După ce au înfiinţat partidul „Împreună pentru Moldova”, activiştii civici Cătălin Urtoi şi Ionel Apostol au prins curaj şi încearcă să atace primul obiectiv politic, respectiv accederea în funcţiile de consilieri locali la alegerile de anul viitor. Pe de altă parte, independentul Andrei Postolache încă se mai gândeşte dacă să mai continue sau nu aventura sa politică de independent în consiliu, după depresiile din ultima vreme cauzate de stresul şedinţelor. Cei trei au fost implicaţi recent într-o serie de întâmplări din care am putut afla mai multe despre planurile acestora de a se menţine vizibili pe scena publică. (pamflet)
Sala de lectură a Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi. Liniştea specifică unui spaţiu academic. Într-un colţ al sălii, Cătălin Urtoi şi Ionel Apostol mestecă pofticioşi conţinutul suculent a două şaorme. Picături de ketchup se scurg pe cărţile aflate pe pupitru.
Cătălin Urtoi: – Ionele, nu credeam că o să ajung vreodată să înfulec pe bază de stres. Dar vezi ce face politica din om? Îl omoară cu caloriile astea!
Ionel Apostol: – Cătăline, deocamdată nu suntem oameni politici. Hai să rămânem la titulatura de activişti civici. La urma urmei, avem partid înfiinţat abia de-o lună.
Cătălin Urtoi: – Uite, asta nu-mi place la tine. Fii mai combativ, mai afurisit, ce naiba! Avem partid, se cheamă că suntem oameni politici. Gata cu vrăjeala civică, aia e pentru amatori. Acum trebuie să devenim ceva mai machiavelici, să ne urmărim şi propriul interes. Bine, să nu uităm nici de fraierii care visează autostradă, dar să ne îndulcim un pic şi sufletul cu ceva onoruri şi avantaje pe care numai politica ni le poate dărui.
Ionel Apostol: – Da, dar vezi, de o săptămână venim aici, în clădirea asta în care n-am mai fost de douăzeci de ani, încercăm să pricepem ceva din tratatele astea de ştiinţe politice, dar de noi nu se prinde nimic, poate doar nişte firimituri de şaorma.
Cătălin Urtoi: – Asta e o problemă de metabolism. Ştii, sunt unii care reţin apă şi se îngraşă. Sau unii care abia mănâncă un codru de pâine uscată şi pun pe ei două kile, în timp ce alţii bagă în ei haleală la greu şi rămân tot subţiri ca un ac. Aşa e şi la noi. Pentru mine, e suficient să citesc două rânduri şi deja reţin tot. Pe când tu degeaba citeşti şapte volume, nu rămâne nimic de capul tău.
Apostol îl ascultă atent pe Urtoi, suplimentând dintr-un tub cantitatea de maioneză din şaorma.
Ionel Apostol: – Ai dreptate, Cătăline, ca de obicei. Aşa e, poate că sunt eu prea sperios în faţa provocărilor ce ne aşteaptă. Trebuie să-mi întăresc obrazul, doar sunt politician, nu?
Cătălin Urtoi: – Evident, trebuie să lucrezi la structura obrazului. Pentru un om politic, obrazul e călcâiul lui Ahile, înţelegi? Cu cât e mai fin, cu atât e mai vulnerabil politicianul. De aia zic, ai nevoie de un obraz gros, blindat, un obraz care să nu poată fi penetrat de nici o scuipătură venită din partea vreunui duşman.
Ionel Apostol: – Oare să merg la sală? Găsesc ceva aparate speciale sau pot lucra şi acasă?
Cătălin Urtoi: – Cel mai bine obrazul se lucrează la sediul partidului. Să-mi aminteşti luni să-ţi dau un program de antrenament.
Urmează câteva minute de linişte, în care cei doi mănâncă, privind absent pe fereastra bibliotecii.
Ionel Apostol: – Pff, ce bine ar fi să intrăm în Consiliul Local la alegerile din vara viitoare! Am deveni mult mai vizibili.
Cătălin Urtoi: – Normal, altfel ne cunoaşte lumea. Într-o şedinţă de 6 – 7 ore, cât durează acum, avem timp să ne facem de cap. De aia avem nevoie de băiatul ăsta, Andrei Postolache, să ne ajute cu ceva expertiză, sfaturi, ponturi. Omul are deja lustru politic şi e de-al nostru, tot din ăla provenit din stradă, din structurile civile.
Chiar în acel moment, de cei doi se apropie Andrei Postolache, echipat în biciclist.
Andrei Postolache: – Bună ziua, domnilor, sper că n-am întârziat. A durat un pic cât am cărat bicicleta pe scări.
Cătălin Urtoi: – Oho, bine ai venit, Andrei, ia loc lângă noi. Ionele, fă curat oleacă pe masă.
Postolache se aşează.
Cătălin Urtoi: – Pentru că eşti un spirit mereu în vervă, sportiv, tânăr, n-o să te reţinem prea mult. Uite de ce te-am chemat: vrem să devii consilierul nostru politic. Ştii, noi abia am înfiinţat partidul „Împreună pentru Moldova” şi avem nevoie de câteva sfaturi.
Andrei Postolache: – Hm, ştiţi, eu cu politica am cam dat-o în bară. Am demarat bine, dar mi s-a cam rupt lanţul pe drum, cauciucurile s-au dezumflat, până şi ghidonul e cam descentrat.
Cătălin Urtoi: – Lasă, dom’le, nu fii modest. Aici lucrăm în stil mare. Nu mai e vorba de piste pentru biciclişti, ci de autostradă, măi nene! Aşa că nu te mai fâstâci ca o fată mare şi spune-ne direct: care e preţul consultanţei tale?
Postolache tace, privind spre resturile de şaorma de pe masa cu cărţi.
Andrei Postolache: – Sincer, pentru prima zi de consiliere, aş vrea un Big Mac cu şuncă. Apoi, ceva sandvişuri de la Subway pentru partea de PR, iar la nivelul de campanie pentru Consiliul Local voi pretinde zilnic măcar doi cheesburgeri de la Starbacks.
Urtoi râde, ciupindu-l uşor de obraz pe Postolache.
Cătălin Urtoi: – Ştiam eu că ne putem înţelege! Vezi, Ionele, cum se lucrează obrazul politic? Cu know – how – ul corporatist, tată!
Urtoi: (cel de la laptop, pamflet): Ionele, ce tot freci planşa aia, de parcă ai fi Leonardo da Vinci în chinurile facerii Mona Lisei? Ai uitat cum se proiectează Autostrada Iaşi – Târgu Mureş printr-un simplu haştag?
