Iașul, repetent la capitolul „timp liber”

Se spune despre Statele Unite că sunt o țară fără istorie, fără tradiție, fără ruine, fără nimic. Asta cam așa e. Când omul vrea istorie, o caută în Europa, pentru că despre SUA a început să se vorbească abia după ce au fost chemați să intervină în primul război mondial, de care ne despart acum 100 de ani. Înainte de asta, nimeni nu prea știa nimic despre americani, afară de cowboy, indieni, scalpuri și bizoni. Dar, în ultima sută de ani și mai ales după al doilea război, e cam greu să-ți imaginezi lumea fără SUA. Iar asta, printre altele, și stilului lor absolut fantastic de a scoate bani din orice. Dacă grecii îți arată cu mândrie piatra pe care a stat Sofocle uitându-se la Acropole și îți cer 10 euro să-ți faci poză acolo, americanii îți dau o Cola și-un hamburger și te invită să-ți lași portofelul, ceasul și cămașa în Las Vegas. Și culmea, îți face și plăcere. Ce-i al lor, e al lor. Știu să vândă orice, oricui, pe oricât, de parcă ei ar fi inventat ideea de reclamă. Că veni vorba, știți care e cel mai vizitat obiectiv turistic din lume? Nu, nu sunt piramidele Egiptului, care atrag vreo 10 – 12 milioane de vizitatori anual. Mă rog, atrăgeau, pentru că de când s-au apucat de revoluții și bombe, au căzut dincolo de locul 80 în lume ca atractivitate pentru turiști. Muzeul Louvre taie 9,2 milioane de bilete anual. Pe Marele Zid Chinezesc își tocesc pingelele „doar” 9 milioane de turiști pe an. Nu, dom’le. Cel mai vizitat loc din lume e Las Vegas, care adună aproape 40 de milioane de vizitatori anual. Pe locul doi, Times Square, din New York, cu peste 39 milioane de vizitatori. Iar pe locul trei, tot un obiectiv turistic american, Central Park din New York, cu 37,5 milioane de vizitatori. E drept, majoritatea turiștilor sunt americani, dar asta contează mai puțin. Nu vă mai zicem de locurile 4 și 5, că și alea tot în SUA se află.

Puteam avea un Central Park
Ce ne-a venit cu americanii? Pentru că ne gândeam într-o zi la Iașul nostru și ne-a trecut prin fața ochilor dreptunghiul reprezentat de Central Park. Pentru că parcul new yorkez nu e altceva decât un dreptunghi tras cu rigla, în cel mai pur stil american. E drept, amenajarea interioară este splendidă și are la bază un „concurs de soluții”, cum i-am zice noi acum, organizat în 1857. Cam pe când noi încă ne chinuiam să facem prima unire. Concursul a fost câștigat de unul dintre primii arhitecți peisagiști, Frederick Law Olmsted, american get-beget, în sensul că era născut chiar în Statele Unite, nu imigrant. Îi pomenim numele pentru că a fost unul dintre acei oameni după ale căror idei se iau mulți alții. Iar una din ideile lui fixe era ca un oraș să aibă în centru o grădină mare, pentru relaxare. E drept, în America ideea se putea aplica simplu, pentru că orașele erau noi. În Europa, dimpotrivă, orașele au apărut între zidurile unei fortificații, unde nu aveai loc de parcuri, ci de magazii și fortificații. Doar orașele din Spania arabă ce mai aveau grădini în centru, pe lângă palatul emirului. Și totuși, puțin a lipsit ca și Iașul să aibă un Central Park.

Ocazie irosită
Al doilea război mondial a adus cu el, în 1944, bombardamente sălbatice ale aviației ruse. Bombardamente care au transformat centrul orașului în ruine. După război, s-a pus problema reconstrucției. Un plan întocmit în 1946 prevedea realizarea unei axe verzi, coborând din Copou, un parc imens între Palatul Culturii și șesul Bahluiului și o continuare a axei verzi spre Bucium și Socola. Copoul era deja verde, lângă Palat au fost iazuri și verdeață încă de pe vremea lui Vasile Lupu, iar Socola și Buciumul erau doar o mahala, respectiv un sat. Nu știm de ce nu a mai fost pus în aplicare planul. Poate pentru că axa Podu Roș – Bucium se pretează foarte bine și la locuințe de blocuri, nu numai de parcuri. Cert e că ocazia a fost pierdută, iar după construirea Palasului, a mai rămas o oază de verdeață în spatele Palatului Culturii. Tocmai de asta însă, o axă verde este cu atât mai necesară. Știți și dumneavoastră cum arată Copoul sau Ciricul în weekend, când toți ieșenii își aduc acolo copiii să ia o gură de aer cu mai puțin praf și benzene decât respiră zilnic în cartierele de blocuri. Iar singura axă disponibilă este cea a Bahluiului.

