Se spune că nimeni nu-ți poate face mai mult rău decât propria familie. Vorba aia: ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă apăr singur. Iar cum cămeșa e mai aproape decât surtucul, frații sunt cei mai apropiați prieteni. Deci, e de preferat să-i ții cât mai departe, că nu se știe niciodată. Totuși, există și situații în care frații se înțeleg și fără să-și dea în prealabil cu furca în cap, ba chiar ajung să fie cunoscuți și apreciați. Cei mai celebri frați din istoria noastră recentă sunt probabil frații Petreuș. A, nu la cei doi cântăreți de muzică populară din Maramureș ne gândeam, ci la cei doi pui de mărimea unui porumbel rahitic puși în aceeași pungă din galantarele Iașului dinainte de 1989. Despre alți frați celebri ai Iașului vom vorbi și noi astăzi. Uneori au împărtășit aceleași pasiuni și același destin. Alteori, au fost mai diferiți decât un eschimos și un congolez. Dar au rămas frații Iașului.
Cvartetul de Stat al României
Un cuplu celebru în Iașul „cu ștaif” reprezintă jumătate din cunoscutul cvartet „Voces”. Cvartetul a intrat în al 47-a an de existență, timp în care a cules lauri pe toate meridianele globului. Ar fi imposibil să menționăm toate premiile cucerite de cel mai cunoscut cvartet din România, așa că ne vom mulțumi să spunem că primul premiu întâi a fost câștigat încă din primul an de activitate, la Colmar, în Franța. Începutul fiind făcut, restul a fost doar confirmarea valorii prin peste 50 de discuri scoase în timp, inclusiv Integrala cvartetelor lui Beethoven. N-o mai făcuse nimeni până atunci. Din 1980, grupul a fost desemnat oficial Cvartetul de Stat al României. Cei mai buni din tot ce avem. Cvartetul s-a format în jurul fraților Bujor Prelipcean, care a fost constant vioara întâi a grupului, atât la propriu, cât și la figurat, respectiv Dan Prelipcean, la violoncel. În timp, ca la orice formație, s-au mai schimbat din membri, dar cei doi frați au rămas. Profesori de onoare ai Academiei de Muzică din Cluj și formatori de talente la Universitatea de Arte „George Enescu”, ar fi greu de imaginat Filarmonica ieșeană și viața muzicală a Iașului în general fără frații Prelipcean.
Într-ale actoriei
Mai cunoscuți poate publicului larg sunt frații Păduraru, Adrian și Cătălin. Nu știm dacă cel mai în vârstă l-a tras după el pe cel mai tânăr sau au avut amândoi din naștere în sânge aceeași pasiune, dar amândoi au îmbrățișat aceeași profesie: actoria. Fanii seriei cinematografice „Liceenii” nu se poate să nu și-i amintească. Fratele mai mare, Adrian, a rămas credincios actoriei. A început cu filmul, „Misterele Bucureștilor”, „Declarație de dragoste”, „Coana Chirița” sau „Extemporal la dirigenție” numărându-se printre cele mai cunoscute producții în care a jucat. Are, de altfel, câteva roluri jucate și în producții franceze. Mai apropiat gusturilor noastre personale, a făcut roluri memorabile în piese de teatru, cel al fiului lui Ștefan cel Mare din „Apus de Soare” sau al lui Peer Gynt din piesa omonimă a lui Henrik Ibsen fiind monumentale. Cătălin a cochetat și el cu actoria. De fapt, a fost o căsătorie în toată regula, nu o simplă aventură: „Liceenii”, „Liceenii Rock’n’Roll” sau „Oglinda” sunt doar trei dintre filmele în care a jucat. Mai tânăr cu 8 ani decât Adrian și mai conectat la lumea născută după 1989, Cătălin Păcuraru s-a lansat și în afaceri, deschizând la Iași un club de agrement și la București un bar, în incinta Academiei de Teatru și Film. Asta, încă de pe vremea studenției. Acum este unul dintre cei mai cunoscuți degustători de vinuri din România, reprezentând țara noastră în Organizația Internațională a Viei și Vinului și fiind coautor de cărți de gastronomie și oenologie, ca și realizator de emisiuni radio și TV de specialitate.
De-ale Teodorenilor
Și că tot veni vorba de vinuri și de gastronomie, nu putem să nu-i amintim pe cei mai cunoscuți frați ai literaturii române. Primul pe care-l vom aminti este Alexandru Osvald Teodoreanu. Păstorel, mai pe românește. Avocat, epigramist cu un spirit fin și o ironie ascuțită, dar și un gastronom de ținută. Cine nu a auzit de celebrul cozonac à la Păstorel, care scandalizează de aproape un secol toate gospodinele cu cele 50 de ouă pe care le cere? Sau cine nu a citit vreuna dintre epigramele sale, scrise pe un colț de șervețel, la Capșa? Mai puțin cunoscută este poate ultima, scrisă pe când, bolnav, își aștepta sfârșitul într-un sanatoriu bucureștean, situat pe șoseaua Viilor: „Culmea ironiilor / De râsul copiilor / Să pui cap bețiilor / Pe șoseaua Viilor”. Fratele său mai tânăr, dar și plecat mai de timpuriu din această lume, Ionel Teodoreanu înseamnă pentru toți copiii și adolescenții români „La Medeleni”, dar și „Bal mascat”, „Fata din Zlataust”, „Golia”, „Lorelei” sau „Să vie Bazarcă”. „Ulița copilăriei”, „În casa bunicilor” sau „Masa umbrelor” sunt alte lucrări pentru care Teodoreanu a intrat definitiv în literatura română. Iar Iașul nostru, pe care l-a descris în numeroase pagini ale romanelor sale, îi datorează mult din imaginea de „dulce târg” pe care a câștigat-o în ochii celorlalți români. Cei doi frați Teodoreanu au fost de fapt trei, dar despre Laurențiu, amintit în La Medeleni, nu se pot spune multe. A murit de tânăr, în 1918, pe frontul francez.
Celebri în Iașul interbelic
Ne vom încheia acest scurt periplu cu doi frați celebri în Iașul interbelic: Elias și Samoil Șaraga. Cei doi au început în 1877 cu un anticariat în Bolțile Pașcanu din fața Stării Civile de azi, încheind în anii ’30 cu Librăria Șaraga, aflată într-o clădire azi demolată, situată în rondul de la Fundație, la intersecția cu strada Vasile Conta. Frații Șaraga sunt cunoscuți mai ales prin editura „Librăria Școalelor”, specializată în manuale. Evrei fiind, au făcut pentru literatura noastră mai multe decât mulți români „verzi”. Au editat o colecție „Cartea de 1 leu”, destinată popularizarii literaturii autohtone. Au tipărit Poveștile și Amintirile lui Creangă, „Istoria Românilor” a lui Xenopol, Teatrul și Schițele lui Caragiale. I-au avut drept clienți pe Eminescu, al cărui volum de poezii l-au pus în vânzare la Iași, dar și pe regina Maria, în timpul primului război mondial. Au dispărut din Iași în 1932, când, rămas singur și bolnav, Elias Șaraga s-a retras la București. Librăria ieșeană s-a închis chiar de Ziua Internațională a Cărții, încheind încă o pagină din istoria mai puțin știută a bătrânului nostru Iași.