Gane, cel mai mare primar al Iașului. În 11 ani și 9 luni a transformat radical orașul: asfaltare, tramvai electric, aducțiune de apă

Am început noi zilele trecute să vorbim despre câțiva dintre primarii Iașului. Deschizătorul de listă a fost, cum era și firesc, primul care a purtat acest titlu, respectiv Dimitrie Gusti. Astăzi vom vorbi despre cel care este considerat cel mai mare primar al Iașului, de numele căruia se leagă cele mai importante dintre proiectele de modernizare a orașului. Întâmplător, este și cel care a avut cele mai multe mandate de primar, conducând administrația ieșeană în cinci rânduri, totalizând 11 ani și 9 luni. Dacă numele lui Dimitrie Gusti este păstrat în memoria Iașului doar de străduța care leagă teatrul „Luceafărul” de biserica Sf. Lazăr, Nicolae Gane a fost ceva mai norocos: s-a păstrat casa în care a locuit, devenită casă memorială, numele său a fost dat vechii străzi Butu pe care se află această casă, iar în fața Primăriei a fost instalat un bust care-l reprezintă. Noi am zice că tot e puțin. La câte a făcut pentru Iași, Gane ar fi trebuit să aibă măcar o statuie cum e cea a lui Miron Costin.

Dintr-o veche spiță boierească
Gusti era fiu de comerciant, iar numirea sa ca primar se datora apropierii de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În schimb, Nicolae Gane a devenit primar, am putea spune, prin dreptul nașterii. În societatea românească a secolului al XIX-lea, era menit să primească funcții și onoruri. A fost însă unul dintre cei care nu au înșelat așteptările. Gane provenea dintr-o veche spiță boierească. Tatăl său fusese postelnic, una dintre cele mai importante funcții din principatul Moldovei. Pe vremea lui Ștefan cel Mare, postelnicul era boierul care avea în grijă dormitorul voievodului și care îi stabilea agenda de audiențe. Nu intrai la domnitor decât prin intermediul postelnicului. Iar acesta putea, la o adică, să te conducă până în camera de culcare a voievodului, unde îl puteai aștepta pe acesta cu pumnalul în mână, pentru a-i spune că a trăit prea mult și e cazul să se retragă din funcție. Mai țineți minte scena morții lui Alexandru Lăpușneanu, din nuvela lui Costache Negruzzi, în care boierii Stroici și Spancioc îi toarnă pe gât domnului o cupă de otravă? Nu știm cine era postelnic pe vremea aia, dar el a fost cel care i-a lăsat pe cei doi conjurați să intre în iatac. În sec. XIX, postelnicul nu se mai ocupa de așternuturile domnești, dar nu avea atribuții mai puțin importante. Dimpotrivă. Funcția era echivalentă cu cea de ministru al afacerilor externe din cancelariile europene. Din astfel de sânge se trăgea Nicolae Gane.

A tălmăcit în românește „Infernul”
Ca urmare, numirea sa ca primar al Iașului pentru prima oară, în 1872, nu a suprins pe nimeni. De fapt, poate a suprins faptul că se petrecea atât de târziu, Gane având 44 de ani și fiind deja o personalitate recunoscută a Iașului. Mare proprietar de moșii, neavând astfel grija banilor, își permisese să se dedice scrisului, în cadrul cenaclului „Junimea”. După critica actuală, a fost un scriitor minor, opera sa literară nefiind cine știe ce de valoroasă. Poate doar legenda stejarului din Borzești să fie ceva mai cunoscută dintre lucrările lui. În rest, a scris versuri și proză romantice sau nuvele vânătorești, iar multe scrieri sunt redactate pe același calapod al dragostei nefericite. Proza lui are totuși importanța sa dacă nu prin talentul literar al autorului, cel puțin prin tabloul de epocă surprins în ea. Gane este o sursă rară pentru cunoașterea moravurilor și obiceiurilor socității moldovenești de acum 150 de ani. A fost și primul traducător al lui Dante Alighieri, tălmăcind în românește „Infernul”. „Purgatoriul” și „Paradisul” aveau să fie traduse de George Coșbuc.

