Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași organizează pentru prima dată două sesiuni de înscriere la doctorat. Prima dintre acestea a debutat de luni, 1 iulie, și se încheie pe 10 iulie, și în această perioadă tinerii care au studiile de master finalizate și care doresc să se specializeze într-un doctorat în domeniile tehnice ale Școlii Doctorale TUIASI au posibilitatea de a-și depune toate actele necesare înscrierii. Cea de-a doua perioadă de înscriere este în septembrie, cum este organizată an de an, între zilele de 2 și 19 ale lunii.
Calendar
Deși există această perioadă de înscriere în luna iulie, colocviul va fi susținut o singură dată, în toamnă, în perioada 23-25 septembrie, în funcție de specializarea aleasă de candidați. Pentru a veni în sprijinul candidaților, universitatea organizează și testul la limbă străină la două date diferite, astfel:
– pe 10.07.2019 pentru cei înscriși în sesiunea din iulie
– pe 20.09.2019 pentru candidații înscriși în ambele sesiuni
În ambele date, testul va avea loc de la ora 10.00, la Catedra de Limbi străine, la etajul 5 în corpul în care are sediul Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” și va fi susținut atât de către absolvenții TUIASI din promoțiile anterioare anului 2005, cât și de către absolvenții altor universități care nu au un certificat lingvistic care să le ateste competențele. „Sunt echivalate certificatele internaționale de limbă engleză, franceză, germană, precum și cele eliberate de centrele culturale sau cele care funcționează în cadrul universităților acreditate, dacă sunt în termen de valabilitate”, au precizat reprezentanții TUIASI.
Flexibilitate
O altă noutate a admiterii de anul acesta de la doctorat o reprezintă flexibilitatea cu privire la numărul de locuri pentru noii candidați. În momentul de față, la buget, există 70 de locuri cu frecvență care beneficiază de bursă și 72 care sunt fără bursă, dar subvenționate de statul român, și la taxă sunt 49 de locuri. În funcție de numărul candidaților care se vor înscrie, va fi solicitată o suplimentare a numărului de la locuri de la Ministerul Educației Naționale, astfel că toți cei care îndeplinesc criteriile profesionale de a se înscrie la un doctorat la Politehnica ieșeană să poată să își desfășoare cercetarea sub îndrumarea cadrelor didactice de la TUIASI.