De vreo doi ani încoace, se tot vorbește de apropierea aniversării centenarului de la momentul Marii Uniri. Prilej pentru politicieni precum Kelemen Hunor de a spune că ungurii n-au ce sărbători, pentru naționaliștii noștri de a-l acuza de trădare și a cere expulzarea lui, pentru unii să promită autostrăzi care să treacă peste Carpați și pentru alții, de a-i acuza că nu le fac. Puțini sunt cei care își aduc aminte că „Marea Unire” este de fapt formată din trei uniri distincte, toate având în centru Iașul, capitala de război a României. Unirea Transilvaniei cu România este doar ultima dintre acestea, fiind precedată de unirea Bucovinei, în noiembrie, și a Basarabiei, în martie 1918. Până pe 30 noiembrie 1918, Iașul era capitala unei țări formate doar din Moldova de aici, Moldova de peste Prut și Bucovina, inclusiv cea de nord. În acest ciob de țară aproximativ rotund, Iașul ocupa o poziție relativ centrală, la jumătatea distanței dintre Carpați și Nistru, de la est la vest, respectiv la jumătatea distanței dintre Zastavna și Galați, pe direcția nord-sud. Adică exact poziția unei capitale ideale, de centru geografic al regiunii pe care o deservește. În centenarul Unirii toate astea s-au uitat. De ce?
Placă turnantă
Politic, Basarabia este mai departe de noi ca nicicând, după ultimele alegeri prezidențiale de la ei. Prin tratatul de bună vecinătate româno-ucrainean din 1997, România a spus că nu are pretenții teritoriale față de Ucraina, așa că nici de Bucovina de Nord nu ne putem apropia decât cu gândul și inima. Totuși, construcția europeană se bazează mai ales pe cooperarea interregională, mai degrabă chiar decât pe cea între state, iar în vederea asigurării liniștii la frontiere, Uniunea Europeană pompează sume serioase pentru susținerea proiectelor transfrontaliere. În aceste condiții, poziția Iașului, de centru geografic al unei regiuni istorice și de oraș de frontieră al UE poate deveni un atu. Până să ne unim fizic cu Ardealul printr-o autostradă, haideți să vedem împreună dacă nu ne putem uni cu estul, mai rapid și mai eficient. Ca placă turnantă între UE și estul continentului, Iașul ar putea deveni mult mai interesant și pentru politicienii noștri. Ar fi un meci din care toată lumea ar câștiga. Să vedem ce și cum.
Locuri pentru studenți
Când spune că se duce „la România”, basarabeanul înțelege de regulă „la Iași”. Orașul nostru este principalul centru de atracție pentru românii rămași între limitele fostei URSS. Iar cum Iașul este singurul centru universitar veritabil din Moldova de dincoace de Prut, este de natura evidenței că cea mai simplă cale de strângere a legăturilor cu cei rămași „dincolo” este învățământul. Statul român asigură un număr de locuri în instituțiile de învățământ superior pentru „românii de pretutindeni”, prin aceasta înțelegându-se atât cetățeni ai Republicii Moldova, cât și bucovineni din Ucraina, etnici români.
Secție UAIC la Bălți
La universitățile din Iași vor fi disponibile în anul de studii 2017 – 2018 cam 470 de locuri pentru etnicii români de peste granițe. Peste jumătate din ele sunt la Universitatea Tehnică, care a și insistat cu succes de altfel pe lângă Ministerul Educației pentru creșterea cifrelor de școlarizare vizându-i pe etnicii români. Foarte puține locuri sunt la UMF, dar nu intrăm acum în detalii cu privire la motive. Universitatea „Al.I. Cuza” va avea 150 de studenți basarabeni și bucovineni, Universitatea de Științe Agricole – 50, iar Universitatea de Arte, 30. Alți 180 de basarabeni se vor putea pregăti în secțiile deschise de UAIC la Bălți.
