Vorbind despre fotbaliștii noștri care au reprezentat așa-numita „generație de aur”, Răzvan Lucescu a făcut acum vreo două luni o afirmație pentru care multă lume i-a sărit în cap: „Un sfert de finală de Campionat Mondial! Este ceva extraordinar?! Ce mare performanță a făcut? Au realizat asta și țări africane!”. Pe fond, avea dreptate. Să ai ca vârf de performanță doar niște „sferturi” poate fi merituos doar pentru o țară din lumea a treia fotbalistică, pentru o țară care nu aspiră la mai mult. Poate asta e ciudat la noi: suntem mândri cu un rezultat oarecare, dar uităm să ne uităm în jur, unde poate am avea supriza să dăm peste alte generații de aur, care însă nu evoluează pe stadioane cu zeci de mii de spectatori. Sub ochii noștri, fără să simțim și aproape fără să o vedem, în Iași a crescut o adevărată generație de aur care promite să devină de platină. De fapt, sunt chiar două-trei generații consecutive. Sunt actori, majoritatea provenind de la Teatrul Național care, mai nou, au început să iasă din turnul lor de fildeș, împletind scena cu platoul și creându-și loc și în lumea filmului. Dacă există un domeniu în care să putem pretinde fără a greși prea mult că suntem totuși capitala culturală a României, atunci actoria este acela. Despre actorii noștri de aur vom și vorbi puțin în cele ce urmează.
Ordonați după vârstă
Când e vorba de actori, greu e începutul. Oamenii de cultură sunt de regulă orgolioși. Poate nu stă niciunul să numere rândurile scrise despre el și să le compare cu cele scrise despre altul, dar parcă poți să știi dacă nu se uită măcar la ordine? Așa că spunem de la început că ordinea în care vom vorbi despre membrii generației de aur a actoriei ieșene nu este cea a valorii. Nici măcar cea alfabetică. Să zicem că e cea a vârstei. Vom acorda tinerilor întâietatea, fie și pentru simplul motiv că ne place să privim în viitor și să vedem și acolo ceva frumos.
Ada Lupu, premiu UNITER
Pe Ada Lupu am văzut jucând prima oară pe scena neconvențională de la Uzina cu Teatru. După cum știți, între scenă și scaune nu există acolo o demarcare netă. Dacă nu știi piesa dinainte, poți confunda actorii cu spectatorii. Era o premieră, iar Ada Lupu stătea așezată în fața scaunelor, cronțănind niște chipsuri, cu atâta nonșalanță de îți venea să bagi replica cu „tinerii din ziua de azi”. Are un stil aparte de joc. Uneori, pare un fluture care zboară dintr-un colț într-altul al scenei. Alteori, poate simula singură o întreagă morgă, atât de sobru joacă. Specialitatea sa este teatrul și vă recomandăm să nu ratați cel mai recent spectacol în care joacă, „Ana de hârtie”. Și-a făcut însă loc și în lumea filmului. „Afacerea Est”, „Crucificarea” și „Hackerville” sunt filmele în care a apărut în ultimii trei ani. Al doilea este inspirat din tragedia de la mănăstirea Tanacu. Una peste alta, Ada Lupu este ceea ce se cheamă un actor complet. Primul premiu la un festival național și l-a adjudecat la doar 17 ani. Cel mai recent premiu a fost adus la Iași chiar anul acesta, Ada Lupu fiind recomensată cu premiul UNITER pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar. La 27 de ani, botoșăneanca Ada Lupu a devenit o membră de bază a trupei Teatrului Național ieșean. Sperăm să și rămână, adică să nu se reorienteze spre platoul de filmare, căruia pare să-i fi prins gustul în ultimii ani.
