În ultimii trei ani, profesorii și cercetătorii TUIASI au depus cele mai multe cereri de brevetare a invențiilor dintre toate universitățile din țară

Reflector

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a fost lider național în ultimii trei ani în ceea ce privește cererile de brevet depuse la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. În perioada 2017 – 2019 au fost depuse 115 cereri de brevet, în contextul în care în ultimii 10 ani universitatea a depus în total 258 de astfel de solicitări. Creșterea se datorează și faptului că, din 2016, TUIASI susține printr-un „fond de invenții” taxele profesorilor și cercetătorilor care depun solicitări de brevetare a invențiilor.

În intervalul 2017 – 2019, cercetătorii TUIASI a solicitat 37, 45, respectiv 33 de brevete. O statistică a ultimilor 10 ani clasifică Politehnica ieșeană pe poziția a doua la nivel național în ceea ce privește solicitările de brevet, cu 258 de astfel de solicitări. „Activitatea de inventică, inovare și, implicit, brevetare reprezintă o componentă majoră care descrie capacitatea universității de a cunoaște prezentul și de a configura viitorul. Numărul de brevete constituie un indicator al creativității practice, tehnice, al adaptării la nou, al conceperii acestui nou. Politehnica ieșeană însumează din plin aceste calități, ceea ce ne-a asigurat prezența pe podiumul instituțiilor cu cel mai mare potențial și cu cele mai multe rezultate în inovare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

La nivelul anului 2019, OSIM a acordat doar 78 de brevete dintre solicitările depuse de universități, publicând hotărârile de acordare în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială – secțiunea Brevete de invenție. Dintre acestea, 10 au fost ale Politehnicii ieșene, care s-a clasificat pe locul al II-lea la nivel național, în timp ce Universitatea din Suceava a fost pe prima poziție cu 20. TUIASI este, de altfel, singura universitate din Iași care a avut un brevet publicat în 2019. „Depunem eforturi prin diverse activități și acțiuni să recăpătăm statutul nostru de lider național în ceea ce privește numărul de brevete obținute. Universitatea sprijină această activitate avându-se în vedere și faptul că există o misiune inventivă a corpului profesoral din instituția de învățământ superior. Este foarte importantă această activitate pentru o universitate tehnică, care o diferențiază net de celelalte universități, fiind o modalitate foarte particulară de finalizare a unor acte de cercetare sau proiectare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector al TUIASI.

În momentul de față, taxele de înregistrare, publicare și examinare pentru brevetarea unei invenții sunt în valoare de 369 de lei, iar procesul de determinare dacă o invenție este brevetabilă sau nu poate dura chiar și șapte ani. Mai există și varianta achitării unei taxe de urgență de 3.000 de lei care urgentează procesul și în cel mult 2 ani OSIM-ul va emite concluziile după analizarea solicitării de brevet.

În ultimii ani, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a susținut din fondurile proprii inițiativa brevetării invențiilor realizate de colectivul academic. În acest sens, spre exemplu, în anul 2020 au fost depuse 32 de cereri de brevet, susținut cu suma de 12.480 de lei din bugetul universității, în timp ce în anul 2019 s-au cheltuit peste 18.000 de lei în această activitate. La aceste solicitări se adaugă și cererile de brevet depuse în cadrul contractelor de cercetare științifică câștigate în competițiile naționale și internaționale, unde există fonduri speciale destinate acoperirii cheltuielilor administrative pentru brevetarea invențiilor rezultate. „Am reușit ca în ultimii peste 10 ani să fim prima sau printre primele trei instituții din România, nu doar universități, ca număr de cereri de brevete și brevete acordate. Spre exemplu, din 2017 și până în prezent membrii TUIASI au depus 150 de cereri de brevet, fiind acordate 30 de brevete dintre cererile depuse în anii anteriori. În mod evident, susținerea și financiară, deloc neglijabilă, din partea universității, inițiată în 2016 și care continuă și în acest mandat, reprezintă un element important în depunerea aplicațiilor pentru brevetare și în asigurarea protecției acestora pentru anii de după acordarea brevetelor”, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *