În 2012, a fost lansată ideea unei parcări subterane amplasată între Teatrul Național și Mitropolie. În subsidiar, se viza și refacerea esplanadei de deasupra. Proiectul, prezentat Comisiei Europene sub latura sa „ecologică”, a fost întâmpinat cu un refuz ferm. Chiar de la 1.700 km, cât e distanța în linie dreaptă dintre Bruxelles și Iași, se vedea clar că proiectul însemna practic o aglomerare auto excesivă a unui centru civic și așa sufocat de gazele de eșapament. Simpla replantare a unor copaci nu ar fi ajutat la nimic. În plus, se punea problema ruinelor aflate de-a lungul fostei Ulițe Mari a orașului, care a fost locuită de când e Iașul Iași. Ecologia și protecția patrimoniului sunt două fire roșii ale Uniunii Europene în materie de finanțări, iar proiectul le rupea cu nonșalanță pe amândouă. Așa că nu s-au găsit bani, iar proiectul a fost trecut pe linie moartă. Coana Europă ar fi dat cu ambele mâini bani pentru un parc, dar Primăria noastră era interesată de parcări. Acum câțiva ani, proiectul a fost relansat. În lipsa banilor europeni, deci apelându-se exclusiv la bugetul nostru local, proiectul a fost „tuns” zdravăn. S-a renunțat la parcarea subterană și s-a mers doar pe ideea refacerii esplanadei de deasupra. Foarte frumos gând, de altfel, pentru că știm cu toții cum săreau plăcile de pavaj la fiece pas pe acolo. Dar știți cum se spune, că drumul spre iad este pavat cu bune intenții.
Ce zicea proiectul
În aparență, proiectul era simplu. Primăria pune la bătaie 15,4 milioane lei, fără TVA, iar constructorul are un an la dispoziție să reamenajeze esplanada. Suprafața de aproximativ un hectar a acesteia urma să rămână în continuare majoritar verde, aspect esențial într-un oraș din care copacii dispar treptat. Că din trei sferturi de esplanadă, oficial „verzi”, 4.400 mp urmau să fie gazon, adică să rămână doar vreo 3.000 mp de umbră, e partea a doua. Pe axul central al esplanadei s-au prevăzut trei fântâni arteziene succesive, cam cum s-a gândit și pe esplanada din Piața Unirii, dar cu jocuri de lumini. Un amfiteatru orientat spre sud, ar fi completat interesant simbolistica zonei. O grupare florală centrală și alei sinuoase, în umbra copacilor, ar fi creat decorul căutat de tinerii îndrăgostiți ai Iașului. Pentru a nu lăsa esplanada cheală până ce copacii plantați aveau să crească, s-a stabilit prin proiect menținerea celor două aliniamente laterale, dinspre strada I.C. Brătianu, respectiv dinspre Primărie. În proiect se vorbea de tăierile și toaletările haotice făcute până atunci, care au făcut praf o bună parte dintre arborii existenți. S-a emis chiar ideea, fără a se lua totuși un angajament ferm, de a se închide circulației auto și segmentul din bulevardul Ștefan cel Mare până la Casa Modei, după finalizarea lucrărilor, prelungind astfel pietonalul. Practic, proiectul însemna o redesenare a celui din 2012, ai cărui indicatori tehnico-economici fuseseră aprobați la momentul respectiv. În 2015 se renunțase definitiv la ideea parcării, deci fusese timp destul pentru a se pritoci noua idee. Lucrările ar fi trebuit să meargă uns, nu?
