Iașul cultural, la genunchiul broaștei. Scoateți-l din mediocritate!

Ați auzit de Gabriola? Dar de Hordaland? Sau de Grabovo? Primul nume desemnează o insuliță pe coasta vestică a Canadei, în Columbia Britanică. Al doilea nume este cel al unui comitat din regiunea norvegiană Vestlandet. Al treilea e un oraș din Bulgaria. Rețineți aceste trei nume, pentru că vom reveni la ele după ce vă vom mărturisi o supriză plăcută. Vrând să mergem într-o sâmbătă la teatru, am găsit pe ușa Uzinei cu Teatru o foaie de hârtie pe care scria „pentru spectacolul din această seară nu mai sunt bilete”. Ne-am tras palme că nu ne-am gândit să mergem de vineri la Agenția Teatrală. Când am vrut însă după câteva zile să mergem la o piesă de Goldoni jucată pe scena Teatrului Național, am mers degeaba la Agenție, chiar dacă spectacolul era într-o zi de lucru. Nici pentru piesa asta nu mai erau bilete. Cam la fel se întâmplă la Operă și chiar la Ateneu. De Teatrul Luceafărul nu mai spunem, pentru că și el e plin, de cele mai multe ori. Iar dacă se întâmplă ca în oraș să fie venită o trupă din București sau ca un regizor cunoscut să vină să monteze o piesă cu trupa ieșeană, aproape că e moarte de om. Mai degrabă suni la toate numerele prietenilor că poate îți face vreunul rost de un bilet de favoare, că la casă te duci degeaba.

Consumatori avizați
Pe scurt, ieșeanul este un fenomenal consumator de cultură. Iar aici ne referim doar la cultura „mare”, selectă, cea care impune un anumit tip de spectator, atent la detalii și dedicat artei teatrale sau operei, muzicii clasice sau artei plastice. Bine, sunt și snobi care se duc la teatru doar ca să se afișeze, dar chiar și pentru asta trebuie să te ridici la un anumit nivel. Snobul standard se duce la mall. Am putea spune că dacă titlul de Capitală culturală europeană s-ar fi dat în funcție de proporția din populația orașului căruia îi place arta cultă, Iașul prindea liniștit finala, dacă nu chiar ar fi câștigat detașat competiția. Bun, și atunci, cum de Iașul lipsește practic de pe harta festivalurilor teatrale din România?

Doar o floare
Tot respectul pentru Festivalul Internațional de Teatru pentru Public Tânăr organizat de Teatrul Luceafărul. E o excepție în peisajul cultural ieșean. O frumoasă excepție care însă confirmă, din păcate, regula. E unicul festival de acest gen din țară și a ajuns deja o tradiție. De doar 9 ani, deocamdată, dar cu speranțe că va continua. În rest însă, nu mai avem nimic. Niciun festival de teatru, niciunul de operă. A existat Gala Operelor Naționale, până mai an. Din păcate însă, la noi multe lucruri bune se leagă de numele unui singur om. Dacă acel om pleacă, renunță sau, Doamne ferește, moare, odată cu el dispare și ideea pe care a susținut-o. A plecat Beatrice Rancea de la conducerea Operei ieșene, s-a dus și Gala. La București.

Pentru studenți
Bun, dar hai să zicem că e mai greu să organizezi un festival al operei. E o artă mai greu abordabilă decât teatrul. Și un amator poate învăța un rol, dar puțini sunt cei care au voce pentru operă. Implicit, sunt mai puține trupe, mai greu de adunat, ai nevoie și de orchestră. Pe ansamblu, e vorba de o logistică mult mai amplă și mai costisitoare. Să zicem. Dar teatrul? Există o mulțime de nișe încă neexplorate. Iașul este plin de studenți, iar mulți dintre aceștia sunt amatori de teatru. Teatrul Ludic sau Teatrul Fix sunt două exemple de instituții culturale create și întreținute de studenți. Totuși, un festival de teatru studențesc nu există pe malurile Bahluiului.

