Într-o postare recentă pe o rețea de socializare, generalul Vasile Roman, fost comandant al Garnizoanei din Copou și participant la misiunile de pace din Afganistan, a povestit o întâmplare cu tâlc care l-a avut ca personaj principal pe însuși fostul președinte Traian Băsescu. „Dacă nu îți place să primești atunci nici nu oferi… ajutor gratuit. Nu mi-a deschis nimeni portiera la mașină și nu mi-a cărat nimeni ranița. Nu am acceptat ajutorul dar m-am oferit să-l dau oricui am crezut că are nevoie. Și totuși am primit o lecție, în anul 2015, în Afganistan. Am vrut să-l ajut pe președintele Traian Băsescu să-și facă bagajul. Mi-a răspuns calm: «Domnule colonel, mi-a dat Dumnezeu două mâini ca să pot să mi-l fac singur». Atunci am înțeles că dacă nu accepți «servicii» de jos să nu le oferi nici tu în sus”, a povestit Vasile Roman, devenit între timp expert în sfaturi motivaționale. În concluzie, degeaba te bagi în seamă cu Băsescu, mai bine îl lași să-și vadă de bagajul lui, pe care la plecarea din Cotroceni probabil tot singur și l-a făcut.
Roman (foto gesticulând, pamflet): Da, la plecarea din Afganistan m-am oferit să-i fac bagajul lui Băsescu, dar mi-a spus că numai Nuți are privilegiul ăsta