Iașul cu vorba, Clujul și Oradea cu faptele. Cum îi ajută ardelenii pe basarabeni, de ne crapă obrazul de rușine

Anul trecut, aproape pe vremea asta, ne creștea tensiunea atunci când am văzut o inițiativă a Guvernului român. V-am mai zis noi că cel mai mult ne calcă pe nervi ipocrizia. Ei bine, în septembrie anul trecut, americanii au trimis în Republica Moldova 13 ventilatoare de respirație asistată, în valoare de 640.000 de dolari, pentru a o ajuta în lupta cu pandemia. Mai donaseră americanii anterior și vreo juma de milion de doze de vaccin. Ventilatoarele în cauză au fost cărate de unguri. În camioanele respectiv, a mai băgat și Guvernul maghiar vreo 7 ventilatoare și alte materiale medicale, în valoare de vreo 750.000 de dolari. Când au auzit asta, și-au adus aminte și guvernanții noștri dragi de Basarabia, de care până atunci uitaseră. Toate ca toate, dar chiar să ajungă ungurii să-i ajute pe cei pe care îi asigurăm cu orice prilej că sunt frații noștri dragi? Așa că au strâns repede și ai noștri câte ceva și au trimis repede la Chișinău, în urma camioanelor ungurești. Ipocrizie pură. Și despre asta vom vorbi și noi azi.

Independența și ziua Ungheniului
Majoritatea statelor din fosta Uniune Sovietică își sărbătoresc ziua națională în august-septembrie, perioadă în care, în 1991, și-au făcut valiza și au plecat de sub umbrela Moscovei. Ucrainenii au sărbătorit pe 24 august, moldovenii, pe 27. A urmat Uzbekistanul, pe 1 septembrie, și așa mai departe. Acum câteva zile, Ungheniul basarabean a fost în sărbătoare. Independența Republicii Moldova se sărbătorea pe 27 august, ziua orașului e pe 28 august, deci numai bine. Au fost două zile de concerte, târguri tradiționale și tot ce se mai face și pe la noi în astfel de ocazii. A venit și președintele Maia Sandu, ba până și primarul… nu, nu al Iașului și tocmai asta ne-a suprins.

Ungheniul, uitat de-ai noștri
Iașul nostru se laudă cu „relația specială” pe care o are cu Moldova. Înfrățiri, poduri de flori, lacrimi de bucurie, știți dumneavoastră cum stă treaba. Și totuși, deși Ungheniul basarabean e peste Prut de noi sau, mai exact, este peste Prut de bucata de Ungheni rămasă în România, niciun gest din partea ieșenilor pentru basarabenii aflați la 15 kilometri în linie dreaptă. Președintele Consiliului Județean a dat o fugă pe la Hîncești, oraș înfrățit cu Sinaia, Ploiești și Câmpia Turzii, a depus o coroană de flori la statuia lui Ștefan cel Mare și a vorbit frumos despre viitoarea aderare a Moldovei la Uniunea Europeană care va fi, dacă va fi, mă rog, mai vedem noi. A doua zi, liberalul Costel Alexe s-a mai lipit de un festival de folclor la Prisăcani, unde au venit și niște ansambluri basarabene și cam atât. Municipiul Iași, care este înfrățit cu Ungheniul, n-a mișcat nimic concret.

Parcul „Micul Cluj”
Ungheniul e înfrățit însă și cu Cluj-Napoca. Iar ardelenii nu doar că au participat la sărbătoarea moldovenilor avându-l în frunte chiar de primarul Emil Boc, ci au găsit cu cale să și facă ceva. Știți doar că dragostea trece prin stomac, iar cuvintele frumoase, oricât de fain ar fi aranjate în fraze nu sunt altceva decât vorbe goale atunci când nu au ceva concret în spate. Primăria clujeană a pompat, cam cu țârăita, e drept, pe parcursul câtorva ani, o jumătate de milion de euro în Ungheni. Au ajutat la modernizarea Parcului Central din Ungheni, un parc care arăta el bine și înainte, dar prea avea un aspect sovietic. Cu ocazia asta, parcul a fost rebotezat „Micul Cluj”, iar o alee din cadrul lui a fost denumită „Cluj-Napoca”. N-avem nimic cu clujenii, ba chiar îi felicităm pentru inițiativă, dar parcă ne-ar fi părut mai firesc ca parcul să se cheme „Micul Iași”. E drept, pentru asta ar fi trebuit ca Iașul nostru să facă ceva pe-acolo.