Zonă de influență
Din păcate, doar aproximativ o treime dintre locurile destinate românilor de peste granițe sunt cu bursă, ceea ce este extrem de puțin, dacă luăm în calcul situația economică dezastruoasă atât a Republicii Moldova, cât și a Ucrainei. Practic, există riscul ca multe locuri să rămână neocupate. O creștere a cifrei de școlarizare aferente etnicilor români de peste granițe și a procentului locurilor cu bursă ar asigura Iașului posibilitatea de a absorbi mai multe creiere valoroase care să le suplinească pe cele care pleacă de la noi spre vestul Europei. Iar politic, constituirea unui cap de pod peste graniță, prin formarea la Iași a unei generații de tineri bine pregătiți, dedicați sufletește Iașului și României. Totodată, schimburile de experiență, de studenți și de profesori, care se reduc azi doar la nivelul academic, ar extinde zona de influență a Iașului până la limitele celor ale Chișinăului și Kievului.
5 km în linie dreaptă
Marele handicap al Iașului în dezvoltarea sa este blocarea spre est, peste granița aflată la doar 5 km în linie dreaptă. Slăbiciunea legăturilor noastre cu estul ne obligă să stăm cu spatele spre Basarabia, deși acela este bazinul firesc de extindere pentru noi. Pe vremuri, județul Iași se întindea peste Prut. Ungheniul nu era doar o comună, ci făcea corp comun cu Ungheniul basarabean, un oraș de dimensiunile Pașcaniului. La fel, Sculeniul, iar exemplele pot continua. Cu aceeași situație se confruntă și Suceava, dacă e să ne referim la întreaga Regiune Nord-Est, care este blocată spre nord tot de frontieră. Ce înseamnă concret acest lucru? O limitare artificială a pieței, pentru orice avem noi de oferit și care este de interes pentru „ei”.
Miza aeroporturilor
De exemplu, serviciile aeroportuare. Bazinul de colectare a pasagerilor pentru aeroportul nostru este de maxim 3,3 milioane de oameni, cât reprezintă populația regiunii. De fapt, este de doar vreo două milioane de oameni, căci există aeroporturi și la Suceava și Bacău. Aceasta, când ar putea fi dublat cu ușurință prin simpla facilitare a legăturilor cu vestul Basarabiei, foarte apropiat de Iași, dar relativ îndepărtat de Chișinău. O companie aeronautică basarabeană înființase acum vreo doi ani o cursă de autobuz Iași – Chișinău special pentru a-și aduce clienți de aici. Invers nu s-a făcut nimic, deși nimic nu ar fi mai simplu decât să se înființeze o linie dinspre Bălți, Fălești sau Edineț spre aeroportul ieșean. Basarabenii ar putea lua avionul spre Italia sau Spania, noi le-am lua câte 17 euro, taxe aeroportuare. Același lucru se poate face și pentru Suceava, în relația cu Bucovina de nord, mai ales că între România și Ucraina s-a desființat chiar vara asta sistemul de vize.
ApaVital peste Prut
Ideea nu e chiar utopică. Deja există firme ieșene consacrate care caută căi de extindere peste Prut. Avem vreo două exemple din domeniul construcțiilor, firme care au prins deja contracte publice peste graniță, dar nu vrem să le facem reclamă. Am menționa doar că ApaVital vizează de vreo trei ani extinderea în zona Ungheni – Nisporeni. Basarabenii numai nu ne-au așternut un covor roșu peste Prut ca să venim la ei și să le livrăm apa după care le crapă buzele, pentru că Moldova de dincolo e săracă în cursuri de apă. Proiectul subtraversării Prutului prin conducte plecate de la Iași există. S-a împotmolit, culmea, în legislația noastră, care este gândită centralizat, nu transfrontalier.
