Am venit pe Nou Camp să-mi completez colecţia, dar, ce să vezi, hapsânii ăştia de la Barca i-au pus clauză de reziliere până şi tricoului lui Messi
Dacă tot a reuşit Iaşul să se califice în premieră în play – off – ul Ligii I, iar competiţia pentru alegerea conducerii FRF a intrat în linie dreaptă, se cuvine să aruncăm o privire şi spre ieşenii pasionaţi cu adevărat de sportul rege. Dan Cojocaru (Mops) este poate cel mai cunoscut, acesta deţinând o colecţie de 6.000 de tricouri provenind de la diverse vedete ale fotbalului românesc şi internaţional. Aflat în staff-ul de conducere al Federaţiei de Mini Fotbal, Cojocaru a amenajat în cafeneaua sa un colţ dedicat lui Daniel Pancu. „M-am gândit să-i fac aici un colţ mai special, unde să-şi petreacă bătrâneţile.
Chiar şi bucăţi din părul lui Pancu am cules de la tuns”, a declarat recent acesta. Aflând de inedita colecţie a lui Mops, mai multe vedete i-au transmis diverse mesaje.
Monica Bîrlădeanu – Domnule Cojocaru, nu vă cunosc personal, dar, de când am lăsat-o mai moale cu actoria, mi-am deschis un magazin de bijuterii în California, pe lângă Hollywood. Mă gândeam să lansez o linie de modă, cum ar fi coliere din aur sau diamante asortate la tricouri purtate de tipi mai frumuşei, gen Adi Mutu sau Răducioiu. Ar putea merge şi ceva produse locale, gen Bâlbă, dar nu ştiu ce bijouri ar purta peste tricou, pentru că el n-a depăşit stadiul „generaţiei cu cheia la gât”.
Constantin Deleanu, manager Cotnari – Domnu’ Mops, ok, de acord să-i faci un colţ special lui Pancu, dar să ştii că locuinţa sa de vară va fi la ţară, la Cotnari. Şi nu ştiu ce păr ai matale în colecţie, dar când vine vorba de cules ceva valoros de la Pancone, ne referim, fără îndoială, la culesul viei toamna. Aşa că am şi eu un cadou special pentru el, un tricou împletit din lăstari de Busuioacă de Bohotin, special făcut pentru meciurile de acasă.
Flavius Stoican, antrenor CSM Poli – Mopsule, ai văzut că ne-a purtat noroc antrenamentul pe care l-am făcut pe terenul tău acoperit, ne-am calificat în Play Off. Pe lângă tricourile de colecţie purtate de mine şi Trică, pe care le ai deja, la sfârşitul campionatului îţi voi dona tricourile de campioni ale băieţilor de la Poli. Ei, sper că ţii la glumă!
Ciprian Paraschiv, director FRF – Dane, vezi că se apropie alegerile la conducerea Federaţiei, iar Burleanu se cam duce pe burlan. N-ai vreun tricou purtat de Maradona, să i-l împrumuţi un pic pentru sezonul ăstia competiţional? Exclus tricouri purtate de băieţii din Generaţia de Aur, că ăştia sunt pe mână cu Lupescu. Dacă ai ceva pe măsura lui Răzvan, dă-mi un semn cât mai repede, că omul începe să intre la apă, cu tot cu corăbii.