Am vorbit noi mai deunăzi despre cum au văzut Iașul călătorii străini care au trecut pe aici. Aflat la marginea Europei, un oraș în care trăiau zeci de neamuri, cosmopolit într-o țară profund ortodoxă, Iașul nostru îi prezenta străinului ajuns prima oară aici un farmec exotic condimentat cu nuanțe occidentale, dar și noroaiele sordide ale mahalalelor. Fiecare dintre cei care au scris despre Iași, a povestit ce a vrut și cum a vrut, de bine sau de rău. Fără excepție însă, de bine au scris cu toții atunci când a venit vorba despre moldovence și despre frumusețea lor, fie inabordabilă și păzită de spadele vreunui moldovdean, fie disponibilă pentru oricine putea pune pe masă câteva monede frumos sunătoare. Despre această din urmă față a Iașului nostru, ascunsă din pudoare, dar constant prezentă de-a lungul istoriei și mai mult decât vizibilă vom vorbi și noi în continuare.
Comportament social
Se spune că prostituția este cea mai veche meserie din lume. E o greșeală, pentru că noțiunea de „meserie” se aplică doar omului, în timp ce prostituția este des întâlnită în natură. Jane van Lawick Goodall, considerată azi ca cea mai importantă expertă în viața cimpanzeilor, observa cu stupoare că maimuțele din centrul Africii semănau cu omul până și în această privință. Când și-a publicat observațiile, notând că era de-a dreptul banal ca un cimpanzeu mascul care făcuse rost de ceva bun de mâncare să fie asaltat de femele oferindu-i-se pentru a primi și ele ceva, s-a spus că a luat-o razna. Între timp, prostituția a fost constatată și la alte specii de mamifere, iar Jane Goodall a fost înnobilată de regina Marii Britanii. Până la urmă, s-ar zice că nu e vorba de o meserie, ci de un comportament social ca oricare altul. Comportament care a fost, de-a lungul timpului fie blamat, fie acceptat, fie ambele deodată. Iar cum ieșenii se consideră oameni serioși, dar la urma urmei sunt tot oameni, au aplicat a treia variantă.
Ce zice Biblia
Când vine vorba de prostituție, Biblia e clară: prostituată sau adulterină, femeia va fi omorâtă cu pietre. Bărbatul pățește același lucru doar dacă se încurcă cu o femeie măritată. Dar vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă Biblia ar fi fost aplicată în litera ei și la noi? Păi, Ștefan cel Mare ar fi rămas fără soldați în bătălia de la Podu Înalt. De fapt, ar fi fost el însuși omorât cu pietre, pentru că era un bărbat sensibil la farmecele feminine, chiar și atunci când persoana în cauză purta verighetă.
Din pravile domnești
Influența bisericii ortodoxe a făcut ca subiectul „rușinos” să lipsească din scrierile cronicarilor noștri. Nu se cădea să se scrie despre așa ceva. Prin urmare, primele relatări despre fetele de stradă din Iașul medieval le avem de la străini sau din pravilele domnești care pedepseau diversele infracțiuni. Iar imaginea care se formează este mult diferită de cea a aceluiași fenomen așa cum se petrecea în vestul Europei. Moravurile noastre erau altele, mai lejere și mai puțin încrâncenate. Poate și pentru că la noi nu a existat temuta Inchiziție.
Bordeluri în plin centru
În Occident, bordelurile, tolerate cu noduri în gât de oficialități, erau situate la marginea orașului, în afara zidurilor cetății. În Iași, ele funcționau fără probleme chiar pe Ulița Mare, actualul bulevard Ștefan cel Mare, șirul caselor care adăposteau fetele de consumație prelungindu-se pe actuala stradă Palat, până în Podu Roș. Una dintre legendele care explică numele acestei zone pleacă tocmai de la felinarele roșii cu care erau semnalizate casele respective. Practic, bordelurile se aflau în chiar centrul civic al orașului, la doi pași de Mitropolie și de zidurile Curții Domnești. Despre aceste case vorbesc scriitori medievali precum creștinul Paul din Alep sau musulmanul Evliya Çelebi. Prezența caselor de toleranță în chiar zona de lux a capitalei Moldovei nu mira și nici nu indigna pe nimeni. Biserica moldovenească nu privea apelarea la serviciile unei profesioniste ca fiind un adulter condamnabil, ci doar ca pe un oarecare expedient de moment.