Model din Drumul Taberei
Există încă pe planșe ideea transformării Bahluiului într-o zonă de promenadă, cel puțin din Tudor Vladimirescu până în Podul de Piatră, cu alei, terase, pontoane și bărcuțe. O mică prelungire a acestei zone ar permite accesul facil la șesul Bahluiului, mai ales după construirea celor trei poduri peste râu plănuite de municipalitate. E drept, un astfel de ansamblu verde de loisir ar putea fi destul de scump, fiind necesară construirea de ecluze care să strângă apa Bahluiului și să permită circulația unui vaporaș turistic. Spre comparație, Parcul Drumul Taberei, din București, inaugurat acum doi ani, a costat 63,5 milioane lei, suprafața amenajată fiind de 11,5 ha, comparabilă cu axa Bahluiului plus șesul de lângă el. La București s-a ajuns la un cost de 124 euro/mp, proiectul prevăzând construirea de sere, a trei pavilioane, două poduri, o pasarelă peste un lac, o zonă de spectacole cu scenă și gradene, terenuri de handbal, fotbal, tenis de câmp, un labirint iluminat arhitectural, o zonă pentru role și o pistă de biciclete. Pentru amenajarea parcului s-au accesat însă fonduri europene, doar 4 milioane lei fiind reprezentați de contribuția Primăriei Sectorului 6.

Închisă de două decenii
Acum vreo 20 și ceva de ani, presa ieșeană consemna tragedia fostei grădini zoologice din Bucium, aflată la sfârșitul unei lungi agonii. Mai găzduia doar un cal, restul animalelor fiind donate altor grădini zoologice, mai bine gestionate financiar. Primăria își luase mâna de pe grădină, care însă nu putea supraviețui doar din biletele tăiate vizitatorilor. Prin 2000, primarul Constantin Simirad relansa ideea amenajării unei grădini zoologice la Iași, pe un teren de 15 ha la Breazu. La acea vreme, lucrările de construire a unei grădini moderne erau estimate la vreo 6 milioane de euro. Proiectul a rămas însă literă moartă, deși o astfel de amenajare se întâlnește în orice oraș mai răsărit. În ultimii ani, au fost redeschise, după ce au fost refăcute din temelii, grădini zoologice la Brașov, la Pădurea Gârboavele din Galați sau la Bârlad, ca să le pomenim doar pe cele din apropierea noastră. Costurile variază, dar nu sunt exorbitante pentru o primărie cu oarece pretenții, iar posibilitățile de finanțare sunt multiple. La Galați, de exemplu, s-au cheltuit doar 3,2 milioane de euro, 80% din sumă fiind fonduri europene nerambursabile. La Brașov, s-au cheltuit 31,12 milioane de lei, din care 22,23 milioane de lei au fost alocate de Ministerul Mediului. În ambele cazuri, în grădină sunt cazate și animale exotice, precum lei, tigri sau maimuțe, nu doar porci mistreți, lupi și vulpi.

Stadion antic și de demult
Iașul nostru a rămas în urmă și în privința dotărilor sportive. Ne plângem că nu avem rezultate la sporturile de echipă, dar sala polivalentă este antică, iar stadionul, medieval. În ultimul deceniu, au fost inaugurate stadioane noi la București, Cluj-Napoca, Ploiești, Craiova și Arad, iar la anul se va redeschide și stadionul de la Târgu Jiu. Nu vrem să fim răutăcioși, dar în ce ligă joacă UTA sau Pandurii și unde e Poli? Am văzut meciul cu Astra și numai nu ne-a crăpat obrazul de rușine văzând pe ce hal de gazon s-a putut juca și în ce hal arată tribunele, chiar cu scaune noi. Ar fi prea scump un nou stadion? „Francisc Neumann” din Arad a costat 8,5 milioane euro, pentru 12.000 de locuri. Tot pentru 12.000 de locuri se cheltuiesc la Târgu Jiu 21,8 milioane de euro. „Cluj Arena” a costat 36,3 milioane de euro, la o capacitate de 30.000 de locuri, iar „Ilie Oană” din Ploiești, 17 milioane de euro pentru 15.500 de scaune. La o primă estimare, am spune că prețul corect ar fi undeva la 700 – 1.200 de euro pentru fiecare scaun. Firește, în banii ăștia ar intra și vestiare, gazon, nocturnă și toate celelalte. A, toate investițiile de acest tip au fost realizate de Compania Națională de Investiții, deci sursa banilor e clară: bugetul național.

