Hub-ul de business din centrul Iaşului care va fi dezvoltat odată cu finalizarea Palas Campus, cea mai mare clădire de birouri ca suprafaţă din România, va include şi Expleo, companie globală de inginerie, tehnologie şi consultanţă. Expleo a închiriat 3.000 mp în cel mai nou proiect de regenerare urbană realizat de IULIUS la Iaşi, care va fi inaugurat în această primăvară, în proximitatea ansamblului mixt Palas. Prezent în România din 1994, Expleo a ales Iașul pentru extinderea operațiunilor sale, după București, în 2015, fiind atras de talentele prezente într-unul dintre cele mai mari centre universitare.
„Îi urăm bun venit companiei Expleo în Palas Campus! Faptul că ne-a ales pe noi este o recunoaștere a pasiunii și dedicării cu care am lucrat la acest proiect, pe care îl vom inaugura curând. Sunt 60.000 de mp de birouri și spații de retail în inima Iaşului, cu cele mai moderne facilități, care vor găzdui companii dinamice, creative. Palas Campus va fi un hub de inovație și cea mai mare comunitate de business regională, cu un impact pozitiv asupra competitivității Iașului”, a spus Ionuț Pavel, Office Buildings Manager Palas Iași & Palas Campus.
„Biroul din Palas Campus va găzdui întreaga echipă din Iași, formată în prezent din aproximativ 400 de oameni. Suntem nerăbdători să participăm la dezvoltarea acestei locații, ce reprezintă un pilon cheie pentru grup prin valorificarea cunoștințelor din domeniu și a expertizei extinse în arii precum: inginerie AI, digitalizare, hiper-automatizare, securitate cibernetică și știința datelor. Vom continua să angajăm specialiști pe diverse posturi, precum: Sr. Testing and Validation Engineer, System Engineer și Model Based Design Engineer – Automotive Projects, Cyber Security Engineer – Embedded Systems, Data Analyst și Software Developer (Java/Angular) – IT&C Projects, așadar vom avea ocazia să îi ajutăm să își gestioneze propria dezvoltare profesională și să susțină misiunea globală a companiei Expleo. Noua locație ne va oferi o diversitate de spații, pentru a le asigura colegilor noștri o experiență pozitivă la birou: săli de ședință, sală de mese și spații de relaxare. Am gândit spațiul astfel încât să răspundă tuturor nevoilor colegilor noștri și l-am adaptat pentru a fi utilizat în condiții optime, atât pentru lucru în echipă, cât și pentru lucru individual. Abia așteptăm să ne începem munca în noul birou”, a declarat Vincent Fusier, Chief Operating Officer (COO) Expleo România.
Expleo este o companie cu 40 de ani de experiență în inginerie IA, digitalizare, hiper-automatizare, securitate cibernetică, cu birouri în 30 de țări și peste 15.000 de angajați, un business care generează afaceri de peste 1 miliard de euro. Echipa din România lucrează la proiecte dedicate industriilor auto și aeronautică, cu soluții care reinventează călătoriile pe uscat și în aer.
Creat ca o extindere a Palas Iaşi, primul ansamblu mixed-use de regenerare urbană din România, Palas Campus îmbină spaţiile de birouri clasa A cu cele de retail, facilitând accesul angajaţilor la o varietate de servicii, în imediata proximitate: opţiuni diverse pentru pauza de masă, spaţii verzi, zone de coworking în aer liber şi servicii utile zilnic.
Despre Palas Campus
Palas Campus este un proiect mixt de regenerare urbană, care va revitaliza o zonă centrală din Iaşi insuficient valorificată – Sf. Andrei. Totodată, va consolida polul regional de business din centrul orașului, dezvoltat în complexul Palas, care ajunge, astfel, la 130.000 mp de birouri clasa A şi peste 70 de companii găzduite, din domenii precum IT, automotive, banking etc.
Palas Campus integrează 54.000 mp de spaţii office şi alţi 6.000 mp de retail şi include şase corpuri de clădiri, construite şi dotate la cele mai înalte standarde de calitate şi sustenabilitate. Imobilele, cu o înălţime de până la 6 etaje, sunt dispuse astfel încât să creeze o curte interioară relaxantă, cu spaţii verzi și de promenadă.
În spaţiile de retail, angajații și locuitorii din proximitate vor avea acces la restaurante, cafenele şi terase, precum şi o zonă dedicată producătorilor şi antreprenorilor locali. Campusul beneficiază de 625 de locuri de parcare în subteran, 650 de metri lungime de piste de ciclism, spații securizate pentru biciclete, precum şi vestiare și dușuri.
Palas Campus este singurul proiect din România care se află în proces de dublă certificare green – EDGE (Excellence in Design for Greater Efficiencies) al International Finance Corporation (IFC) și LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) al US Green Building Council. Proiectul a beneficiat de primul credit verde acordat unei companii românești, de la IFC, parte a Băncii Mondiale.