Proiecte continuate
Nicolae Gane face parte dintr-o pleiadă de primari ai orașului de care au auzit mai toți ieșenii, chiar dacă nu pot spune multe despre ei. Ultimul sfert al sec. XIX și începutul de veac XX au reprezentat o perioadă în care modernizarea Iașului a fost preocuparea de căptătâi a edililor. De multe ori, ceea ce începea un primar, continua următorul și finaliza un al treilea. Începea Gusti, continua Gane, iar panglica o tăia Pogor sau Poni. Pe atunci, ce făcea ăla dinainte nu se chema „greaua moștenire”. Multe dintre marile proiecte ale vechiului Iași se leagă de numele mai multor oameni, așa că e greu să stabilești întâietăți și merite. Nici nu ne dorim asta.

Plaja de la Ungheni
De numele lui Gane se leagă totuși câteva lucrări care azi par firești, dar care în vremea lui au fost considerate de-a dreptul revoluționare, proiecte pentru care a fost criticat cu virulență de contemporani. Dar oricum i-a privit activitatea, nimeni nu i-a putut reproșa lui Gane că nu avea idei. Prima dintre ele nici nu a fost aplicată în Iași, de fapt. Abia ajuns pentru prima oară primar, după Dimitrie Gusti, Gane a continuat preocupările acestuia pentru oferirea de modalități de relaxare ieșenilor. Gusti amenajase grădina publică de lângă biserica Banu și transformase Ulița Mare, de la palatul administrativ până la Podul Verde, adică de la Palatul Culturii până la Fundație, în principala promenadă a Iașului. Gane s-a dat peste cap pentru amenajarea plajei de la Ungheni, într-un cot al Prutului unde se strângea un nisip mai fin decât cel de la Marea Neagră. La inițiativa lui Gane a fost amenajată plaja pentru vilegiaturiști, s-a introdus trenul de plăcere Iași – Ungheni și se negociase cu autoritățile țariste ale guberniei Basarabia să o lase mai moale cu controalele de frontieră pentru cei ieșiți la distracție. Ungheniul devenise după 1870 un târg mărișor, cu localuri și hoteluri, ținta de weekend preferată de ieșeni.

Asfaltarea, soluție tehnică revoluționară
Lui Gane i se datorează și asfaltarea ulițelor Iașului, inițiativă demarată și, în bună parte realizată, tot în primul mandat de primar. Pe atunci, străzile orașului erau fie simple ulițe de pământ, fie podite cu blăni de lemn smolit. Lemnul ăsta se aprindea cu ușurință, ceea ce ducea la extinderea incendiilor care nu erau rare deloc. Gane a propus asfaltarea, soluție tehnică revoluționară la acea dată. Consiliul Local s-a opus, invocând lipsa banilor. Gane a venit cu soluția primului credit municipal din istoria Iașului. Obligațiunile emise atunci s-au transformat în asfalt sau în piatră cubică. Gurile rele spuneau că lui Gane îi venise ideea asfaltării străzilor după ce o trăsură trecută în goană pe uliță îl împroșcase cu noroi din creștet până în tălpi. Nu știm cât de adevărată e povestea, pentru că despre Gane s-au spus multe pe vremea lui. Și parcă nici Gane nu era genul de om căruia să trebuiască să-i cadă o cărămidă în cap ca să-și dea seama că o casă are nevoie de reparații.

Povestea Teatrului Național
Numele lui Gane se leagă și de una dintre cele mai frumoase clădiri din Iași, cea a Teatrului Național, deși n-am putea spune că ar avea vreun merit în realizarea sa. După ce incendiul din 1888 a dus la distrugerea Teatrului Mare din Copou, primarul Scarlat Pastia i-a cazat pe actori în propriul hotel, aflat pe actualul amplasament al cinematografului Victoria. Pastia și-a pus gaj propria avere pentru obținerea banilor necesari unui nou teatru. Planurile au fost aprobate în mandatul lui Vasile Pogor, care a decis chiar demolarea primăriei de atunci pentru a face loc. Tot el a început și lucrările. Panglica inaugurală a fost tăiată de Gane, în 1896, aflat la al patrulea mandat.

