Fantastica istorie a Palatului Braunstein: 100 de ani de legende și întâmplări reale

Am vorbit noi nu o singură dată, depre legendele și oamenii legendari ai Iașului. Povești venite parcă dintr-altă lume. Dintr-o lume mai puțin agitată, mai puțin sălbatică și încărcată cu mult mai puțină ură decât cea de azi. Unele povești le-am auzit pe când eram copii și le-am verificat pentru a vedea dacă și în ce măsură ele sunt reale sau doar folclor urban. Altele au fost documentate de oameni îndrăgostiți de dulcele târg al Ieșilor și ne-a plăcut să vi le povestim și dumneavoastră. Dintr-o a treia categorie, aflată la intersecția primelor două, fac parte o clădire și un om despre care vom vorbi astăzi. Adică, vom vorbi despre una dintre clădirile emblematice ale Iașului, Palatul Braunstein și despre al său ctitor.

Povestea romanțată
Legenda spune că Adolf Braunstein, cel care a construit clădirea din Piața Unirii care adăpostea pe vremuri CEC-ul și galerii de artă, magazine și baruri, ar fi fost un evreu care a avut ideea de a construi în Iași toatele publice, așa cum a construit împăratul Vespasian la Roma. Din banii fără miros rezultați din această afacere ar fi construit și palatul, cu gândul de a-l face mai mare și mai impozant decât Palatul Culturii. Firește, ca întotdeauna, legenda e una, realitatea cu totul altceva. Seamănă, dar nu chiar. Într-adevăr, a existat un Adolf Braunstein, care era evreu, așa cum era 40% din populația Iașului acum 100 de ani, iar acest evreu a construit palatul care-i poartă numele. Restul nu prea mai e real. Nu se știe exact când a fost construit Palatul Braunstein. Sunt mai multe variante avansate, perioada cea mai des pomenită fiind cuprinsă între 1900 și 1916, începutul primului război mondial. Altfel spus, în 1900 palatul încă nu exista, iar în 1916 se plăteau deja impozite pe el. Cert e că Palatul Culturii de azi a fost construit în perioada 1906-1925, deci Adolf Braunstein nu avea cum să-și compare ctitoria cu Palatul. Alte guri spun că această clădire ar data de prin anii 1840, dar e prea puțin probabil. Stilul ei arhitectural este specific începutului de secol XX, iar în hărțile Iașului de pe la jumătatea secolului XIX, pe amplasamentul actual apare doar un șir de mici prăvălii, nu ditamai palatul.

O idee l-a îmbogățit
Nu e reală nici proveniența banilor lui Braunstein. Omul avea, se pare, o prăvălie cu de toate la intersecția dintre strada Săulescu, care se prelungea până în actuala Piață a Unirii, și strada Golia, actuala Cuza Vodă. Adică exact pe amplasamentul actual al palatului. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, Adolf Braunstein a cerut autorizație pentru un atelier de croitorie. Nu se știe dacă i s-a aprobat sau nu, dar nu din atelierul ăla puteau veni banii pentru palat. Braunstein s-a îmbogățit acum 100 de ani așa cum se îmbogățește lumea și acum: având o idee pe care nu a mai avut-o nimeni.

Foițe de țigări
Bill Gates a inventat calculatorul personal. Steve Jobs a rupt gura târgului cu iPhone. Braunstein a inventat hârtia de țigări. Mă rog, nu chiar hârtia, că aia a fost inventată de chinezi acum mai bine de un mileniu. El a venit cu ideea pachețelului mic de foițe pliate și întrepătrunse. Scoți una, iese automat și jumătate din următoarea. Simplu, nu? E același principiu aplicat la scutecele pentru copii sau la pachetele de hârtii pe care le găsești prin toaletele barurilor pe post de prosoape. Ei, Braunstein al nostru și frate-su au fost primii care s-au gândit la plierea hârtiuțelor. Și s-au îmbogățit. Au profitat și de orgoliile clienților. Au scos o marcă proprie de țigări, cu pachet color, „Dorobanțul”. Nu „Abraham”, nu „Isaac” sau „Iacov”. ”Dorobanțul”, ca să prindă la public, că războiul de independență era încă proaspăt în memoria publică.

Ce rost avea?
Din banii de țigări și din hârtiuța patent Braunstein s-au strâns bani. Pe care evreul i-a investit mai departe, dar nu în atelierul de croitorie, de care istoria nu mai pomenește nimic, ci în palatul pe care îl admirăm noi azi. Deși abia dacă a împlini 100 de ani, nu prea se știe de ce a fost construit, în fond. Vechea noastră problemă, de a nu putea ține niște arhive ca lumea, cum făceau babilonienii cu tăblițele lor. Are un aspect de hotel. Camere mici, una lângă alta. A și funcționat ca hotel de lux, dar totuși nu pentru multă vreme. A fost sediu de bancă, redacție de ziar, sediu de partid, spațiu pentru magazine și farmacii și, din timpul primului război mondial, sediu al galeriilor de artă Cupola. Aici a expus, printre mulți alții, și Octav Băncilă.

Prin foc și cutremure
Tipic pentru epoca în care a fost construit, e o construcție ieftină. În fond, câte țigări poți să vinzi? E făcut din cărămidă, fără structură de rezistență, pe o fundație din cărămidă și piatră de Repedea. Și totuși, clădirea a rămas în picioare un secol. A trecut peste cutremurul din 1940. A trecut peste bombardamentele sălbatice ale aviațiilor americane și sovietice din 1944, când a fost una din cele doar trei clădiri din Piața Unirii rămasă în picioare. Celelalte două au fost Hotel Traian și cinematograful „Trianon”, actualul „Republica”. Peste drum de Palatul Braunstein, în actuala stație de tramvai, era un alt palat, construit tot de un evreu, care se îmbogățise vânzând lumânări. A fost făcut una cu pământul, în timp ce palatul Braunstein a scăpat doar cu niște geamuri sparte, deși se afla la doar zece metri distanță. A rămas în picioare și în 1977 și la toate cutremurele care au urmat. Mă rog, palatul n-a scăpat de naționalizare, iar urmașii lui Braunstein au emigrat în Israel. Prin anii ’70, palatul devenise sediul magazinului Victoria, sediul CEC și al unei cofetării.

• 

• 

• 

Reabilitarea e aproape gata
În ultimii ani, palatul Braunstein a trecut printr-un amplu proces de consolidare și reabilitare. Lucrările se află pe ultima sută de metri. Valoarea investițiilor a fost de aproximativ 4 milioane de euro, mare parte finanțare europeană nerambursabilă. Destinația ulterioară a clădirii va fi una culturală.