Dacă tot avem o iarnă aşa cum scrie la carte, măcar sezonul de primăvară să nu ne dezamăgească, mai ales din punct de vedere al curăţeniei urbane. La acest lucru s-au gândit şi două dintre figurile mai noi ale societăţilor furnizoare de servicii publice din Iaşi, Laurenţiu Ivan (foto), şeful de la Spaţii Verzi, şi Marius Ionescu, directorul general al asfaltatorilor reuniţi sub emblema Citadin. Cei doi s-au întâlnit la un ceai fierbinte, punând la cale primele măsuri privind curăţenia de primăvară a oraşului.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu chiar fac performanţă din pământ, din iarbă verde
Laurenţiu Ivan: Marius, uite, cât te-am aşteptat să vii, mă uitam pe geamul cafenelei şi parcă îmi venea să scot foarfecele să mai tai nişte crengi pe ici, pe colo. Habar n-ai cât de mult sufăr iarna, că nu pot să fac toaletări la greu.
Marius Ionescu: Te înţeleg, Laur, şi mie îmi arde buza să fac nişte plombări, să mai torn câte o roabă de asfalt, dar parcă te lasă iarna asta mizerabilă să te simţi bine?
Tu măcar mai arunci câte un nisip, câte o sare pe străzi, dar eu chiar hibernez ca un urs carpatin, iar asta nu-mi place deloc. Nici măcar o panseluţă n-am chef să plantez, aşa de tare m-am lenevit.
Uite, dacă vrei, te ajut eu cu nişte ponturi. Ştiu nişte gropi pe la marginea oraşului în care poţi face nişte aranjamente florale deosebite. Pui acolo nişte frezii, margarete, lalele, ce vrei tu, iar la primăvară putem avea o combinaţie foarte reuşită între asfaltul grosier, dur, şi tandreţea florilor.
Interesant, chiar e o idee bună. Am putea dezvolta astfel un nou tip de mobilier urban, mici oaze de verdeaţă în jungla de asfalt citadină. Mă gândesc cu ce aş putea să te ajut eu, din pură prietenie reciproc avantajoasă.
Păi, nu prea ai cu ce. Eu sunt omul marilor lucrări, marilor proiecte de infrastructură. Păi, compari angajaţii tăi care umblă toate ziua cu găletuşa de apă şi floricelele în mână cu muncitorii mei robuşti, care învârt asfaltul cu lopata, la temperaturi de 40 de grade? Scuză-mă, dar voi sunteţi nişte finuţi, nişte artişti, nu prea avem multe lucruri în comun.
Bine, hai să zic că m-ai convins, dar eu tot vreau să te ajut cu ceva. Poate în primăvară, când ne apucăm de curăţenie prin târg, vom găsi şi o cale de colaborare. Dacă tot suntem la ceainărie, eu zic să ne facem de pe acum nişte provizii de ceai verde. Prin martie va fi un praf pe străzi, de o să ni se usuce gâtlejul de atâta primăvară.