Iașul, orașul marilor începuturi. Asta este o adevărată lecție de istorie

În 1974, un eseist și critic literar, altminteri de o certă valoare, a publicat un eseu intitulat „Protocronismul românesc”, în care afirma că noi am fost primii din Europa la o mulțime de chestii. Mai ales literare, că asta era specialitatea omului. Eseistul, Edgar Papu, încerca să intre în grațiile regimului, după ce pușcăria politică pe care o făcuse îl lăsase marginalizat și fără catedra de la universitate. N-a obținut mare lucru, dar ideea a fost preluată din zbor de regim și folosită intens, până la tocire, pentru a-i convinge pe români că trăiesc în cea mai mișto țară din lume, iar foamea și frigul sunt doar comploturi ale imperialiștilor. E o politică pe care o aplică și acum Coreea de Nord. La noi, anii ’80 au fost de-a dreptul fantastici din acest punct de vedere, dar nici cu perioada contemporană nu ne este rușine. Nu se poate să nu fi auzit că Hristos a fost dac, că tăblițele de la Tărtaria reprezintă prima formă de scris din lume, că sub munții Bucegi există tuneluri construite de daci, care ar fi costruit de altfel și un tunel pe sub Marea Neagră sau alte fantasmagorii de acest fel. Între noi fie vorba, sunt unii care spun că Iisus a fost cecen și alții care spun că strămoșii scoțienilor au construit un tunel din nordul Marii Britanii până la Ierusalim. Protocronismul e o tâmpenie, firește, pentru că debitează tot felul de aiureli fără nicio dovadă și face să cadă în derizoriu faptele reale, pe care le amestecă cu fantezii bolnave. Totuși, fără a trăi în trecut și fără a ne bate joc de ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, haideți să vedem împreună dacă noi, ieșenii, am fost primii la ceva. La urma urmei, sună frumos „un ieșean a fost primul român care…”, nu-i așa?

Unire de patru zile
Fără doar și poate, Iașul a avut ocazia să fie primul la vreo câteva lucruri de-a lungul istoriei sale. Iașul a fost capitală a Moldovei sau României timp de fix 300 de ani, adică aproape jumătate din întreaga sa istorie atestată documentar. Orice capitală atrage ca un magnet tot ce are țara respectivă mai bun, iar Iașul nu a făcut excepție. E greu de spus însă care este primul lucru la care ieșenii au fost primii. Numismatica ne poate oferi un răspuns. Primele monede inscripționate în limba română au fost bătute de Ion Vodă cel Viteaz, la 10 ani după ce Iașul devenea capitală a Moldovei. Pe revers era efigia domnitorului și inscripția „oteț (tatăl) Moldovei”. Pe avers era stema țării, anul emiterii și inscripția „Țeara Moldovei”. Echivalentă cu asprul otoman din argint, acceaua moldoveană din aramă a fost moneda care s-a bucurat în epocă de cea mai intensă circulație în țările române. De altfel, tot lui Ion Vodă i se mai datorează o premieră, pe nedrept uitată: prima unire. În primăvara lui 1574, îl înfrânge pe Alexandru Vodă al Munteniei, care invadase Moldova cu sprijin turcesc și cucerește Țara Românească, unde se pune domn. E drept, nu a avut timp să-și consolideze cucerirea. Atacat și de tătari, Ion Vodă a trebuit să-l lase domn la Târgoviște pe Vintilă și s-a repezit înapoi în Moldova. Unirea făcută de Ion Vodă a durat doar patru zile. Dar a fost prima.

Prima sinagogă
În secolul al XVII-lea, Iașul era un oraș cosmpolit, un călugăr catolic călător pe aici amintind că pe lângă majoritatea românească, se găseau aici unguri, armeni, greci, bulgari, albanezi, turci, tătari, poloni, ruteni, sași, moscoviți și chiar italieni. De turci și evrei nu spunea nimic, probabil pentru că era de la sine înțeles. Evreii erau de fapt cea mai importantă numeric comunitate, în afară de români. Poate de aceea, Iașul a găzduit prima sinagogă construită în România. Spre lauda noastră, ea este încă în picioare, oleacă mai la vale de Târgu Cucu. Anul trecut s-au împlinit 340 de ani de la începerea lucrărilor de construire a sa.

