Camelia Bogdănici, medic de profesie, vremelnic parlamentar prin „n” partide, rămasă pe dinafara Casei Poporului, și-a amintit de vremurile de glorie. Vremuri când, fie că era în PDL, în UNPR sau în PMP, a prins un mandat de deputat, în legislatura 2012 – 2016. Acum, nostalgică din fire, Bogdănici le-a scris o misivă foștilor colegi, poate sperând într-o salvare politică.
– Prieteni dragi din Uniunea Salvaţi România, ţin să vă spun de la bun început că şi eu am fost o tânără speranță politică, visătoare şi pusă pe fapte mari, aşa că vă înţeleg perfect toate gafele pe care le faceţi, ca să nu le zic altfel. Fără supărare, dar aveţi nevoie de un om cu experienţa mea, a unuia trecut prin viaţă, dar şi prin Parlament, deşi nu atât de mult cum mi-aş fi dorit. Prin urmare, apelaţi cu toată încrederea la un om sfătos şi echilibrat ca mine, căruia i-au venit poftele politicii mai târzior în viață! Cu stimă, Camelia B.
– Stimaţi liberali, nici nu ştiţi cât de bine vă înţeleg perioada de derivă în care vă aflaţi, vidul de identitate pe care-l traversaţi de câţiva ani buni încoace. Ştiu, v-a stricat PDL-ul lui Băsescu, cunosc senzaţia, că şi eu a trebuit să vieţuiesc o perioadă cu marinarul. Aşa că, dacă doriţi o discuţie terapeutică despre traumele provocate de băsişti în partidele în care s-au infiltrat, vă stau la dispoziţie cu o întreagă cazuistică. Și dacă mă primiți în PNL, îi voi deconspira pe toți băsiștii deghizați în Brătieni. Cu aceeaşi suferinţă post Băsescu, Camelia Bogdă.
– Domnule Traian Rânja, sper că am nimerit bine, am înţeles că vă ocupaţi de un nou partid, Forţa Moldova. Mai am un Traian în lista mea, domnul Dobre, dar cred că el e abonat la altă casă de ajutor reciproc pentru pensionarii politici, PSRO. Oricum, voiam să vă spun că mă interesează proiectul Autostrăzii Moldova şi, dacă doriţi, ne putem întâlni la un grătar unde să afişăm frumos câteva bannere cu acest nobil deziderat. Ai fost matale peste tot cu afişele autostrăzii, pe la Neamţ, Suceava, Mărăşeşti, aşa că n-o să-ţi vină greu să facem o demonstraţie de forţă cetăţenească la o friptură pe grătar în zona C.A. Rosetti sau Ciric, cum preferaţi. Aduc eu berea. Cu drag, Cameluș.