Nu suntem în calendar
Ne pretindem un oraș european, iar una din trăsăturile artei moderne europene este spontaneitatea. Aproape în orice oraș cu pretenții se desfășoară diverse evenimente stradale tip „happening”, un amestec de arte diverse, de la teatru la fotografie, pictură sau muzică. Spontaneitatea și gratuitatea sunt cuvintele cheie. Ideea în sine este veche, primul astfel de eveniment fiind organizat acum 65 de ani. Cu toate acestea, la Iași sunt adevărate rarități. Primele comedii românești au fost jucate la Iași, în Moldova, în prima jumătate a secolului XIX, iar de interpretarea magistrală a coanei Chirița de către Miluță Gheorghiu a auzit toată lumea. Totuși, nici măcar un festival al teatrului de comedie nu există în Iași. Același lucru îl putem spune și despre pantomimă, și despre teatrul de revistă, și despre cel tragic, și despre orice altă specie sau subspecie a acestei nobile arte. Pe scurt, nu avem niciun eveniment cultural de durată, ceva care să poată fi înscris în calendarul artelor românești sau chiar europene.

Pas cu pas la Sibiu
Ce fac alții? Păi, am putea aminti de Festivalul internațional de teatru de la Sibiu, al cărui debut a fost în 1993. Nu de alta, dar Sibiul nu și-a descoperit veleitățile culturale decât după 1989. Până atunci, centrul său istoric era singura atracție pentru vizitatori. Iar dacă era etapă, mai vedeai jucând pe băieții de la Inter Sibiu și cam atât. Sibiul este un caz-școală de oraș fără cine știe ce posibilități care, printr-o strategie pe termen lung a devenit cea mai cunoscută destinație de vacanță după capitala țării. Sibiul a devenit capitală culturală europeană abia în 2007, deci rezultatele concentrării lor pe cultură s-au arătat după vreo 10-12 ani de când s-au apucat de treabă. A meritat însă. De Sibiu am mai vorbit însă, așa că ne vom orienta spre alte destinații.

La capătul lumii
Gabriola este o insuliță de nici 60 kilometri pătrați, pe coasta Canadei. Da’ nu coasta aia pe care o știm toți, pe unde e capitala și Quebec-ul unde au emigrat o mulțime de români, ci coasta cealaltă, a Pacificului, aproape de frontiera cu Statele Unite. Are o populație de 4.000 de oameni, curentul electric a fost tras abia în 1955 și unde toată economia stătea într-o cărămidărie și o carieră de gresie. Un fel de Cuca Măcăii, pe românește. Asta o știau și ei, așa că s-au apucat de treabă.

Le-a schimbat viața
Întâi au profitat de faptul că sunt în sudul Canadei. Mă rog, sudul Canadei e cu vreo 500 km mai la nord de nordul României, dar asta e altă treabă. Fiind în sud și așezați mai ferit de vântul dinspre nord, s-au apucat să-și facă reclamă că sunt buni ca destinație de vară, așa că anual vin vreo 2.000 de canadieni să facă plajă acolo. Nu e mult, dar numărul e cât jumătate din populație. Ca să fie mai atractivi, primăria locală finanțează un Festival al artelor în aprilie, unul dedicat Zilei Recunoștinței, altul dedicat poeziei japoneze Haiku, niște concerte, un Festival al grătarului din somon, o tabără pentru evrei, chiar dacă nu e niciunul pe-acolo și… un Festival Internațional al Teatrului, prin august. Anul ăsta a ajuns la a zecea ediție, iar anul trecut era deja suficient de cunoscut încât să găzduiască o premieră mondială. Festivalul aduce vreo 3.000 de vizitatori în comuna aia, că oraș e mult spus. Din activități culturale, o comunitate anonimă de pe o coastă uitată de ocean reușește să-și tripleze populația în fiecare an și să trăiască. Și trăiesc bine.