Tramvaiul electric
Pogor a început teatrul, iar Gane a tăiat panglica. Dar a pornit și el treburi pe care le-au inaugurat alții. Lui Gane i se datorează introducerea la Iași a tramvaiului electric. La 1895 se vorbea de tramvai, dar tras de cai, ca la București. Gane s-a opus energic, arătând că proiectul nu este fezabil într-un oraș ca Iașul, așezat pe dealuri. A făcut și calculele necesare pentru a arăta că tramvaiul electric va fi rentabil. A apucat să termine uzina electrică de la gară și i s-a terminat și mandatul. Primarul care avea să se urce în primul tramvai pentru a se lăsa fotografiat de ziariști a fost Alexandru Bădărău. Glumim: pe atunci primarii nu erau așa de ahtiați să apară în poze. Dar în rest, așa a fost: Gane a început, Bădărău a terminat.

Alimentarea cu apă
Marele proiect al lui Gane, pentru care ar merita ditamai statuia a fost unul pentru care i-au ieșit peri albi: alimentarea cu apă a orașului. La 1890, apa Bahluiului deja nu mai era potabilă. Ieșenii își luau apa din fântâni ori din câteva izvoare din preajma orașului, a căror apă începuse să fie captată și adusă la cișmele încă de pe vremea lui Vasile Lupu. Aceasta devenise insuficientă. S-a propus o conductă care să aducă apă din Prut, dar Gane a respins ideea: apa era tulbure, iar cu tehnologia disponibilă pe atunci, era greu de potabilizat. Altă variantă presupunea captarea izvoarelor existente de la Breazu până spre Bivolari ori Hârlău. Era realizabilă tehnic, dar greu de gestionat ulterior. Imaginați-vă numai ce păienjeniș de conducte ar fi trebuit construit și cât de complicată ar fi fost tratarea apelor provenite din zeci de surse. Gane a propus, la sugestia unui inginer englez, captarea apei din valea Nemțișorului, din zona Timișești.

Conducta „Carol”
Ce a tras Gane pentru ideea asta, numai el a știut. A fost ironizat și atacat în presa vremii, pentru că ideea părea de-a dreptul fantasmagorică. Aducerea apei de la mai bine de 100 km era privită ca o investiție megalomanică, scumpă și nesigură. Al patrulea mandat al lui Gane s-a terminat fără ca lucrarea să înceapă, iar Bădărău a respins-o din prima. Era unul dintre opozanții cei mai acerbi. A fost nevoie ca Gane să ajungă din nou primar, în 1907, pentru ultima oară, pentru ca proiectul să fie realizat. Din nou, Gane a apelat la emiterea de obligațiuni municipale în vederea finanțării lucrărilor. Gane a avut intuiția ca, odată cu țeava de apă, să construiască și canalizarea Iașului. Acum pare de la sine înțeles, dar pe vremea aia Bahuiul era țeava de canalizare a orașului. Nu mai spunem cum mirosea vara, că vă puteți imagina și singuri. Pentru lucrările la conducta „Carol”, cum a fost botezată aducțiunea de la Timișești, ca și pentru canalizare s-au adus nu doar ingineri, ci și muncitori străini, pentru că românii nu aveau experiență în așa ceva. Cei 3.000 de muncitori italieni, bulgari și austrieci au lucrat de le-au sărit capacele, dar în aprilie 1911, rețeaua devenea funcțională. Din nou, Gane a avut ghinion. De Bobotează, fusese schimbat din funcție, iar primar devenise Dimitrie Greceanu, care a tăiat panglica inaugurală. După ce scosese Iașul din glod, Gane îl scosese și din mizerie. Recunoștință îi arată însă doar istoricii.

Sursa foto: www.descopera.ro