Vestimentație specifică
Spre deosebire de bordelurile din Vest, ascunse la periferie și unde clienții mergeau pentru a-și alege fata, în capitala Moldovei fetele ieșeau fără nicio problemă pentru a-și agăța clienții. De femeile măritate și serioase le distingea doar părul despletit, papucii galbeni și lipsa șorțului albastru purtat peste fustă de femeile cinstite. Nu trebuia să mergi la un bordel și să alegi vreuna dintre fetele de acolo, eventual mulțumindu-te cu ce se nimerea. O acceptai sau o refuzai pe cea care ți se oferea în crâșmă.
Ce riscau homosexualii
Ca un mic detaliu, în Moldova nu a existat prostituție masculină. Atât un „gigolo”, cum i-am spune astăzi, cât și un homosexual, își riscau viața. Dacă o femeie din lumea bună avea un amant și era prinsă, amândoi puteau cere direct ultima împărtășanie. De fapt, ea putea să scape, susținând că de fapt a fost viol. Ea ajungea la mănăstire, el era executat, nu înainte de a fi castrat. Amanții homosexuali erau uciși amândoi, fără discuție. De regulă, cel activ era decapitat. Cel pasiv era tras în țeapă. Chiar Iliaș-vodă, fiul lui Petru Rareș, a fost bănuit de acest păcat, Grigore Ureche făcând niște aluzii destul de transparente referitoare la preferințele sexuale ale domnitorului. Iliaș a fugit la timp din Moldova. Avea să moară la Alep, în Siria de azi, convertit la islam. Chipul său de la mănăstirea Probota a fost înnegrit în semn de dispreț, iar numele i-a fost șters din pomelnicul domnilor Moldovei.
Pedepse extreme pentru proxeneți
Că tot am pomenit de Siria, să ne întoarcem puțin la Paul din Alep, de care am amintit mai sus. El scrie, povestind despre călătoria sa prin Moldova, că Vasile Lupu obosise tăind nasurile femeilor nerușinate și înecându-le cu miile. Prin „nerușinate”, în limbajul epocii, se înțelegea „desfrânate”. „Hotrul”, adică acela care avea „muieri la casa lui de le ține pentru dobânda lui, care își dau trupurile de le spurcă bărbații cei răi și fără omenie, pentru puțină pierzătoare de suflet dobândă”, după cum îi descrie pravila lui Vasile Lupu pe proxeneți, erau pedepsiți și mai aspru. Când erau prinși prima oară, erau biciuiți și plimbați prin tot târgul. A doua oară, li se tăia nasul. A treia oară, erau chemați popa și călăul.
„Drept” de practică
Dar cum se împacă această duritate a pedepselor aplicate prostituatelor și proxeneților cu tolerarea bordelurilor în chiar buricul târgului? Simplu. Fetele de stradă erau cunoscute și plăteau o dare de șase pungi de galbeni domniei, pentru a avea dreptul să-și practice meseria. Dar existau și condiții. Nu se tolera prostituția ilegală, iar bolile „lumești”, adică venerice, erau urmărite atent. O fată bolnavă de sifilis nu mai avea dreptul să „lucreze”, fiind expulzată din oraș. Practic, se pedepseau hotrii și fetele care nu anunțau cu ce se ocupă și fetele care continuau să-și ofere serviciile, deși erau bolnave. Pe scurt, erau condamnați contravenienții fiscali și cei care puneau în pericol sănătatea publică, ca să vorbim în termeni moderni.
