Într-un film turnat prin anii ’60, „Dacă e marți, e Belgia”, un grup de turiști participă la un tur de o săptămână prin unele state ale Europei. Dat fiind timpul scurt, fiecărei țări îi este dedicată câte o zi, în care grupul se străduiește să bifeze principalele atracții turistice, fără a se putea lăuda că le-a văzut ca lumea. După 60 de ani, tot turismul-viteză a rămas cea mai întâlnită formă de recreere în afara orașului natal. Exceptând destinațiile de vacanță, tip mare/munte/balneare și al așa-numitului turism de business, cei mai mulți călători practică ceea ce se cheamă „city break”. Te urci în avion vineri și te întorci duminică seara. O zi și jumătate de vacanță și ți-ai reîncărcat bateriile. Am mai făcut și noi astfel de ieșiri, iar de fiecare dată ne-am întrebat unde se află Iașul în ecuația turismului de acest tip. La ce concluzii a ajuns analiza noastră, vă vom spune în cele ce urmează.
Imagine idilică
Vom începe cu concluzia. Simplu, Iașul nostru nu există din punct de vedere turistic. Sună dur și contrazice imaginea idilică pe care o avem în sânge despre „dulcele târg”, dar e tristul adevăr. Județul Iași a atras anul trecut 386.622 de turiști. E cifra oficială a sosirilor în structurile de primire turistică, adică în hoteluri, moteluri, pensiuni, campinguri, apartamente închiriate și altele la fel și reprezintă cam 3% din totalul turiștilor din România. Pentru un județ cu pretenții, este extrem de puțin. Spre comparație, salina Turda, singură, primește anual peste 700.000 de turiști. O simplă salină este dublă ca atractivitate turistică față de un județ întreg.
Iașul nu-i pe listă
Am răscolit internetul în căutarea atracțiilor turistice din România, punându-ne în pielea unui turist străin care a luat la rând țările Europei, vrând să petreacă un weekend în fiecare dintre ele. Unde s-ar duce? În majoritatea topurilor, lista atracțiilor începe cu Delta Dunării și continuă cu Transfăgărășanul, satul Viscri, Sighișoara, Sibiul, Brașovul ori Peleșul. Punctual, bune ca destinații de o zi, apar Cimitirul Vesel din Săpânța, mocănița de pe Valea Vaserului, Vulcanii noroioși, lacul Sf. Ana, Cazanele Dunării, ghețarul din peștera Scărișoara, castelul Bran, sanctuarul de urși de la Zărnești și altele asemenea. Ați remarcat, desigur, că Iașul nu se regăsește în astfel de liste. De fapt, nu prea se regăsește niciun obiectiv din Moldova, cu excepția notabilă a mănăstirilor din nordul Moldovei. Voronețul, Sucevița și Putna sunt cele mai reprezentative.
Eticheta și promovarea
Turismul nu se face singur. Imaginea unei regiuni, a unui oraș, a unui loc, în ultimă instanță, trebuie construită. Grecii sunt recunoscuți ca experți în așa ceva. Îi vor vinde oricând bilete pentru a putea fotografia bolovanul pe care chipurile ar fi stat Socrate când se adresa atenienilor ori locul unde se afla butoiul în care a viețuit Diogene. Pe Diogene îl „vând” ca atracție turistică și turcii, pentru că orașul natal al filosofului se află în Anatolia. Ba până și niște georgieni, care oferă în Ozurgeti o cazare „la butoi”. Vii cu nevasta să trăiești ca filosoful grec, înconjurat de vii, că deh, butoiul lui Diogene era unul pentru vin. Evident, nimeni nu știe de fapt unde se afla acel butoi, dar povestea se vinde. La fel cum, la noi, se vinde castelul Bran, ca fostă locuință a lui Dracula. Țepeș nu a trecut niciodată pe acolo, iar castelul din romanul lui Bram Stoker este amplasat undeva prin Bistrița-Năsăud, dar a fost suficientă lipirea unei etichete și promovarea ca atare. Iar acestea sunt cele două cuvinte cheie: eticheta și promovarea.
Se merge pe stereotipuri
Abordarea turismului de către autoritățile noastre locale și județene este una tributară încă stilului de dinainte de 1989. În orice pliant referitor la orașul Iași, veți vedea bojdeuca lui Creangă și Palatul Culturii. Bojdeuca nu îi poate interesa decât pe elevii din ciclul primar și doar pe cei din zona Moldovei, adică pe ai noștri. Niciun turist străin nu va fi atras de așa ceva. Iar Palatul Culturii, cu o vechime de nici măcar un secol, nu poate concura cu nimic. Încercăm să-l „vindem” ca simbol al Iașului, dar el de fapt nu simbolizează nimic. E doar o clădire frumoasă și atât, fapt pe care Primăria noastră nu pare să-l priceapă. La rându-i, Consiliul Județean vorbește de ani de zile de un „drum al vinului”, ce ar urma să treacă și prin Iași, fără să se facă însă vreun pas concret. Ar fi de altfel inutil. Ce turist s-ar apuca să bată coclaurile peste dealurile Moldovei pentru a trece prin câteva podgorii, pe care de fapt le cunoaștem doar noi? Ne place vinul de Cotnari pentru că și Ștefan cel Mare bea așa ceva, dar prin câte restaurante străine ați văzut vinuri ieșene? Din nou, e o idee de turism exclusiv pentru uz intern. Nu așa se face. Dar cum?
