Când, acum șase ani, busturile de bronz ale lui Ciprian Porumbescu, Nicolae Gane și Barbu Ștefănescu Delavrancea au fost furate din parcul Copou și vândute la fier vechi, mulți ieșeni au resimțit actul de vandalism ca pe o tragedie personală. Ieșenii își iubesc enorm orașul, iar lezarea oricărui simbol al acestuia îi face să sară de indignare. Cu atât mai dureros a fost faptul că timp de peste un an, soclurile celor trei monumente au rămas goale. Între timp, au fost instalate în locul vechilor busturi reproduceri moderne, dar rana a rămas. Nu vom vorbi despre ele, ci despre alt soclu, rămas gol de aproape două decenii: cel din fața Parcului Expoziției.
Cea mai frumoasă
Până acum aproape trei sferturi de veac, ultima statuie a orașului, cum urci Copoul, era cea a „Cavaleristului în atac”, a lui Ion Dimitriu-Bârlad. Inițial, era situată în fața Hipodromului, acolo unde îi și era locul firesc. După demolarea hipodromului și construirea complexului Super Copou și a liceului „Garabet Ibrăileanu”, cea mai frumoasă statuie a Iașului a intrat aproape în anonimat. Deși aflată la bulevard, este dominată de complexul din spatele său, ceea ce o face aproape invizibilă. Anonimatul a salvat-o poate de la distrugere în negrii ani de după răzoi, când Iașul a fost mutilat de regimul care voia să rescrie istoria.
Celebra epigramă
În aceiași ani negri, mai exact în 1947, Copoul s-a îmbogățit cu o nouă statuie, amplasată în fața Parcului Expoziției. Sovieticii, ale căror bombardamente sălbatice distruseseră în timpul războiului 5.000 dintre cele 14.000 de clădiri existente în Iașul acelor vremi, voiau ca invazia să le fie celebrată ca o eliberare. Așa s-a născut statuia ostașului sovietic, înălțată pe un soclu atât de înalt, că i-a inspirat lui Păstorel Teodoreanu celebra sa epigramă „Soldate rus / De ce te-au pus așa de sus? / C-ai salvat popoarele? / Sau că-ți put picioarele?”.
Convertit la comunism
Dincolo de cinismul construirii unui monument dedicat celor care au distrus vechiul Iași, statuia din Copou chiar era frumoasă. Firesc, pentru că a fost realizată de unul dintre cei mai importanți sculptori români ai epocii, bulgarul Boris Caragea, care-i avusese ca profesori pe Hrandt Avakian, Frederic Storck și Oscar Han. Tănăr fiind, Caragea fusese chiar sculptor al Casei Regale, ceea ce spune multe despre talentul său. După 1944, și-a distrus toate lucrările, s-a convertit la comunism și a devenit unul dintre cei mai importanți exponenți ai realismului socialist. Și statuia lui Lenin de la București era făcută tot de el.
Transformată în cal
Statuia soldatului sovietic, cu steaua în vârful steagului și cu „balalaica”, celebrul pistol automat cu încărcător în formă de disc, la brâu, a fost declarată monument istoric în 1954, la doar 7 ani de la inaugurare. A străjuit Copoul timp de 45 de ani. Copii fiind, am depus și noi flori pe soclu, de „Ziua Victoriei”. Prin 1990, „Opinia studențească” a demarat o campanie intensă împotriva statuii, cerând demolarea ei, ca un semn al eliberării de comunism. Municipalitatea a acceptat argumentul, iar în 1992, statuia a fost mutată în cimitirul Eternitatea, să-i străjuiască pe soldații sovietici înmormântați acolo. Atunci a fost desființat și obeliscul din curtea Casei Pogor, ca și cimitirul sovietic amenajat acolo. Ulterior, statuia a fost topită, transformându-se în calul lui Mihai Viteazu, din statuia amplasată ceva mai la vale. Rușii s-au prins abia în 2007, după ce mutarea unei statui similare din centrul capitalei Estoniei i-a făcut să realizeze un inventar al monumentelor „de război”. Era prea târziu însă.
Glastre de beton
Bun, statuia a dispărut. Dar acum tramvaiul face o cotitură nefirească în drumul său spre Rond Agronomie, ocolind cele câteva jalnice glastre de beton cu flori. Până acum, nu s-a găsit nimic să o înlocuiască. S-a propus mutarea acolo a statuii Cavaleristului, de care aminteam la început sau cea a lui Mihai Viteazu. Ambele variante au fost respinse, sub cuvânt că cei care ar coborî Copoul s-ar uita practic sub coada calului. În cazul ăsta, ar trebui mutată și statuia lui Ștefan cel Mare din fața Palatului, pentru că cei care termină de vizitat muzeul se uită și ei sub coada calului. De fapt, a armăsarului, pentru că sculptorul Emmanuel Frémiet n-a avut nicio jenă să doteze animalul cu tot ce-i trebuie.
Poate un fost primar
Bun, dar dacă nu merge un grup statuar care să conțină și un cal, nu se poate pune chiar nimic în acel loc? Noi am fi amplasat acolo statuia regelui Ferdinand, în timpul domniei căruia a fost amenajat parcul Expoziției. S-a preferat amplasarea în fața Palatului Roznovanu, deci propunerea ar fi caducă. Bun, dar atunci, de ce nu o statuie a lui Constantin Toma, primarul ieșean care a amenajat parcul? Sau a fostului primar Osvald Racoviță, cel care a construit Mausoleul Eroilor de pe dealul Galata sau fostul ștrand din spatele Palatului, cel care a organizat primele sărbători ale Iașului de hramul cuvioasei Parascheva și în timpul căruia în parcul Expoziției au fost realizate replicile după Hanul Ancuței, Bolta Rece și arcul vechii Academii Mihăilene? Sau a primarului-erou Gheorghe Mârzescu, cel care în tragicul an 1916 a transformat Iașul în capitala rezistenței până la capăt? Tot Mârzescu a fost cel care, ca ministru al Justiției, a alocat Iașului banii necesari finalizării lucrărilor la actualul Palat al Culturii. A avut cândva o statuie splendidă, în fața hotelului Continental. Au distrus-o legionarii, în alt an tragic, 1940.