Școala ieșeană
Olimpia Melinte și-a dorit dintotdeauna să fie actriță. Dar chiar dintotdeauna. Așa că a urmat întâi Colegiul de Artă, apoi Universitatea de Arte. Ambele din Iași, că doar vorbim de o ieșeancă, nu? Nu ajunsese încă studentă atunci când a luat primul premiu, cel acordat celei mai bune actrițe în cadrul Olimpiadei naționale de artă teatrală de la Timișoara. A avut primul rol într-un lungmetraj la doar 22 de ani, fiind distribuită în „Cele ce plutesc” al lui Mircea Daneliuc. Pentru rol, a obținut două nominalizări la Galele Gopo, pentru cea mai bună actriță în rol principal și la categoria „tânără speranță”. Apoi filmele au curs pe bandă rulantă: Draft 7, Planșa, My Baby, Canibal, #Selfie, București Non-Stop, #Selfie 69. Sunt doar câteva dintre filmele în care a jucat. Într-un singur an, 2014, a jucat în trei filme diferite, trecând cu cea mai mare ușurință de la un gen la altul și jucând la fel de natural și în scurtmetraje și în lungmetraje. Pentru lista nominalizărilor și premiilor strânse până acum, ar trebui să alocăm o pagină separată în ziar. Nu-i rău de loc, la doar 32 de ani abia împliniți. Apropo: La mulți ani!
Premiată la Cannes
Cosmina Stratan a avut un debut atipic pentru o actriță. Și-a început cariera profesională cu una dintre cele mai frumoase, dar și mai hulite meserii din țara asta: reporter la o televiziune. A făcut talpă, cum se spune, câțiva ani buni, înainte de a se dedica actoriei. Putea să fi urmat o carieră medicală, fiind fiica unuia dintre cei mai cunoscuți medici ieșeni, dar a preferat reflectoarele. A făcut parte din distribuția câtorva scurtmetraje, înainte de a cunoaște un debut fulminant în rolul principal, cel al Voichiței, din filmul „După dealuri”. Pentru rol a și obținut, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, premiul pentru cea mai bună actriță, în 2012. A urmat un rol în serialul HBO România „Rămâi cu mine” și s-a numărat în 2014 printre cei zece actori europeni selecționați în programul „Shooting Stars”, dedicat tinerelor talente. Doar șase actori români mai fuseseră selecționați anterior. Cosmina Stratan a fost a doua ieșeancă, după Anamaria Marinca. A urmat un al doilea film, în 2016, prezentat la festivalul de la Berlin. „Shelley” a fost un horror danez, bine primit de critică. Nu știm dacă la 34 de ani, Cosmina Stratan s-a decis să se specializeze în filme cu teme dure spre negre, dar mai știi?
Repertoriu impresionant
Are 35 de ani, dar nu-i arată. La prima vedere, e un puști. La a doua, un actor de senzație, precum a arătat-o în cunoscutul „Nuntă în Basarabia”, iar rolurile de tip „clovn trist” îl prind de minune. Ieșean prin naștere, Vlad Logigan a studiat și jucat mai ales la București. Nu vă enumerăm piesele în care a jucat, pentru că e puțin probabil să le fi văzut, dacă nu aveți drumuri dese prin Capitală. Însă, după „Nuntă în Basarabia”, a urmat o listă impresionantă de filme: „Efectul Genovese”, „12 minute”, „#Selfie”, „Vera”, „Live”, „#Selfie 69” sau „Ghinionistul”. S-ar putea să fi ratat câteva titluri, dar lista de până acum e suficientă pentru a vă face o idee de ce a ajuns profesor asociat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Aceeași pe care o absolvise în 2005. A, n-ați prea auzit de el? Nu e de mirare. Ocolește presa de la distanță. Dar îl iertăm pentru asta, că prea e bun actor. Căutați-i fotografia pe net și o să-l recunoașteți din filmele în care a jucat. A, să nu uităm, a jucat și în filme de televiziune cu audiență consistentă.