Un traseu al memoriei
După cum spuneam, este vorba de etichetă și de promovare. Iar orice oraș care se vrea destinație turistică își fabrică mai multe etichete, în funcție de grupurile de turiști cărora li se adresează. Până la nefericitul eveniment numit Pogromul de Iași, orașul nostru a avut o comunitate evreiască puternică. Și azi, urmașii acelei comunități vin pe urmele strămoșilor, pentru a vedea unde au trăit și, mai ales, unde au murit. Pogromul a fost un eveniment de care am vrea să uităm, dar care a existat și nu va fi uitat de urmașii victimelor. Iașul poate oferi povestea uneia dintre cele mai mari comunități evreiești din Europa și o poate monetiza. Sinagoga Mare este încă în picioare și recent renovată. Cimitirul evreiesc este el însuși o poveste. Un traseu turistic de o zi, care să înceapă din Iași, să treacă prin Podu Iloaiei ori Târgu Frumos, pe ruta trenurilor morții și să se abată în Hârlăul care a fost singurul oraș din România de unde evreii nu au fost expulzați, este un traseu al memoriei care s-ar traduce în vizitatori și bani. Asta, pentru turistul evreu.
Civilizația Cucuteni
Pentru turistul „european”, este ușor de vândut Iașul, ca centru de început al civilizației europene. Nu este vorbă mare. Să nu uităm că civilizația Cucuteni este una dintre cele mai vechi din Europa și prima cu veleități urbane într-o lume care trăia încă în epoca de piatră. Or, muzeul de la Cucuteni este aproape nebăgat în seamă. E ușor accesibil și ușor de introdus într-o poveste a începutului civilizației europene.
O poveste „eco”
Turismul ecologic este o modă aflată în plină expansiune în Europa, mai ales în contextul preocupărilor legate de climă. Sanctuarul urșilor de la Zărnești pe asta se și bazează pentru a strânge banii necesari întreținerii. Iașul nu are urși, dar poate împacheta cu ușurință o poveste la limita dintre spiritualitate și ecologie. Fânețele seculare din Valea lui David dinspre Uricani, Dealul lui Dumnezeu și „delta” din Movileni sunt cele trei locuri din Europa în care se mai găsește vipera de stepă. Mă rog, mai sunt câteva și în Delta Dunării, dar asta e altă treabă. Viperele unice, cosașul de stepă și câteva specii endemice de fluturi care nu pot fi găsite nicăieri altundeva în lume sunt ingrediente ale unei povești de succes de salvare și conservare a naturii. O poveste „eco” pe care nu o vinde însă nimeni.
Sunt trei exemple de etichete ce pot fi aplicate Iașului pentru a fi vândute turiștilor străini. Asezonate cu vinurile noastre și cu niște povești romantice cu nuanțe orientale de care am mai avut ocazia să vorbim, ele sunt perfect vandabile. Doar să fie promovate.
Suntem zero și la „influenceri”
Iar aici vine celălalt element de care vorbeam: promovarea. Nici în această privință, autoritățile noastre nu au știut să depășească târgurile turistice în care se prezintă niște fotografii prinse cu bolduri și câteva pliante pe care nu se uită nimeni. Târgurile sunt bune, dar ele vând destinații de vacanță. Or, Iașul nu are așa ceva. Nu avem nici plaje, nici pârtii de schi. Turistul de weekend nu merge la târguri, ci dă search pe google. Se uită pe site-uri de profil care prezintă materiale de genul „top 10 locuri de vizitat într-o singură zi”. Se uită pe YouTube sau Instagram, la diverșii „influenceri” care povestesc despre locuri interesante. Aici trebuie investiți banii, nu în târguri inutile la care sunt trimise delegații ample, pe bani grei. Delegații care de fapt merg ele însele să se plimbe pe bani publici. Or, reclama pe net este ieftină și eficientă. Nu costă mult ca Iașul să apară la căutări. Nu costă mult ca un vlogger cu 100.000 de urmăritori să spună „Apropo, știi ce frumos e Iașul? Acolo vezi aia, ceea și cu cealaltă”.