Pe aproape oricine ai întreba despre orașul nostru, îți va vorbi despre Iași la superlativ. „Dulcele târg” are o imagine mai mult decât pozitivă în restul țării, iar Iașul este considerat în toate topurile unul dintre cele mai frumoase orașe ale României. Totuși, de câte ori vi s-a întâmplat să fiți opriți pe stradă de cineva care să vă întrebe pe unde poate ajunge la un anume obiectiv turistic? Uneori ni s-a întâmplat, dar nu prea des. Firesc, câtă vreme Iașul atrage anual abia vreo 270.000 de turiști, adică nici măcar cât populația stabilă. Spre comparație, Barcelona, cu 1,6 milioane de locuitori, găzduiește anual 9 milioane de turiști. Sau 30 de milioane, dacă se iau în calcul cei care nu se cazează la hotel sau vizitatorii de o zi. Un oraș precum Sibiul atrage anual de trei ori mai mulți turiști decât locuitorii pe care îi are. Sighișoara, de patru ori mai mulți. Iar exemplele pot continua. De ce?
Stil învechit și anchilozat
Cândva era la modă, nu doar în România, turismul organizat. Se ia un grup de turiști și se plimbă printr-un oraș, cu aparatul foto de gât și agenda în mână, bifându-se obiectivele turistice cunoscute. Muzeul Gaudi sau catedrala Sagrada Familia în cazul Barcelonei, Palatul Culturii, Bojdeuca și Trei Ierahi în cazul Iașului. Acest tip de turism nu mai asigură însă acum nici lefurile muzeografilor, iar „turiștii” sunt de obicei elevi duși „cu clasa”. Se bifează pur și simplu o activitate și atât. Nu turismul acesta are însă darul de a fermeca, ci poveștile. Sagrada Familia e interesantă nu pentru că ar fi o catedrală frumoasă, ci pentru ciudățenia arhitecturii și pentru faptul că încă nu a fost terminată. Or, tocmai turismul poveștilor este cel care „vinde” cel mai bine un oraș. Și tocmai asta ne lipsește. Iar, din păcate, inițiativele de până acum de semnalizare a atracțiilor turistice, inclusiv cea recentă a studenților de la Geografie, au rămas tributare aceluiași stil învechit și anchilozat de prezentare a orașului.
Rute cu schepsis
Un traseu turistic mai neconvențional ar putea pleca de la vechile nume ale străzilor din Iași. Ulița Rusească, actuala Grigore Ghica, Ulița Sârbească, adică Lăpușneanu, Ulița Italiană, care se suprapunea parțial pe actuala stradelă Armeană și însăși strada Armeană, amintesc de minoritățile care făceau cândva din Iași un oraș cosmopolit. Ar fi greu să se instaleze câteva plăci cu povestea locurilor și să se coloreze un traseu pe o hartă? La fel, vechile mahalale, ale diverselor meserii. Mahalaua Fierarilor se întindea în fața fostului sediu UPA. Măcelarii își făceau veacul în fața bisericii Barnovschi. Căldărarii, pe lângă Bărboi. Strada Fierbinte, probabil ultima uliță veritabilă a Iașului, care se strecoară între Otilia Cazimir și Smârdan, își trage numele de la tăbăcarii italieni care își aveau atelierele pe acolo și care foloseau în muncă apă clocotită. Și tot așa.
A Veseliei și a Muzicii
A propos de Lăpușneanu, strada reprezintă o poveste de la un capăt la celălalt. S-a chemat Ulița Sârbească, dar și strada Veseliei sau strada Muzicii. A Veseliei, pentru că era plină de baruri și restaurante, cum era Hala de Bere, actualul Corso, unde cânta Ionică Barbu, nepotul celebrului Barbu Lăutaru, Bragadiru, cu grădina sa de vară de la actualul fost cinematograf Tineretului, sau Berăria Unirii care funcționa, unde altundeva decât în curtea Muzeului Unirii. Și „a Muzicii”, pentru că pe stradă funcționau numeroase magazine de profil muzical, ținute mai ales de austrieci. Căsoaia lui Ioan Strasshofer, actuala Galerie Anticariat, adăpostea un astfel de magazin. Lângă cinematograful „Trianon”, actualul „Republica”, era magazinul muzical Wenstein, reprezentant al unor fabrici de orchestroane și piane electrice.
Cea mai mică carte
Un veritabil obiectiv turistic poate fi reprezentat și de anticariatele de pe Lăpușneanu, mai ales de cel al lui Grumăzescu. Acesta merită vizitat fie și doar ca muzeu. În colecția Grumăzescu se găsește, alături de toate edițiile volumului de poezii ale lui Eminescu îngrijite de Titu Maiorescu sau de numărul revistei în care a debutat poetul, și cea mai mică carte din România. Are doar 3 mm și conține „Luceafărul”. A fost scrisă în decurs de un an și 8 luni, pe foiță de bancnote, cu fire din păr de ied.
Ciclul „cea mai”
Se poate imagina și un traseu turistic din ciclul „cea mai”. Știți care e cea mai veche biserică din Iași? Nu, nu cea armenească, aceasta fiind doar o replică recentă a uneia nu prea vechi, de fapt. Nici Nicolae Domnesc a lui Ștefan cel Mare, aceasta fiind reconstruită din temelii în 1904. Cea mai veche biserică ieșeană este Galata, construită în 1582-1583 de către domnitorul Petru Șchiopul. Dar cea mai veche casă? E actuala Casă a Universitarilor Ieșeni, construită la sfârșitul secolului XVIII de către logofătul Nicolae Cantacuzino. Pe scurt, casa Canta.
Parfum de Iași
Iar clădiri și locuri care merită vizitate pentru frumusețea sau povestea lor sunt nenumărate. Corpul E al Universității, de la Fundație, a fost cândva pușcăria Iașului. Restaurantul Panoramic de la hotel Unirea este localul situat la cea mai mare înălțime, iar despre frumusețea priveliștii nici nu mai trebuie să vorbim. Știți aleea Junimiștilor, de lângă Teiul lui Eminescu, nu? Dar că busturile au fost făcute din bronzul din care fusese turnată cândva statuia primarului George Mârzescu, cel care a condus Iașul în perioada refugiului din primul război mondial? Asta nu mai știați, probabil. E de vizitat și muzeul Universității, amenajat într-o clădire absolut splendidă, construită într-un autentic stil românesc, pe strada Titu Maiorescu. Nu e de ratat nici biblioteca Universității, din corpul A, considerată una dintre cele mai frumoase biblioteci din lume. Și încă multe altele, care lipsesc din ghidurile turistice, dar care fac de fapt parfumul ușor vetust al Iașului.
