Am avut noi ocazia să vă povestim la un moment dat de epoca de aur a învățământului superior din țara noastră. Acea perioadă, la jumătatea anilor 2000, când părea că toată România s-a apucat de facultate. Prin 2005, în România erau vreo 900.000 de studenți, în proporții relativ egale între învățământul superior de stat și cel privat. Cifra reprezenta aproape 5% din populație, mult exagerată față de necesar. La o populație de 67 milioane de oameni, Franța are 2,3 milioane de studenți, respectiv 3,5% din populație. Între timp, numărul studenților în România a scăzut la 410.700, adică puțin peste 2% din populație. De data asta, avem mai puțini studenți decât ar trebui. Totuși, impresia generală este că toată lumea urmează o facultate. De unde această idee și cum arată de fapt învățământul nostru superior?
În toată țara
În fapt, suntem ultimii în Europa ca proporție de absolvenți de studii superioare în totalul populației. Dintre români, doar 13,6% au terminat o facultate, față de o medie europeană de 24,5%. În Franța, că tot am pomenit-o, procentul este de 27,9%, dublu față de cel atins de România. Ceea ce creează impresia că avem mai mulți studenți decât ne trebuie este faptul că există universități sau secții ale acestora aproape oriunde în țară. Cât e el de centru universitar de importanță națională, Iașul are vreo 6 universități. Zalăul, sediul administrativ al județului Sălaj, un loc unde nu se întâmplă niciodată nimic, are patru. E drept, sunt filiale ale unor universități din Arad, Cluj-Napoca sau București, dar tot instituții de învățământ superior se cheamă că sunt, nu? De fapt, există doar patru județe în care nu există nicio universitare sau măcar o secție externă a alteia. E vorba de altfel de patru dintre cele mai sărace județe din țară: Botoșani, Vaslui, Giurgiu și Tulcea. În rest, Ialomița are 179 de studenți, Vrancea – 244, Covasna – 340 sau Buzăul – 450. Moldova este o regiune chiar universitară, am putea spune, în afara Iașului existând universități cu câteva mii de studenți la Suceava sau Bacău, fără a mai pune la socoteală și Galațiul.
Patru puternice
Pentru a fi corecți, există doar patru centre universitare care să-și merite numele, în toată țara: București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Am putea adăuga și un al cincilea, Constanța, care are însă un profil bine definit. Din cele patru universități existente în Constanța, două au profil naval, cum este și firesc pentru un port la Marea Neagră. Bucureștiul este de departe cel mai important centru universitar din țară, cu peste 127.000 de studenți, 31% din totalul țării. Singur, Bucureștiul are la fel de mulți studenți cât următoarele trei centre universitare la un loc. La Cluj-Napoca sunt 50.200 de studenți, la Iași – 42.100, iar la Timișoara – 31.000. Ca să fim puțin răutăcioși, am spune că numărul nu înseamnă neapărat și calitate. Așa cum în județul Iași se găsește o comună numită Coarnele Caprei, așa și în Anglia există o localitatea botezată Vadul Boului. E un oraș cu 145.000 de locuitori și cu 17.000 de studenți. Cam cât Craiova, care are 16.900 și sub Constanța, care are aproape 20.000 de studenți. Totuși, probabil că toată lumea a auzit de Universitatea Oxford, dar nu știm câți cunosc ceva despre Universitatea din Craiova sau despre Universitatea „Ovidiu” din Constanța.
Nu suntem în topuri
De altfel, nicio universitate din țara noastră nu este băgată în seamă în topurile internaționale. Cel mai cunoscut astfel de clasament este probabil Topul 500 Shanghai. Clujenii se bat cu cărămida în piept oriunde și oricând au ocazia că Universitatea „Babeș-Bolyai” apare în acest top. De fapt, e ca și cum am spune că România este o forță în fotbalul mondial pentru că Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986. Universitatea clujeană nu a fost inclusă niciodată în primele 500 de universități din lume, cum nu a fost inclusă nicio universitate din țara noastră. Doar Facultatea de Matematică a universității clujene a fost plasată pe locurile 101-150 în 2013. A coborât pe poziția 151-200 un an mai târziu. După care a dispărut și ea din Top 500. Dintre celelalte universități, cea din București este menționată de Clasamentul Academic al Universităților Lumii, denumirea oficială a Topului 500 Shanghai. Este menționată în sensul că se știe că ar exista pe undeva, prin România, dar nimic altceva. Despre universitățile ieșene sau despre cele din Timișoara, Cluj, Craiova, Brașov sau oriunde altundeva, nici măcar un cuvânt. România nu există în învățământul superior mondial. Iașul, nici atât.
Evoluție
Și de parcă acest lucru nu ar fi fost suficient, învățământul nostru superior mai suferă de o boală, în curs de cronicizare am putea spune. Fără o recunoaștere internațională a studiilor făcute aici, cei care vor într-adevăr să învețe pleacă în altă parte. Lipsit de elita studențească, învățământul superior este din ce în ce mai slab din punct de vedere calitativ. În plus, numărul de studenți scade continuu. România mai are acum doar 30% din numărul de studenți din 1989. Iașul avea 27.200 de studenți în 1989, iar acum are 42.000, dar asta nu e neapărat îmbucurător. În 1995, se ajunsese la 38.000 de studenți, odată cu înflorirea universităților particulare. În 2005, anul de vârf, aveam 60.500 de studenți, dar de atunci numărul acestora scade continuu. Din păcate, aceeași evoluți este așteptată și în viitor.
