Straniul proces dintre Editura Humanitas, Gabriel Liiceanu pe de o parte, şi poetul Liviu Antonesei, pe de altă parte, merge mai departe. Recent, Tribunalul Iaşi a luat decizia de a admita proba cu înscrisuri şi proba testimonială. Astfel, martor în instanţă din partea lui Liviu Antonesei va fi nimeni altul decât unsul cu toate alifiile liberale Dan Radu Ruşanu, magistraţii respingând totodată cererea lui Gabriel Liiceanu de a-l aduce ca martor din partea Editurii Humanitas pe la fel de celebrul Andrei Pleşu. Reamintim că Liviu Antonesei a fost dat în judecată de Liiceanu, acesta cerându-i daune morale în urma unui interviu aşa-zis defăimător la adresa sa. Următorul termen al acestei telenovele juridice a fost stabilit pentru 10 septembrie 2019. Prin urmare, lupta cu gigantul editorial se menţine ascuţită, mai ceva ca pana cunoscutului poet ieşean.
Antonesei (foto, pamflet): În procesul ăsta cu Humanitas, sper să n-ajungem la Curtea de Apel la lichele, că acolo are pile mari Liiceanu