Absolventă a Facultății de Drept din cadrul UAIC, Dorina Chihaia este o tânără din Iași care a ales în urmă cu opt ani să trăiască departe de casă, tocmai în Shanghai, a treia metropolă ca număr de locuitori din lume. În 2019 a fost aleasă Miss Universe România, vorbește fluent cinci limbi și se ocupă cu promovarea în China a turismului și tradițiilor românești. Zilele trecute, Dorina a reușit o nouă performanță, fiind selectată printre cei 10 concurenți ai foarte popularului show tv „The Apprentice: One Championship Edition”, varianta pentru Asia. “Visele devin realitate atunci când ai curaj să le urmezi”, a postat entuziasmată Dorina pe pagina sa de Facebook. Noul sezon al show-ului The Apprentice, în care va apărea și Dorina, va fi difuzat pe Netflix Asia începând cu 29 decembrie 2023, iar pe Netflix Global în primul trimestru al anului viitor.