După manualele de istorie, Evul Mediu se termină la 1642 , când a început marea revoluție industrială din Anglia. Firește, industria capitalistă nu a apărut fix atunci, la dată fixă, ci într-un timp mai îndelungat, dar asta e altă discuție. Dar, de la 1600 toamna încoace, industria a apărut în general în locurile unde existau și resursele necesare. Englezii aveau oi, așa că au început cu postavul și alte țesături din lână. Nemții, care aveau în zona Ruhr cărbune și fier, s-au axat pe metalurgie și așa mai departe. Iașul nostru nu a avut bafta unui morman de resurse naturale aflate prin preajmă, așa că industria noastră s-a născut greu și a crescut lent, bazată pe minimul existent în zonă, cât de cât profitabil. Calea ferată a dat naștere atelierelor Nicolina. Dintr-un deal de argilă s-a născut fabrica de cărămidă. Lemnul pădurilor din zona Mădârjac s-a transformat în mobilă, lâna oilor a devenit pâslă și tot așa. Despre vechea industrie ieșeană a confecțiilor, despre ce a rămas din ea și despre ce o așteaptă vom vorbi și noi azi.
Textilele duduiau
O bună parte din vechiul Iași s-a învârtit în jurul pânzeturilor de tot felul. Până să devină zonă de promenadă, pe actuala stradă Lăpușneanu își făceau veacul lipscanii, negustori care aduceau pânzeturi din Leipzig. Mai la vale, spre Bucșinescu, oile ciobanilor de pe dealuri au dus la apariția străzii Fierbinți, numită astfel de la apa clocotită a tăbăcarilor. Încă din 1886, un ovrei întreprinzător, Moritz Wachtel, înființa pe dealul Copoului „In și Cânepă”, viitoarea „Textila”, specializată în ce altceva decât fabricarea de saci și frânghii din cânepă, pânzeturi grosolane din in și fitiluri de lumânări și lămpi. Când eram copii, mirosul greu de cânepă topită se simțea de la un kilometru. Un altul a înființat la 1910, în șesul Bahluiului, „Țesătura”, prima filatură de bumbac din Iași, care fabrica lenjerie, flanele, pânză pentru cizmari și uniforme militare. La doar doi ani de la înființare, în fabrica evreului duduiau deja 400 de războaie mecanice. Între cele două războaie mondiale, industria textilă ieșeană era atât de dezvoltată, încât a fost necesară Fortuna, înființată în 1932, fabrică ce producea piese de schimb pentru războaie și alte utilaje specifice. Ieșenii mai vârstnici și-o amintesc sub numele de IMAIA, Întreprinderea Mecanică pentru Agricultură și Industrie Alimentară.
20.000 de angajați
Fabricile Iașului capitalist și-au continuat existența și după ce au fost naționalizate de comuniști, pentru că in și cânepă creșteau pe toate dealurile, de oi Iașul nu a dus niciodată lipsă, iar bumbacul importat din Uniunea Sovietică era ieftin. În anii ’50-’60, când a demarat industrializarea masivă a Iașului, pe lângă turnătorii și furnale care nu aveau ce căuta într-o zonă lipsită de fier și cărbune, au răsărit și numeroasele fabrici ale industriei textile „comuniste”. Moldova Tricotaje, CIBI – Centrala Industriei Bumbacului Iași, Iași-Conf, Combinatul de Fibre Sintetice, Întreprinderea de Mătase „Victoria” sunt doar câteva nume din industria textilă a Iașului, la care se adăugau Fabrica de stofe tricotate Târgu Frumos sau Întreprinderea de tricotaje și perdele Pașcani. În perioada sa de glorie, industria textilă ieșeană îngloba peste 20.000 de angajați și făcea necesară înființarea unei facultăți speciale, de Textile și Pielărie, pentru pregătirea inginerilor trebuitori.
Ateliere mărunte
În anii ’90, într-un Iași năucit de nesfârșita „tranziție spre economia de piață” și care își căuta disperat locul în haosul economiei naționale, industria textilă a mai mers și chiar binișor. O vreme, adică încă vreo zece ani. Apoi, managementul prost, concurența și, nu în ultimul rând, valoarea terenurilor pe care erau construite fabricile, i-au pus cruce. În locul Textilei din Copou a răsărit unul dintre cele mai căutate ansambluri rezidențiale din oraș. Mătase Victoria a devenit TEBA Industries, iar după falimentul activității de producție, clădire de birouri. Mai nou, și acolo a fost lansat un proiect rezidențial. Moldova Tricotaje a murit de prin 2000, iar sediul său din Păcurari a fost făcut recent una cu pământul, tot pentru a face loc unui turn. În locul CFS, Dedeman. În locul unuia dintre sediile IMAIA, Kaufland Pavlov. Țesătura a fost închisă chiar de proprietar, deși continua să meargă bine și chiar avea contracte cu IKEA. Deh, fabrica e destul de aproape de Podul Roș, iar mâine-poimâine nu va mai fi loc în Palas pentru noi sedii de firme. Iași-Conf încă funcționează, ca și câteva ateliere mărunte. De altfel, în fața concurenței reprezentate de chinezi, care produc orice, oricât și la prețuri de nimic, e greu să reziști.
Branduri exclusiviste
Este oare industria ieșeană condamnată? Așa cum a fost gândită, să producă de toate pentru toți, da. E moartă și îngropată. Pot supraviețui doar textilele pretențioase, ca să spunem așa. De exemplu, fosta Integrata Pașcani, condusă de Doina Cepalis. Produce în principal scaune auto și centuri de siguranță pentru copii. De fapt, e în topul producătorilor mondiali la acest capitol. Femeia manager a știut să parieze pe calitate, producând inclusiv pentru giganți precum Ferrari și Disney. Dumneavoastră v-ați pune pruncul într-un scaun „made in China”? Exact. Credeți că tapițeria unui Ferrari de 200.000 de euro este făcută la Xin-Jiang? Bingo. Un viitor textil îl mai pot avea în Iași doar brandurile exclusiviste, cum ar fi cele deținute de Irina Schrotter, Cristina Nichita sau una dintre creatoarele care o îmbracă pe Carmen Iohannis, prima doamnă a țării. Adică Andreea Tincu. Pentru a crea modă și a o vinde scump îți trebuie doar imaginație și o planșă de desen.