Se mișcă mai bine
Că dincolo de retorica stupidă a unui președinte care are cartea de muncă la Kremlin, basarabenilor le sticlesc ochii după o colaborare strânsă cu noi rezultă și din prioritățile lor de investiții. Acum trei ani s-au apucat de modernizat șoseaua republicană Chișinău – Ungheni. Trebuia să fie gata în câteva luni, dar și ei sunt tot români, așa că au lălăit-o. Va fi, cel mai probabil, terminată toamna asta sau, cel târziu, în primăvara anului viitor. Ei au pornit lucrările în ideea că șoseaua lor se va prelungi cu autostrada noastră, peste viitorul pod rutier de la Ungheni. Doar că podul nostru, al cărui proiect a fost inițiat de vreo doișpe ani, e blocat pe undeva. Ultima oară când am auzit de el, aștepta niște ștampile de la Agenția de Protecție a Mediului. A noastră, nu a lor. Construirea podului ar urma să dureze un an din momentul în care sunt gata hârtiile, ceea ce înseamnă că ziua de 1 decembrie 2018 ar fi numai bună pentru inaugurare. Până terminăm însă noi scărpinatul după ceafă, basarabenii au inclus în proiectul de modernizare a șoselei și tronsonul Ungheniul lor – Sculeniul lor, ca asfaltul să nu se oprească în malul Prutului, ci într-un pod. Culmea e că podul de la Ungheni ne-ar ajuta mai mult pe noi decât pe ei. Ar scurta cu peste 20 de kilometri distanța dintre Iași și Chișinău și ar permite zonei Cristești-Ungheni de la noi accesul la zona economică liberă Ungheni-Prut de la ei. La ora actuală, grosul traficului rutier dinspre Iași spre Basarabia trece prin Răducăneni, Gorban, Albița și Leușeni, pe o șosea praf și pulbere la noi și supraaglomerată la ei.
Chestiunea gazoductului
Că tot vorbeam de infrastructură, acum trei ani, prim-ministrul nostru de atunci, Victor Ponta și al lor, Iurie Leancă, tăiau panglica inaugurală a gazoductului Lețcani – Ungheni. Trebuia să interconecteze cele două rețele de distribuție a gazului și să asigure independența energetică a Republicii Moldova față de Moscova. Gazul însă nu a pornit atunci. A pornit în martie 2015, a mers pe țeavă spre două sate din Basarabia, Semeni și Zagarancea, iar după două săptămâni s-a oprit complet. Să fim cinstiți, nu exclusiv din vina noastră, deși erau și la noi niște stații de pompare existente doar pe hârtie. Ca să fie rentabil, gazoductul trebuie să ajungă până la Chișinău. Investiția este în curs, și ar trebui finalizată în decembrie 2019. Pentru o țară cum e Republica Moldova, cu un PIB de 6 miliarde de dolari mari și lați, suma de 136 milioane de dolari reprezintă însă un efort bugetar considerabil. Pe care România n-a înțeles până acum să-l ușureze. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe finanțează acum campanii de presă în Republica Moldova pentru a le explica basarabenilor cât de important este gazoductul, de parcă n-ar ști și ei că gazul de România este cu 16% mai ieftin decât cel de Siberia. Și mai sigur.
„Drumul Vinului”
Dacă gazoductul sau podul reprezintă poriecte la care e nevoie și de voință, și de bani, există însă și lucruri care se pot face aproape gratuit, spre beneficiul ambelor părți și în avantajul direct al Iașului. Un astfel de proiect, care reprezintă în fond tot o interconectare, este „Drumul Vinului”. Noi avem podgorii și crame. Ei, aproape că numai din asta trăiesc. La noi se vorbește de un traseu turistic care să lege podgoriile din Vrancea, Vaslui și Iași de vreo trei mandate. Ei au făcut deja așa ceva. Ar fi greu de imaginat un „drum al vinului” pe traseul Cotnari – Iași – Huși – Mileștii Mici – Cricova, cu oprire peste noapte la Iași sau Chișinău? UE dă bani pentru asta. Trebuie doar să-i cerem.
Spre est
Pe scurt, că ați prins ideea. Iașul are șansa de a deveni fără prea mare efort o punte veritabilă între est și vest, din care nu are decât de câștigat. Firme care să lucreze dincolo, bani de încasat din servicii pe care le furnizăm noi acolo, bani din turismul transfrontalier și nu în ultimul rând, capital politic pentru orice va fi să fie. Până să fim legați de vest, ne putem lega ușor și ieftin de est. Când va exista și autostrada peste Carpați sau spațiodromul spre Venus și Jupiter, și nu ar fi exclus ca acesta să se facă primul, vom fi pregătiți. Și cu buzunarul plin.