Hanul Binder: dacă zidurile ar putea povesti

Pe când eram copii, învățătoarea ne-a luat într-o zi la plimbare prin centrul Iașului. Erau ultimii ani ai „sistematizării”, care avea să transforme în moloz cele mai frumoase pagini din istoria dulcelui târg. Oficial, se chema modernizare. În practică, a fost un adevărat masacru, multe clădiri fiind puse la pământ fără nicio noimă. Din vechea Uliță de Sus, care deja fusese în bună parte distrusă, nu a mai rămas după această ultimă fază a sistematizării mai nimic. Străpungerea Independenței a dus la distrugerea a jumătate din strada Lăpușneanu, ca și a majorității clădirilor din zona fostei piețe Dimitrov. Cu două excepții: blocul antic în care a funcționat anticariatul Grumăzescu și fostul hotel Binder, de lângă blocul Expres. Despre hotel vom vorbi și noi azi, pentru că prezentul său jalnic ascunde una dintre poveștile care au făcut din Iași ceea ce este azi.

Uliță comercială
Pe la mijlocul veacului al XIX-lea, Ulița de Sus era centrul comercial al Iașului. Azi e zonă rezidențială, iar spațiile comerciale de la parter nu au cine știe ce vad. Lipsa locurilor de parcare le cam condamnă la faliment. Atunci însă, nu era cazul. Strada pleca din Ulița Goliei, dintre dughenele evreiești și șerpuia printre alte dughene, brutării, plăcintării, brânzării, băcănii, magazine de lux, terase și tot ce vă puteți imagina. Se termina cu o clădire mare, situată sub actualul bloc Expres, ce găzduia două magazine, evident tot evreiești. Lângă el, un spațiu viran pe care a pus ochii un simplu… dogar.

La răscruce
Asta era meseria de bază a lui Iosef Ciolcin Binder, care pe la 1845 devenise profesor la Școala de Arte și Meserii. Avea ceva stare, așa că s-a gândit să-și investească banii într-o activitate rentabilă. A cumpărat terenul gol și a construit pe el la 1851 ceea ce avea să devină unul dintre cele mai faimoase hoteluri din istoria Iașului. Omul nu era prost. Taman în fața curții se întâlneau Ulița de Sus, Ulița Sârbească, ulița Podului Verde, Ulița Lipscană și calea Păcurarilor. Un fel de Cinci Drumuri de azi, cu diferența că intersecția nu era una prin care să treci ca vântul, ci una în care adăstai.

Intrare impozantă
Clădirea încă păstrează multe din arhitectura originală. Consta într-o curte mare, pentru birje, trăsuri și căruțe, înconjurată din trei laturi de clădirea propriu-zisă. Era structura tipică a hanului românesc. Se intra din lateral, prin aripa din stânga, cum te uiți dinspre Independenței. Acum e o fațadă fără personalitate. Pe atunci, era o fațadă impozantă, construită în stilul celei a Muzeului de Științe Naturale sau a Universității de Medicină și Farmacie.

Istorie fantastică
Multe hoteluri ale epocii, amplasate atât de favorabil, erau pe jumătate locuri de cazare, pe jumătate bordeluri. Binder însă ținea la obraz și la prestigiu, așa că hotelul lui a fost de la bun început destinat oamenilor subțiri și cu pretenții. Aici s-au cazat la 1859 delegații unioniști care aveau să voteze alegerea lui Cuza ca domnitor în sala Societății de Medici și Naturaliști aflată la nici 300 de metri. Tot aici aveau să fie găzduiți, timp de mai bine de un an, inginerii feroviari care aveau să construiască calea ferată Iași – Viena între 1868 și 1870. Aici se desfășurau, până târziu spre ziuă, banchetele cenaclului Junimea, în urma cărora Titu Maiorescu se plângea de dureri de cap provocate de vin și de dureri de gât provocate de fumul gros de țigară. Aici a fost citită pentru prima oară comedia „O noapte furtunoasă” a lui Ioan Luca Caragiale, dramaturgul interpretând toate rolurile piesei, în hohotele de râs ale asistenței. Aici și-a citit Eminescu „Luceafărul”. Aici a înnoptat și una dintre cele mai mari actrițe ale lumii, celebra Sarah Bernard la 1877 și cine știe mai cine. La 1896 s-a oprit aici și o delegație din Japonia, dar aici poposeau și oaspeți din Viena, Kiev sau Sankt Petersburg, aflați în drum spre sudul Europei.

Salon de citit
Binder a murit pe la 1867, iar hotelul a fost preluat de Christian Wirt Peister, un neamț ce ținea o „grădină”, adică o terasă faimoasă în dealul Copoului. Din acea perioadă datează gloria hotelului Binder, care devenise cel mai important salon de citire a gazetelor internaționale, unde puteau fi citite jurnalele aduse de la Paris, Viena sau Berlin. Din aceste jurnale își scotea subiecte și Eminescu, care între 1876 și 1877 a fost ziarist la „Curierul de Iași”. Se bea bere Pilsen și se găteau mâncăruri austriece.

Decăderea
Obrazul subțire l-a costat însă mult pe Peister, care a fost nevoit să-l vândă. Între 1900 și 1939, hotelul a schimbat 16 proprietari, intrând la 1940 în proprietatea Societății pentru locuințe ieftine. De aici a început decăderea. În 1941 au fost încartiruite trupe române și italiene aflate în drum spre Frontul de Est. La 1943, a devenit sediu al Școlii de Ingineri, care a renovat-o. De mult însă dispăruseră de aici parchetul de mahon și oglinzile cu rame sculptate din saloane. Hotel Binder devenise o clădire oarecare. Prin anii ’50 era o simplă clădire de locuințe sociale, a găzduit apoi și editura „Junimea”. De asta a și scăpat de demolările din 1984 și 1989. Timpul și-a pus însă greu amprenta pe vechiul hotel. După 1990 nu a mai beneficiat de nicio renovare. A fost, într-un târziu, retrocedat vechilor proprietari, fără ca aceștia să dispună însă de mijloacele necesare restaurării. A fost vândut, pe bucăți, mai departe. Ca un simplu bloc de locuințe.