Deşi mult mai palide din punct de vedere al prezenţei vedetelor politice de la centru, manifestările de la Iaşi dedicate Unirii Principatelor Române au reuşit totuşi să adune câteva figuri importante din opoziţie. PNL şi PMP au fost reprezentate de către liderii lor, Eugen Tomac şi Ludovic Orban, prilej pentru aceştia de a se întâlni cu subalternii lor din teritoriu, printre care şi deputaţii Costel Alexe şi Petru Movilă. Între o plăcintuţă moldovenească şi un păhărel de vin fiert, liberalii Alexe şi Orban au stat la o şuetă cu popularul Movilă, aceasta transformându-se la un moment dat într-o serie de evenimente neprevăzute. (pamflet)
Dimineaţa zilei de 24 ianuarie 2019. În Piaţa Unirii din Iaşi, pe o ninsoare şi un vânt potrivnice chefului sărbătoresc, sosesc primii localnici pătrunşi de sentimente patriotice. Printre ei, zgribuliţi, Ludovic Orban şi Petru Movilă.
Ludovic Orban: – Domnu’ deputat, nu e corect, zău aşa! Stau şi îngheţ în piaţa asta, împreună cu toţi mujicii de la talpa ţării, în loc să fi plecat şi eu la Bucureşti încă de aseară, cum a făcut preşedintele nostru, al tuturor românilor, Klaus Iohannis.
Petru Movilă: – Domnule preşedinte, asta e soarta noastră, a politicienilor practicieni, să ne foim printre muritorii de rând. Domnul Iohannis e un teoretician, aş putea spune chiar un unicorn care pluteşte în sferele abstracte ale politicii înalte.
Ludovic Orban: – Da, pluteşte cu graţie pe pârtia de la Păltiniş. În fine, zi-mi şi mie ce putem face în piaţa asta îngheţată?
Petru Movilă: – Păi, ce face toată lumea. Ascultăm oleacă de slujbă, batem un pas de defilare la paradă, ne încingem în Hora Unirii şi apoi program de voie. Dar iată, se apropie de noi distinsul coleg Costel Alexe însoţit de preafrumoasele doamne Iulia Scântei şi Ina Paladi.
Ludovic Orban: – Aoleu, ce penaj fabulos are doamna Scântei. Lângă ea, mă simt ca un papagal multicolor din Jamaica. Nu, Petrică, hai să ne ascundem!
Petru Movilă: – Prea târziu, deja ne fac bezele.
De cei doi se apropie Alexe împreună cu exotica pereche. Iulia Scântei se repede la Orban, aplicându-i sărutări focoase pe ambii obraji.
Iulia Scântei: – Domnule preşedinte, ce onoare! După roşeaţa obrajilor dumneavoastră, se vede că sunteţi pătruns de emoţia înălţătorului eveniment de astăzi!
Ludovic Orban: – Desigur, dar cred că mi se trage şi de la vinul fiert.
Ina Paladi: – Ehei, v-ar trebui o cană de Purcari. Abia atunci va fi tăt normal cu matale!
Costel Alexe: – Doamnelor, eu zic să nu-l deranjăm prea mult pe domnul preşedinte. Are un program încărcat şi nu cred că trebuie să-l obosim prea mult.
Ludovic Orban: – Da, da, iată un om care are intuiţie! Nu degeaba m-a susţinut la preşedinţia partidului, are simţul valorii. (Apoi, în şoaptă către Movilă) – Scoate-mă de aici, te rog!
Movilă îşi drege glasul.
Petru Movilă: – Hm, doamnelor, ne scuzaţi, dar noi ne retragem pentru un trialog ceva mai bărbătesc. Chestii strategice ale opoziţiei.
Ludovic Orban: – Da, de aia am şi venit la Iaşi de Ziua Unirii. Vrem să refacem spiritul unitar… unitatea opoziţiei, în fine, să fim uniţi la bine şi la rău…
Ina Paladi: – Eu zâc că voi sunteţi poznaşi şi vreţi să scăpaţi de ciorovoiala muierilor, aşa-i? Di ci nu vreţi să staţi cu noi? Vorba aia, undi-s două, puterea creşti! Mai ales cu un vinişor di Purcari!
Costel Alexe: – Doamnelor, domnul preşedinte are dreptate. Ne scuzaţi vreo oră, două. După aceea, vă promitem că revenim alături de voi.
S-a făcut amiază. Orban, Movilă şi Alexe se află într-un separeu la Bolta Rece. Pe masă, câteva carafe unele pline cu vin, altele golite pe jumătate.
Ludovic Orban (ridicând paharul): – Pentru Unire! Petrică, dar tu nu vrei să bei deloc cu noi?
Petru Movilă: – Nu pot, dom’ preşedinte. Eu sunt cu sănătatea, cu spitalele, cu traiul sănătos. Trebuie să am capul limpede. Cum ar putea să bea un deputat care a iniţiat legea Autostrăzii Moldova?
Ludovic Orban: – Da’ Băsescu ce părere are despre treaba asta? Şi el era ministru al transporturilor şi nu ducea la ureche. Iată, şi eu am fost la fel, tot ministru la transporturi şi, parcă ce, dacă beam un strop, ieşea autostrada strămbă?
Costel Alexe: – Dom’ preşedinte, mai bine să schimbăm subiectul. Ce părere aveţi de Cioloş, de partidul lui, Plus?
Ludovic Orban: – Păi, ce să zic. Ca să fim în ton cu Ziua Unirii, e un partid clădit tot pe unitate. Pe Unitate Militară, vreau să zic, haha!
În separeu îşi fac apariţia Iulia Scântei şi Ina Paladi.
Iulia Scântei: – Care va să zică, aici îmi eraţi, domnilor! Aici se discută probleme serioase de partid?
Ina Paladi: – La câti sticli sunt pi masă, crecă deja aţi ajuns la guvernare!
Ludovic Orban: – Dar luaţi loc, doamnelor, serviţi şi dumneavostră câte o picătură de roze!
Iulia Scântei: – Eu nu beau decât sub înaltul patronaj al Maiestăţilor Sale!
Ina Paladi: – Io mă bag la un păhărel, două. Vorba aia, de-oi greşi, Eminescu sî ni judece!
Cele două femei se aşează la masă, ciocnind cu Orban.De după colţ, apar lăutarii. Orban tresare, se ridică brusc în picioare.
Ludovic Orban: – Mă băieţi, ştiţi cine sunt eu? Şică Mandolină! Ia, băgaţi ceva de inimă albastră!
Lăutarii încep să cânte. Orban le ia la dans pe doamne, în timp ce Alexe şi Movilă părăsesc discret separeul.