Izgonite în mahala
Dar ce se întâmpla cu o fată bolnavă, odată expulzată din oraș? Practic, nimic grav. Se stabilea într-o mahala, unde continua să facă ce știa. De la prostituatele din marginea târgului, domnia nu cerea nimic. Erau fete de consumație pentru „prostime”. În Iași, târgul Nicolinei și mahalaua Manta Roșie erau cunoscute pentru acest gen de servicii. În Manta Roșie locuia călăul, și el un paria al societății. Pe lângă casa lui erau cele ale fetelor. Cu ele, slujbașii domnești nu aveau nicio treabă, câtă vreme rămâneau dincolo de Bahlui.
Control medical săptămânal
Această toleranță față de un fenomen care oricum nu putea fi eradicat s-a perpetuat până și în zorii României moderne. Prima reglementare modernă a meseriei a fost făcută încă din 1859, de către moldoveanul Alexandru Ioan Cuza, la 1862 fiind emis un regulament clar și detaliat. Am spune că acest fapt se datorează și faptului că domnitorul era foarte interesat de sexul slab, desele sale vizite la bordelurile din București și Iași fiind de notorietate publică. Atunci s-a introdus celebra „condicuță”, în care erau consemnate vizele medicale ale fetelor. „Femeile pezevenghi”, adică matroanele, își trimiteau fetele la un control medical săptămânal. Precauția nu era inutilă. Conform unui raport polițienesc din 1938, 74% dintre fetele cu condicuță aveau boli venerice, ca și 60% dintre cele clandestine. Procentul superior în cazul fetelor care lucrau legal poate fi explicat prin faptul că aveau mai mulți clienți. Probabil că nici la 1860 lucrurile nu stăteau altfel.
Destul de scump
Perioada interbelică a reprezentat apogeul acestei meserii la Iași. Locurile se schimbaseră. Pe Ștefan cel Mare nu mai existau bordeluri și nici în cartierele mărginașe, cu excepția celor clandestine. Fetele se mutaseră pe bulevardul Ferdinand, actuala stradă a Gării. Firesc, câtă vreme gara era principala poartă de intrare și ieșire din oraș. Hotelurile „Coroana”, din imediata apropiere a gării și „Bejan”, care era situat chiar deasupra Râpei Galbene, aproape de rondul de la Fundație, erau cunoscute ca principalele localuri de „rendez-vous”. În locul primului au fost construite blocuri, iar „Bejan” a fost demolat, dar bunicii dumneavoastră ar putea să vă mai povestească unele lucruri dintre cele ce se petreceau acolo. Erau lucruri cunoscute de toată lumea, pentru că toleranța moldovenilor față de fenomen rămăsese neschimbată. De altfel, dacă citiți presa anilor ’20-’30, nu veți vedea niciun articol despre vreun om politic prins într-un bordel. Nu că nu mergeau la fete și oameni „cu ștaif”, dar nimeni nu-și bătea capul cu ceva absolut normal. Mai degrabă ieșea cu scandal dacă nu se plătea prețul corect. Care între noi, era destul de pipărat.
Sex pe cartelă
În timpul războiului, tariful practicat de fetele de la „Bejan” era de vreo 500 de lei noaptea, sau 250 lei numărul. Un mecanic de pe o locomotivă care mergea spre front, deci o muncă deosebit de periculoasă și de solicitantă, avea leafă de vreo 850 de lei. Un muncitor câștiga 2-800 de lei lunar, în funcție de calificare. Ieșeai mai ieftin cu abonamentul la fete, abonament care semăna cu o cartelă de alimente de pe vremea lui Ceaușescu. Pe un abonament la o anume fată erau trecute 10 numere, care se tăiau pe măsură ce erau consumate. Fetele clandestine lucrau mult mai ieftin. Un „număr” costa între 10 și 50 de lei.
Activitate tolerată
Comunismul a oscilat în atitudinea față de prostituție. Întâi, a interzis-o, fără însă a o pedepsi cumva. Abia în 1957, activitatea a fost incriminată de Codul Penal. Fetele prinse în flagrant erau recalificate urgent și trimise să lucreze în vreo fabrică de confecții. De fapt, de multe ori își continuau meseria, iar oficialitățile închideau ochii. Cam ca și acum.