Comparabil ca populație
Comitatul Hordaland din Norvegia găzduiește orașul Bergen. Mai mic decât Iașul, cu vreo 280.000 de locuitori. Cu tot cu zona metropolitană, sunt 420.000. Oameni care nici măcar nu vorbesc norvegiană, ci un dialect local, pe care doar ei îl înțeleg. Au o echipă de fotbal, SK Brann, care a promovat din liga a III-a într-a doua, iar singura tradiție locală mai de doamne-ajută este marșul Buekorps, adică al trupelor de arcași. De fapt, doar numele a rămas de el, că de fapt e un marș al organizațiilor de tineret și de cercetași. Pe vremuri, se plimba prin târg garnizoana orașului. Nu e mare sfârâială, la urma urmei.

60 de ani de festival
Ca să mai audă și alții că există, în 2005 au demarat un Festival Internațional de teatru pentru copii și tineret, „Mini Midi Maxi”. Așa de internațional, că vreo cinci ani s-a desfășurat doar în norvegiană, până s-au prins probabil că doar ei sunt în stare să priceapă așa o păsărească de limbă și au dat-o și pe engleză și alte limbi. În 12 ani, festivalul a ajuns să cuprindă teatru propriu-zis, concerte dramatice, spectacole în aer liber, expoziții, dans, operă, circ, ba au chiar și o o secțiune de dezbatere și argumentație spontană. Festivalul a atras anul trecut vreo 120.000 de turiști, adică aproape jumătate din populația orașului. Într-adevăr, au fost băieți isteți și au inclus festivalul de teatru pentru tineret într-un ansamblu mai mare de manifestări culturale, sub genericul Festivalul Internațional al Bergenului, care datează de vreo 60 de ani. Iar în acesta ai chiar orice: festival de death metal, festival al whisky-ului și berii, un festival al presei scandinave, nopți de jazz, un festival al trupelor muzicale debutante, un festival de performing arts și multe altele. Vreo 200 de evenimente comasate în două săptămâni. Inițiate și coordonate de municipalitatea unui oraș mai mic decât Iașul.

Cartea pe umor
Exemple mai putem da o mie și unul, fără nicio problemă, dar nu vrem să vă plictisim. Am pomenit de un festival care a salvat de la dispariție o comunitate măruntă de europeano-eschimoși. De altul dintr-un oraș comparabil cu Iașul, dintr-o țară bogată. Mai pomenim totuși, că tot vorbeam de evenimente de nișă, de Gabrovo. E un oraș bulgar de vreo 60.000 de locuitori, cam de-o vârstă cu Iașul, așezat tot la o răscruce de drumuri comerciale medievale și cu aceeași mândrie de oraș istoric. Doar că nouă ne sare țandăra dacă se ia careva de orașul nostru. Ei râd și mai vin cu un banc despre ei înșiși, pe care vizitatorul nu-l știa. Se zice că gabrovenii taie cozile pisicilor, ca să nu se răcească odaia până ies ele. Așa că o pisică neagră cu coada tăiată e unul din simbolurile orașului. Se laudă că sunt așa de zgârciți încât pun robinete la ouă, ca să facă economie când dreg borșul. Ca să nu se uzeze rotițele ceasornicelor, opresc deșteptătoarele peste noapte. Nădușesc la fel de mult și într-o oțelărie și la piață, pentru că își petrec jumătate din zi târguindu-se. Și tot așa. Râd de ei înșiși oricând pot. Așa că au înființat un Muzeu al Umorului și un Festival Internațional al umorului. Pe ăsta îl organizează doar o dată la doi ani. Nu știm dacă tot din zgârcenie sau pentru că au totuși nevoie de timp să născocească noi anecdote despre ei înșiși. Anul ăsta e an de festival. Începe pe 19 mai. O posibilă destinație de vacanță, nu? Și așa la Iași nu se întâmplă nimic interesant.