Luați pe nepregătite
Ei bine, fără să ne mire prea mult, acest lucru nu s-a întâmplat. Licitația pentru lucrări a fost lansată în noiembrie 2020, iar în august 2021 fusese găsit și constructorul. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat însă abia în iunie 2022. Anul ăsta, în vară, ar fi trebuit să se taie panglica. Suntem însă departe încă de asta. Iar singurii spre care putem arăta cu degetul sunt edilii noștri. Timpul scurs din 2012 ar fi putut fi folosit pentru a se studia mai bine terenul esplanadei, mai ales că existența unor beciuri și alte ruine în zonă era ușor de presupus. Aproape peste drum, la „Cub”, au fost găsite ruine atât de valoroase, încât nici prim-secretarii de partid de pe vremea lui Ceaușescu, cărora puțin le păsa de ce fusese înainte, nu au avut curajul să le sfărâme, pentru a construi noi blocuri. Era de logica evidenței că și între Teatru și Mitropolie se puteau găsi ruine, nu? Or, nu s-a făcut nici cea mai mică cercetare arheologică a zonei. Și nu, nu era nevoie să se sape șanțuri printre trandafiri.
Metodă simplă și eficientă
Ne-a picat acum vreo cinci ani în mână un studiu prezentat la o conferință despre patrimoniul cultural, desfășurată la Chișinău. Era vorba în el de cercetări efectuate asupra unor situri pre-Cucuteni din județul Neamț. Centrul Internațional de Cercetare a Culturii Cucuteni și Piatra Neamț agățaseră niște nemți de la Universitatea „Friedrich-Alexander” din Erlagen-Nürnberg, iar aceștia veniseră cu tot soiul de scule cu care s-a putut face studierea neinvazivă a două situri în care se săpase cu târnăcopul în trecut. Astfel de cercertări au fost făcute și în județul Botoșani, tot în zone studiate anterior după metode clasice. Nu discutăm aici rezultatele splendide ale cercetării. Tot ce vrem să spunem este că se poate face arheologie fără a muta un grăunte de nisip din loc. Poți afla ce se află sub o esplanadă de un hectar, astfel încât să știi peste ce vei da încă dinainte de a băga prima lamă de hârleț în pământ. Firește, dacă vrei asta.
Supriză anticipată
Or, în lipsa unei minime cercetări, lucrările începute cu aproape un an întârziere s-au blocat în scurt timp. Au fost descoperite ruinele unui palat din sec. XVIII, ceea ce nu e suprinzător deloc. De ce nu ar fi existat un palat boieresc lângă palatul Roznovanu, la doi pași de palatul Balș? Doar și atunci era centrul civic al orașului, unde mai marii epocii își construiau palatele. Deosebit de interesant, au fost descoperite și ziduri de fortificație, probabil în genul celor care au mai fost păstrate și puse în valoare lângă Palatul Culturii. Interesant dar, din nou, deloc surprinzător. Evident, lucrările au fost sistate și au intrat la lucru arheologii. Surprinzătoare a fost reacția de surpriză a municipalității. Da, repetiția e intenționată. Într-o discuție cu presa, oficialii s-au revoltat că în loc să se sape 2,5 metri, cum era în proiect, s-a ajuns deja la 4 metri adâncime, iar săpăturile continuă. Se aștepta oare ca acolo să fi fost terenul de fotbal al lui Vasile Lupu și să nu se găsească decât urme de gazon uscat?
Când se va finaliza?
Descoperirile arheologice de sub esplanadă înseamnă, în primul rând, o prelungire indefinită a lucrărilor. Vă amintiți cum s-a întâmplat la săparea pasajului Sf. Vineri, din fața Halei Centrale? Lucrările arheologice au durat doi ani, care au prelungit un proiect deja întârziat. La pasaj, costurile lucrării au crescut semnificativ, pentru că arheologii nu au acceptat în ruptul capului ca vestigiile să fie distruse. Era vorba de unul dintre cele mai vechi monumente urbane ieșene. Ruinele au trebuit încadrate în proiect. Rezultatul a fost splendid, dar, evident, totul a fost mult mai scump. Scenariul se va repeta, fără doar și poate, pe Ștefan cel Mare. Dacă ritmul cercetărilor va fi același, și nu avem niciun motiv să presupunem altceva, lucrările vor fi reluate prin 2025. Am estima că vor mai trece vreo doi ani cu reconfigurarea proiectului, care va fi mai dificilă decât în fața Halei. În fond, acolo a fost necesară doar acoperirea ruinelor cu un planșeu peste care să treacă strada Anastasie Panu. Pe când aici…