„OZN”-ul din Cluj
Din aceeași sursă și-a finanțat Cluj-Napoca și al doilea „OZN”, Sala Polivalentă. Inițial, a avut o capacitate de 7.200 de locuri, dar a fost extinsă la 9.300 de scaune în vederea găzduirii unor meciuri din Campionatul European de Baschet din acest an. Costul total s-a ridicat la 88 milioane de lei. Cam 20 milioane de euro la rotund, sumă la care s-au oprit și cei din primăria ieșeană, când s-au gândit la un proiect similar. Din păcate, la calcul s-au și oprit, fără să se mai facă niciun demers concret.

N-avem nici bazin olimpic
Tot în coadă de pește a rămas și un alt proiect absolut necesar Iașului. Hai să zicem că vara, copiii pot juca fotbal pe vreun maidan, deși nici maidane nu prea mai sunt în târg. Dar iarna ce faci cu ei? Unde îi pregătești pe viitorii înotători și poloiști? Iașul a rămas singurul centru universitar din țară care nu are un bazin olimpic de înot acoperit. Există unul în construcție în Grădinari, dar de fapt până acum s-au construit doar ruine. Lucrările au început în 1990, s-au cheltuit 5,3 milioane lei, iar lucrurile au rămas așa, iar copiii se antrenează la Bacău sau Piatra Neamț. Începutul de bazin se află în proprietatea Universității Tehnice, care nu pare însă dispusă să cheltuiască câteva milioane de euro necesare finalizării lucrărilor. Săptămâna trecută, un consilier local a ridicat problema în plen, cerând primăriei să preia obiectivul spre reluarea lucrărilor. S-a mai încercat asta și în urmă cu vreo doi ani. Fără folos.

Pârtia, doar un basm
Și că tot vorbim de iarnă, Iașul a pierdut trenul și în privința sporturilor de iarnă. Prin 2010 – 2011, Guvernul Boc a finanțat zece proiecte de infrastructură de schi, cheltuind 73 milioane de lei. Iașul nu s-a aflat pe listă, pentru că nu și-a bătut capul să fie. Până acum, ne-am mulțumit cu celebra pârtie „La zece secunde”. Atât durează să o parcurgi. Firesc, nici clienți nu prea are, iar în fiecare an primăria se chinuie să găsească un întreprinzător care să accepte să preia în exploatare cabana de la capătul pârtiei. Cui să vândă omul ceai fierbinte și colaci secuiești? Municipiul Bistrița, de fapt un orășel de cinci ori mai mic decât Iașul, a demarat de capul lui un proiect de amenajare a unei pârtii de schi, cu telescaun, nocturnă, platforme și ce mai trebuie. Valoarea proiectului se ridică la 27,3 milioane de lei, banii provenind dintr-un credit contractat de primărie. Grosul banilor se va duce pe instalația de zăpadă artificială, pentru că Bistrița este doar cu numele un oraș de munte. Capătul de sus al pârtiei se va afla la cota 676 metri, puțin mai sus decât cel mai înalt punct din județ, dealul Hârtop de lângă Pașcani. Ăla are 605 metri și e la fel de înzăpezit iarna cât și Bistrița, adică mai deloc.

De ce nu și patinoar?
Am vorbi noi și de un patinoar acoperit, dar o să spuneți că o dăm în SF-uri. Și totuși, hai să vorbim. Ion Țiriac a construit acum un an un patinoar, cu toate dotările necesare pentru hochei și patinaj artistic. În trei luni a fost gata, la un cost de 3,6 milioane euro. E drept, are doar 500 de locuri pentru public, pentru că Țiriac l-a făcut mai mult pentru prieteni și ca afacere. De partea cealaltă a costurilor s-ar afla fostul patinoar „23 August” pe care primăria București îl reconstruiește. În cazul lui, lucrările vor dura trei ani, nu trei luni, la un cost de 23 milioane de euro. E drept, va avea 3.500 de locuri. Dar n-am putea lua exemplu de la Țiriac? Ca să fim chiar răutăcioși, am pomeni de satul-comună Cârța din județul Harghita. Are 986 de locuitori și… patinoar. De fapt, o bijuterie de patinoar, unde vin în cantonament și cele câteva echipe serioase de hochei pe care le avem în România. A costat 3 milioane de euro, iar banii i-a dat tot guvernul. Tot Boc. Doar că primarul Tibor Gábor i-a cerut…