Crucea lui Ferenț
De-a lungul istoriei, românii nu s-au prea agitat să ridice monumente comemorative. Unde avea loc câte vreo bătălie crâncenă, se boteza locul ca fiind „Războieni”, „Valea Albă” sau „Cotul lui Ivan”, iar bătrânii își asumau rolul de a povesti faptele către nepoți. Primul monument comemorativ al unei lupte construit de români a fost Crucea lui Ferenț, de pe șoseaua Nicolina. Ea marchează locul în care trupele moldo-tătare conduse de Mihail Racoviță i-au înfrânt pe austriecii conduși de belgianul François Ernaut, veniți să-l înlăture de la domnia Moldovei. Anul trecut s-au împlinit 300 de ani de la îngroparea lui François Ernaut, Ferenț pe moldovenește, sub colină, alături de mercenarii săi.

Primul ziar tipărit
La Iași a apărut primul ziar tipărit pe teritoriul țării noastre, „Courrier de Moldavie”, în februarie 1790. Era tipărit exclusiv în franceză, deși inițial se dorea să fie bilingv. Nu puteai citi în el decât știri cu caracter militar, întrucât jurnalul era editat de soldații ruși aflați în acea vreme la Iași, participanți la războiul ruso-turc din 1787-1792. Primul ziar din Țara Românească, „Curierul românesc” avea să fie tipărit abia în 1829, de Ion Heliade Rădulescu, într-o perioadă în care Gheorghe Asachi scotea la Iași „Albina românească”. E drept, „Curierul” lui Rădulescu a apărut timp de 30 de ani, în timp ce „Curierul” moldovenesc doar șase săptămâni, cât au avut rușii nevoie de el.

Obeliscul cu lei
Tot primul monument din țară, dar nu funerar, precum Crucea lui Ferenz, ci de for public, este Obeliscul cu lei din Parcul Copou (foto). A fost construit în perioada 1834-1841, sub domnia lui Mihail Sturdza, de Gheorghe Asachi. Era menit să celebreze adoptarea la 1832 a Regulamentului Organic, prima Constituție a Moldovei. Cei patru lei simbolizează cele patru puteri europene garante ale autonomiei țării. Pentru a-i gâdila orgoliul, lui Sturdza i s-a spus că leii sunt cei de pe blazonul familiei sale.

Teatrul din stația de tramvai
Jumătatea secolului al XIX-lea avea să înscrie numele Iașului și în rubrica dramaturgiei românești, odată cu înființarea primului teatru național din țările române. Anul oficial al inaugurării este 1840, dar de fapt este anul botezului ca „teatru național”. El funcționa deja din 1838, sub conducerea lui Costache Caragiale, unchiul marelui dramaturg. La acea vreme, funcționa într-o clădire ridicată la colțul ulițelor Dancu și Golia, cam în stația de tramvai de peste drum de Filarmonica de azi. În 1846 a fost mutat într-un spațiu mai încăpător, în casa din Copou a lui Teodor Balș, închiriată special în acest scop de către Mihail Sturdza. Clădirea a ars în 1888, așa că nu o mai putem admira azi.

Sediul actual al Naționalului ieșean (foto), considerat una dintre cele mai frumoase clădiri destinate teatrului din lume, a fost construit în 1896, ca parte a „compensației” acordate Iașului de către Carol I pentru renunțarea la statutul de capitală. Mitropolia și Palatul Universitar fac parte tot din această compensație.

Mai multe grădini botanice
Tot din categoria „prima dată la Iași” face parte și Grădina Botanică. Prima astfel de grădină din țară a fost înființată în 1856 de medicul Anastasie Fătu, pe vreo 4 ha de teren pe care îl cumpărase în zona Râpei Galbene de azi. Acolo a și funcționat până la moartea ctitorului ei, în 1886, de pe urma acelei grădini rămânând numele străzilor Anastasie Fătu, dintre Păcurari și Arcu, respectiv Florilor, din aceeași zonă. Interesant este că timp de câțiva ani Iașul a avut două grădini botanice, existând planuri chiar și pentru o a treia. Una a fost înființată în 1873 de Societatea de Medici și Naturaliști pe ulița Hagioaiei, între Muzeul de Istorie Naturală de azi și Institutul de Anatomie de lângă UMF. Câțiva copaci se mai păstrează încă, în curtea muzeului. Prin 1870, și Universitatea plănuia construirea unei grădini botanice, în spatele Palatului Culturii, proiect nefinalizat din lipsă de fonduri. A fost amenajată totuși în 1921, în spatele Universității, aceasta fiind explicația plăcuțelor cu numele speciilor de arbori din apropierea cantinei. Grădina Botanică a fost mutată definitiv pe amplasamentul actual în 1963.

