Cu câteva zile înainte de congresul PNL, premierul Florin Cîțu a făcut o vizită la Iași, pentru a se asigura de sprijinul filalei liberale locale în privința candidaturii sale la președinția partidului. Cum era și de așteptat, prim ministrul a venit cu tolba plină de promisiuni electorale, susținând că marile obiective de infrastructură de ordin medical sau rutier vor fi finanțate cu bani grei, grație simpatiei lui față de ieșeni. Nici noi n-am ratat ocazia de a purta un scurt dialog cu premierul României. (pamflet)
IEȘEANUL: – Domnule prim – ministru, vin banii pentru proiectele Iașului? Avem nevoie de autostrăzi, spitale, șosele de centură, sală de sport.
Florin Cîțu: – Toată lumea are nevoie de bani. Norocul vostru este că sunt strângător de felul meu și am pus deoparte vreo câteva miliarde și pentru Iași. Vin cu drag la Iași, mai ales în preajma alegerilor. Aici sunt oameni primitori, care mă așteaptă cu portofelele deschise. Nu pot să-i mulțumesc pe toți. Sunt economist, nu Maica Tereza. Dar, în numele sfintelor alegeri din PNL, voi încerca să bag câțiva bănuți în cutia milei de la Iași.
IEȘEANUL: – Prezent în delegația dumneavoastră, domnul Gheorghe Flutur a amenințat că se leagă cu lanțurile de A7 și A8, dacă de asta va fi nevoie pentru realizarea lor.
Florin Cîțu: – Domnul Flutur e mai pitoresc, așa… Are metafora la el. Țineți minte când a scris Bucovina din niște oi înșirate pe deal, doar ca să-l impresioneze pe Traian Băsescu. Așa e dumnealui, un soi de regizor artistic al PNL. Firește, nu va fi nevoie să se lege cu lanțuri de nimic. Facem autostrăzile în doi – trei, hai cinci, maxim zece-douăzeci ani! Până atunci, să bea un ceai de tei cu alt artist al infrastructurii, Mandache, tot sucevean de-al lui.
IEȘEANUL: – De ce i-ați dat afară pe miniștrii și secretarii de stat de la USR – PLUS?
Florin Cîțu: – Nu i-am dat eu afară, ei au vrut-o. Îi suspectez de un soi de beție a puterii din care s-au trezit pe neașteptate. Când eram tânăr ca ei, mai beam și eu câte ceva, dar măcar o făceam în America, sub atenta supraveghere a poliției. Apropo de SUA, eu mergeam cu mașina în slalom pe autostradă, în schimb USR face de-a dreptul un zig – zag politic, fiind când cu PNL, când cu AUR.
IEȘEANUL: – Cosette Chichirău sau Diana Șoșoacă?
Florin Cîțu: – Nici una, nici alta. Sunt blonde amândouă.
IEȘEANUL: – Ludovic Orban sau Florin Cîțu?
Florin Cîțu: – Subsemnatul. Vorba aia, cîțu mai găsiți ca mine?
IEȘEANUL: – Beția puterii sau puterea beției?
Florin Cîțu: – Flower power! Aș fi fost un hipiot model.