert față de populația de acum. E drept, la data respectivă județul se termina oleacă mai încolo de Târgu Frumos, că pe urmă începea județul Baia. Se întindea însă și peste Prut, așa că suprafața sa era apropiată celei de acum. Între timp, peste noi a trecut un război mondial, o foamete sau emigrarea masivă a populației evreiești. Municipiul Iași a funcționat însă ca un magnet pentru restul Moldovei, atrăgând numeroși locuitori din alte părți, compensând astfel din plin pierderile de populație.
Pentagon și nu piramidă
Viteza maximă de creștere a populației s-a înregistrat în anii ’60-’70, ca rezultat al politicilor publice de atunci, de industrializare masivă și de forțare a natalității cu orice preț. Politica pronatalistă a dus la dublarea populației cu vârste cuprinse între zero și patru ani în 1970, față de 1960. Paradoxal, decretul lui Ceaușescu din 1966 stă la baza multor probleme demografice de azi. Piramida populației nu mai seamănă a triunghi, cu un număr redus de vârstnici și cu mulți copii, ci mai mult cu un pentagon. Populația cu vârste de 40-50 de ani este disproporționat de mare față de celelalte vârste. Peste 15-20 de ani, presiunea pe sistemul public de pensii va fi greu de suportat, oricât de mare va fi bugetul.
În îmbătrânire
Singura cale de a putea plăti peste două decenii pensii pentru o populație aproape dublă de pensionari este să producem cât mai mult. Cum se zice acum, producție cu valoare adăugată mare. Aici, Iașul are și avantaje și dezavantaje. Ieșenii activi, cu vârsta între 20 și 64 de ani reprezintă aproape 70% din populația orașelor, ceea ce e bine. Nasol e că doar o cincime din populație are sub 20 de ani, iar aproape 15% are peste 65 de ani, ceea ce înseamnă că vin puțini tineri din urmă, care să-i înlocuiască pe viitorii pensionari. Populația noastră este în îmbătrânire. Mai lentă ca în alte județe, dar asta nu ne încălzește prea mult. O altă problemă este dată de faptul că 54% dintre ieșeni trăiesc la țară, iar agricultura nu aduce mulți bani. E rentabil acum să fii fermier, dar asta doar grație politicii agricole europene, de subvenționare masivă. Singură, producția agricolă nu aduce cine știe ce profit.
Salariații, în creștere
Avantajul Iașului este că numărul de salariați este în continuă creștere, iar majoritatea se găsesc în sectoarele rentabile ale economiei. Anul trecut pe vremea asta, în tot județul erau 162.400 de salariați. În iulie anul ăsta, se ajunsese la 172.000, în creștere de la o lună la alta. Doar 4.000 de oameni lucrează în agricultură. Salariați, firește. În industrie și construcții mai lucrează 48.000, mai puțin de jumătate față de 1989. Grosul salariaților, adică 120.000, se găsesc în sectorul serviciilor, care nu produce fizic nimic, dar care scoate bani din piatră seacă. Înainte de 1989, se considera că economia reală este cea care produce șuruburi, șaibe și țeavă, serviciile fiind doar o cenușăreasă. A trebuit să vină criza din anii ’90 și cea din 2008 ca economia Iașului să se orienteze spre sectoare mai flexibile și mai puțin afectate de crizele sectoriale.
Pariul de viitor
Iar asta se vede și în lefurile care se plătesc la Iași. Leafa medie netă la Iași este de 2.646 de lei, ușor sub media națională. În agricultură, silvicultură sau pescuit se câștigă în medie 2.152 de lei. În industrie și construcții, încă mai puțin: 2.119 lei. În servicii însă, leafa medie este semnificativ mai mare: 2.863 de lei. Ar fi și mai mare, dacă am scoate din calcul domeniul hotelier și alimentația publică, unde lefurile sunt mizerabile. Majoritatea angajaților din hoteluri, magazine sau pizzerii lucrează pe leafa minimă pe economie. Cei aproximativ 20.000 de IT-iști câștigă în medie peste 6.000 de lei lunar. Iar acest sector este cel mai activ și mai rentabil din toată economia ieșeană. Ai nevoie doar de calculatoare și creiere, iar la acest capitol Iașul stă bine. Nu degeaba Iașul a primit la o gală desfășurată în Polonia titlul de orașul emergent al anului. IT-ul este pariul de viitor al Iașului.
Lipsă acută de forță de muncă
Din păcate, mai există un factor care ne trage în jos: nivelul șomajului. Anul trecut, prin vară, în județ erau înregistrați aproape 12.900 de șomeri. Anul ăsta, am ajuns la 10.000, iar numărul este din nefericire în scădere. Da, din nefericire, pentru că șomerii reprezintă bazinul din care poți completa oferta de muncă, în afara tinerilor absolvenți. Patronii numai nu plâng după angajați, întreaga țară confruntându-se cu o lipsă acută de forță de muncă. Aici e un cerc vicios: nu poți da lefuri foarte mari fără a-ți pune în pericol afacerea. În lipsa unei oferte salariale atractive, oamenii preferă să stea acasă sau să plece la muncă în străinătate. Numărul mic de șomeri înseamnă că în tot județul există doar 10.000 de oameni care vor să muncească, dar nu au unde. Nu prea ai de unde alege, iar asta se traduce printr-o frânare artificială a dezvoltării Iașului. Dacă vine o multinațională din domeniul IT la Iași, nu are pe cine angaja decât în iunie, când termină facultatea un nou lot de absolvenți. Pe scurt, avem perspective, dar și o mulțime de ghiulele legate de picioare.