Hop și Oradea
Parcul finanțat de clujeni nu e singura inițiativă de acest gen. Ne-au dat peste nas și Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea, care au venit în ajutorul comunei Băcioi, din sectorul Botanica al Chișinăului. Comuna se apucase să-și amenajeze și ea un parc, printr-un proiect din cadrul unui program de investiții al guvernului moldovean. Din 800.000 de euro necesar, comuna a venit cu jumătate, guvernul de la Chișinău cu un sfert, iar de celălalt sfert s-au lipit cele două instituții administrative ardelene. „Așa cum noi am beneficiat de fonduri europene, sunt momente când și noi îi putem sprijini pe frații noștri din Moldova, cu sume modice raportat la bugetele noastre”, a zis pentru presa locală Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.

Avem zeci de milioane de euro la dispoziție
Sunt doar două exemple de situații în care Iașul, cu toate pretențiile sale de lider regional și de locomotivă a relațiilor cu Republica Moldova, a fost lăsat de căruță de alții. Jenant e că în primăvară s-a desfășurat la Iași, aproape în anonimat, Forumul Transfrontalier, destinat tocmai discutării proiectelor comune dintre Iași și autorități moldovene. De atunci, au trecut mai bine de patru luni, în care nu a fost anunțată nici măcar o schiță a vreunei liste de proiecte. Și e de reținut că nu vorbim de viitoare proiecte finanțate din resurse locale, cum au fost cele două făcute de ardeleni, ci de bani europeni care așteaptă doar să fie culeși. Uniunea Europeană a pus la bătaie pentru perioada 2021-2027 o sumă de 81 milioane euro pentru finanțarea proiectelor transfrontaliere. Firesc ar fi ca principalii beneficiari să fie județele, respectiv raioanele situate în preajma Prutului. Ce poate fi mai logic decât un proiect comun derulat de comuna românească Ungheni și orașul moldovean Ungheni? Adică în fond, de cele două jumătăți ale unei localități? Iar inițiativa ar trebui să ne aparțină. Suntem membri ai UE de 15 ani și, de bine, de rău, știm cum trebuie să arate un proiect pentru a prinde finanțarea europeană.

Nicio inițiativă concretă locală
Or, singurul proiect major transfrontalier anunțat până acum este podul rutier de la Ungheni, de care ne-am și plictisit să tot vorbim. Și oricum nu este unul local, ci va fi finanțat prin intermediul Guvernului României și a fondurilor UE. Se vorbește de el din 2005 și nu s-a stabilit nici măcar amplasamentul concret al acestuia. Moldovenii și-au asfaltat toate drumurile din zonă și se tot uită peste Prut să vadă ce mișcă România. Nimic, firește. Podul e proiect guvernamental. De pe plan local, se vorbește de un singur proiect important, care nu este însă pornit nici de CJ, nici de primărie, ci de o firmă. ApaVital a anunțat de mult că e interesată să vândă apă și în Republica Moldova. Abia anul trecut s-a încheiat însă un acord guvernamental între cele două țări, care să permită firmei ieșene să devină operator transfrontalier. ApaVital s-a apucat chiar să și facă o licitație, prin care a selectat firma ce urmează să realizeze o subtraversare a Prutului, la Măcărești. Conducta ce va fi instalată va permite ApaVital să furnizeze apă și dincolo de Prut. Până să miște ceva autoritățile administrative, colaborarea se face mai degrabă de operatorii economici.