Multilateral dezvoltat
Marius Manole intră în categoria tinerelor speranțe a căror dispariție prea timpurie nu putem decât să o regretăm. Aaa, nu, e bine sănătos, mulțumim de întrebare. Doar că ieșean prin naștere fiind, a plecat glonț la București imediat ce a terminat facultatea, la secția actorie. I-a avut ca profesori la Iași pe Emil Coșeriu și Cornelia Gheorghe, așa că nu ne miră succesul obținut în capitală. Joacă la Teatrul Național bucureștean, fiind distribuit în roluri de comedie, precum Hlestakov din „Revizorul” sau Cleonte din „Burghezul gentilom”, dar și în roluri dense, profunde, precum Șarik din „Inimă de câine” sau Lopahin Alexeevici din „Livada de vișini”, roluri pentru care a și cules de altfel un teanc de nominalizări. De fapt, TNB este doar teatrul la care are cartea de muncă, pentru că Manole este solicitat să joace în multe alte părți. Spune că teatrul și filmul nu se iubesc, ceea ce nu l-a împiedicat să joace în vreo câteva. Primul rol filmat a fost într-un serial TV, „Martor fără voie”, continuând cu scurt sau lungmetraje. Dacă vă uitați des la emisiuni-concurs, nu se poate să nu-l fi remarcat în „Uite cine dansează”, unde a și câștigat marele premiu anul trecut. La acea dată, era deja un actor consacrat și remarcat până și de Administrația Prezidențială. Iohannis l-a decorat în 2016 cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler. Luna trecută a împlinit 40 de ani. Actorul, nu președintele. În plus, Manole a avut (nu știm dacă mai are) și o emisiune radio matinală împreună cu la fel de cunoscutul jurnalist Marius Tucă.
Listă lungă de roluri
Generația 40+ este bine reprezentată la Iași. De fapt, la fel de bine ca și generația sub 30 de ani. Asta înseamnă că avem practic două generații consecutive de actori de aur. Mai bine decât la fotbal, nu? Călin Chirilă joacă teatru de un sfert de secol. A, nu a ajuns încă la 50 de ani. Are doar 44, dar joacă de când era în anul 2 de facultate. Lista rolurilor sale de teatru e lungă cât o zi de post, așa că nici n-o mai amintim. Menționăm doar rolul cetățeanului turmentat din „O scrisoare pierdută”. Asta, doar așa, pentru că l-am văzut și într-o reclamă la Bergenbier. Filmul nu e marea lui iubire, dar nu putem să nu menționăm rolul lui Georgian Curelea din „Amintiri din Epoca de Aur”. Rolul activistului zelos care merge într-un sat de munte să-i alfabetizeze pe localnici. L-ați mai văzut în „După dealuri” și poate și în „Hackerville”, apărut anul acesta. A fost și el decorat de președinte, dar nu de Iohannis. De 14 ani poartă Medalia „Meritul Cultural” clasa a II-a.
98% teatru
Că tot am pomenit mai sus de „Afacerea Est”, Ada Lupu nu a fost singurul nume ieșean din distribuție. În film joacă și Constantin Pușcașu. E al treilea său film, după „Tanti” și „Werewolf: The Beast Among Us”. Din nou, vorbim despre un actor pentru care filmul este doar un domeniu secundar, pentru că Pușcașu este un actor de teatru din cap până în picioare. E unul dintre puținii ieșeni pe care Shakespeare îl prinde ca turnat. Totodată, probabil un astfel de actor a avut și Ionesco în minte atunci când a creat rolul lui Bérenger din „Rinocerii”. Din nou, un actor cu o listă prea lungă și prea diversă de roluri pentru a putea face o sinteză. Ultimele dăți l-am văzut în „Teatru de război” și în rolul lui Charley, din „Moartea unui comis-voiajor”. Încă regretăm că nu am avut drum la Chișinău când a jucat în „Iona” lui Marin Sorescu. A fost premiat pentru jocul din acel rol.
Inconfundabilul Corban
Decanul de vârstă din lista noastră de azi este Teodor Corban. Singurul sexagenar. Sincer, am fi vrut să-l ocolim, pentru că nu se poate să nu-l cunoașteți la fel de bine ca noi. E greu să existe un ieșean care să nu-l fi văzut pe Corban pe scena Naționalului nostru sau în vreun film. „A fost sau n-a fost”, „Amintiri din Epoca de Aur”, „Patru luni, trei săptămâni și două zile”, „California Dreamin’”, „Francesca”, „Poziția copilului”, „Aferim”… Ne oprim aici, că am terminat spațiul alocat și ne-ar mai trebui. La mulți ani, Maestre, pentru aniversarea de astă-primăvară. Niciodată nu e prea târziu, nu? Pe Ion Sapdaru nu l-am mai pus la categoria „actori”, deși e unul desăvârșit. Rămâne pentru episodul următor, la secțiunea „regizori”.