Capitala României
Mai puțin menționat de istorici este faptul că Iașul a fost și prima capitală a României. După cum bine știm, Cuza a fost ales ca domnitor întâi la Iași, pe 5 ianuarie 1859, iar la București, pe 24 ianuarie. A doua zi, o delegație munteană a plecat spre Iași, spre a-i încredința domnia lui Cuza și a-l chema la București. Noul domnitor avea să intre în București pe 8 februarie. Astfel, timp de două săptămâni, Iașul a fost și capitala Munteniei. De altfel, până în 1862, România a avut două capitale, Iașul și Bucureștiul, abia după această dată Bucureștiul rămânând singura reședință a domnitorului, Guvernului și Adunării Obștești. Tot la Iași s-a dansat pentru prima oară hora unirii, pe 24 ianuarie 1859.

Un Shakespeare evreu
Iașul a fost și gazda unei premiere culturale mondiale: înființarea primului teatru în limba idiș din lume, înființat de evreul rus Avrum Goldnfoden, cunoscut la noi sub numele de Avram Goldfaden. Teatrul a avut prima reprezentație pe 19 august 1876, în grădina de vară a lui Șimen Mark, „Pomul Verde”. La primul spectacol a asistat și Mihai Eminescu, care a și scris cronica teatrală a doua zi, în „Curierul de Iași”. Existența teatrului evreiesc este marcată de o placă memorială situată peste drum de Teatrul Național. Nu ne întrebați de ce a fost instalată acolo, unde pe vremuri erau doar grajduri. Grădina „Pomul Verde” era amenajată în locul unde acum este sediul ieșean al Băncii Naționale. Ca amănunt, Avram Goldfaden este considerat unul dintre cei mai mari dramaturgi, actori și regizori evrei din istorie. La înmormântarea sa în America, 75.000 de oameni i-au însoțit cortegiul, iar circulația în Manhattan a fost blocată. Considerat un Shakespeare evreu, Goldfaden a fost un ieșean de-al nostru. Adoptat, dar ieșean. Alt mic amănunt, apropo de evrei: versurile imnului statului Israel au fost compuse la Iași, de poetul evreu Naftali Herz Imber, refugiat din Galiția.

Alte premiere
Povești mai sunt, dar spațiul nu ne mai îngăduie să ne întindem cu ele. Vom pomeni totuși vreo câteva, din goana calului, cum s-ar spune. Bolnița „Sf. Spiridon”, spitalul de azi, nu este cea mai veche instituție de acest fel din țară. A fost înființată în 1745, în timp ce spitalul Colțea din București funcționează din 1704.  Dar la Iași s-au făcut vreo 10 operații în premieră națională, inclusiv primul implant de cristalin din țară. Primul tramvai de pe teritoriul actualei Românii a fost dat în folosință în 1860, la Lipova. Dar era tras de cai. Primul tramvai electric a fost cel ieșean, care a început să circule în 1900, la doi ani după începerea lucrărilor de instalare a liniei Gară – Târgu Cucu. La acea dată, tramvaiul avea și o remorcă, pentru transportul mărfurilor care aprovizionau dughenele evreiești de pe Cuza Vodă. Prima femeie avocat a fost Ella Negruzzi, fiica scriitorului și omului politic ieșean Leon Negruzzi. Absolventă a Facultății de Drept, a cerut să intre în baroul ieșean în 1914, dar cererea i-a fost respinsă. Pentru a fi avocat, trebuia să ai drept de vot, iar femeile nu-l aveau. Logic, a dat în judecată statul și a câștigat, pentru că nu i se retrăsese dreptul de vot în urma comiterii vreunei infracțiuni, ci pur și simplu doar bărbații puteau vota. Bucureștenii susțin că prima femeie avocat ar fi fost Sarmiza Bilcescu, care și-a luat doctoratul în drept la Paris. E drept, a fost admisă în baroul București în 1891, deși era femeie. Doar că a fost avocat doar cu numele. Nu a profesat niciodată. A fost membră a baroului și și-a băut acolo cafeaua 6 ani, după care s-a măritat și a renunțat la orice veleități avocățești. Ieșeanca Ella Negruzzi chiar a susținut pledoarii și a fost considerată unul dintre cei mai capabili avocați ai vremii sale. A, și că tot vorbim de educație, Iașul a avut și prima universitate din țară.