Am mai avut noi ocazia să discutăm despre modelul de dezvoltare adoptat în cazul Iașului dinainte de 1989, acela al unui centru înconjurat de localități-satelit. Sate precum Lunca Cetățuii, Tomești sau Dancu au fost urbanizate pentru a deveni „cartiere-dormitor”, rezervoare de forță de muncă pentru industria ieșeană. Timpul a trecut, au apărut sateliți noi, Miroslava, Rediu, Valea Lupului sau Bârnova, iar rațiunea existenței lor a devenit alta. Un lucru nu s-a schimbat: felul în care municipalitatea, dar și cetățenii, abordează spațiul dintre oraș și sateliți. Despre un astfel de spațiu, urban în teorie, vom discuta și noi astăzi.
Două centre
Modelul urbanistic aplicat la Iași are avantaje și dezavantaje. El pune accentul pe dezvoltarea teritoriului central al metropolei și a satelitului, ceea ce e benefic pentru amândouă. În lipsa rolului de subordonată a metropolei, localitatea rurală va rămâne mereu un sat oarecare. Satul Dancu are acum aspectul unui cartier veritabil, cu toate facilitățile urbanului. Satul Holboca, în care se află primăria comunei, a rămas o localitate aproape pur rurală. Holboca se dezvoltă în jurul blocurilor din Dancu, ce concentrează cea mai mare parte a populației, nu a primăriei, ca instituție. Centrul administrativ nu a devenit și un centru de dezvoltare. La fel se întâmplă și în Tomești ori Bârnova.
Spațiu de tranzit
Dacă pe de o parte forțează dezvoltarea unor zone dens populate, modelul urbanistic de care vorbeam neglijează însă complet zona intermediară. Între Egros și Tomești nu mai există practic nimic. La fel, între Doi Băieți și Dancu. Spațiul intermediar a rămas un simplu spațiu de tranzit, cu o funcțiune eteroclită și confuză. Doar treci prin el, nu zăbovești acolo. O adevărată nebuloasă, pentru a folosi un termen astronomic, care se întinde totuși pe o suprafață imensă. Totuși, ce există acolo? Și, mai ales, cum poate fi folosit acest spațiu?
Zonă abandonată
În cazul zonei Doi Băieți – Dancu, la care ne vom referi în continuare, vorbim practic de o nebuloasă întinsă peste un cartier întreg, având strada Aurel Vlaicu drept ax central. Faptul că zona a fost abandonată din punct de vedere urbanistic este vizibil și prin însuși aspectul ei. Spre Aeroport, fostul sat a fost doar puțin urbanizat. Ulițele au fost asfaltate și au devenit străzi, dar atât. Zona a rămas o mahala, cu străzi înguste și șerpuite, trotuare ca și inexistente și cu case lipite practic de stradă. Poate ați auzit de strada Aeroportului, dar dacă nu locuiți acolo, sigur nu știți pe unde vin străzile Ceahlău, Obreja sau Vulturilor. Sunt nume fără nicio rezonanță pentru ieșeni, pentru că nu pleacă de nicăieri. Vechile ulițe ale mahalalei nu aveau nume. Din motive de sistematizare, li s-au dat niște denumiri oarecare, la fel cum într-un sat vei găsi strada Caișilor, a Vișinilor sau a Nucilor. Nici localnicii nu cunosc mai mult decât strada pe care locuiesc și cea pe care pot ajunge în orașul propriu-zis.
O unitate și o stație
În mahala și-au putut găsi loc doar câteva instituții de interes redus pentru grosul ieșenilor. Nimeni nu s-a gândit să așeze aici sediul vreunei Direcții de Sănătate Publică sau al vreunui Oficiu de Protecție a Consumatorului. Apropierea Aeroportului a impus existența unei unități militare specializate, care funcționează aici de când pista era din pământ înierbat. Cum însă aeroportul nostru are acum un caracter 100% civil, unitatea militară de aici mai funcționează doar pentru că era păcat de cazarmă și barăci, să fie abadonate. E batalionul 151 Infanterie, dar la fel de bine putea fi batalionul 253 Artilerie sau regimentul 18 Geniu, legătura cu spațiul urban din jur era la fel de inexistentă. Apropierea de Aeroport a făcut ca aici să fie și sediul Stației Antigrindină, dar asocierea este la fel de subțire. Desigur, te-ai gândi că stația antigrindină folosește rachete, deci e normal să fie lângă aeroport. În fapt însă, nu lucrează aici specialiști în rachete aduși de la aeroport și ar putea funcționa la fel de bine pe dealul Galata ori Cetățuia.
Servicii de tot felul
Baza de producție ApaVital funcționează și ea pe Aurel Vlaicu pentru că lacul Chirița este esențial pentru alimentarea cu apă a orașului. Prezența acestei baze și a drumului spre CET II Holboca au influențat totuși întrucâtva caracterul zonei. Puținele firme care și-au stabilit sediul aici se ocupă, în general cu reparațiile, dezmembrările auto, construcțiile și instalațiile. Și probabil că acesta va fi și viitorul zonei: o arie dedicată serviciilor de tot felul, depersonalizată. Un fel de zonă industrială mai mică, dar profilată pe servicii.
Începe schimbarea
O șansă reală de dezvoltare a zonei este dată doar de interesul imobiliar. Până acum, puțini investitori și-au aruncat ochii în această direcție. Pe măsură însă ce zonele „consacrate” se umplu, și cartierul Aviației ar putea cunoaște o evoluție în această direcție. În zonă s-au ridicat deja primele blocuri mari. Este de așteptat însă ca în viitor, casele vechi să fie vândute de proprietarii lor. Firește, nu de cei actuali, ci de generația următoare. Din acel moment, locul lor va începe să fie luat de blocuri. Iar odată cu creșterea inerentă a populației, și orientarea spre servicii generaliste se va schimba. Într-un orizont de 10-15 de ani, cartierul ar putea fi mai vânat chiar decât Tătărașiul „clasic”. Firește, cu condiția ca trama stradală să se schimbe. Câtă vreme străzile nu sunt altceva decât ulițe asfaltate, nu se va schimba nimic din aerul de mahala.