Din păcate, încep să apară primele personalități publice afectate de isteria generată de epidemia coronavirusului. Părintele Constantin Sturzu, consilier al Arhiepiscopiei Iașilor și cu vechi state de serviciu în calitate de purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, și-a manifestat pe contul său de Facebook dezamăgirea față de modul în care anumite publicații au răstălmăcit declarațiile sale, la care se adaugă mesajele injurioase primite pe rețeaua de socializare, anunțând că ia serios în calcul varianta retragerii din viața publică. „Tocmai de aceea, așa-mi vine să mă retrag!… Să am timp să-mi plâng păcatele, să mă ocup mai mult de ai mei (familie și ucenici), să pot lucra și la altceva decât la articole de opinie și comunicate de presă! Însă, așa cum nu am cerut această funcție, tot așa nu mă pot slobozi singur. Dacă Dumnezeu va dori să mă cheme la o altă lucrare, știe El cum să acționeze”, a mărturisit părintele Sturzu, una dintre puținele voci raționale, echilibrate și respectate ale cetății Iașului.
Sturzu (foto, pamflet): O jurnalistă spunea că eu am pomenit de spovedania online. Sper să nu vă închipuiți că împărtășania înseamnă a da share la sfintele taine, că Dumnezeu îți dă like la profil, iar Biserica Ortodoxă Română e vreun grup pe Facebook