Retragerea Elenei Lasconi, la presiunea liderilor de partid, din fruntea listei de candidați USR pentru alegerile europarlamentare a surprins pe multă lume, însă foarte probabil nu și pe Cosette Chichirău. Pe 15 septembrie 2023, Cosette o lăuda copios pe primărița din Câmpulung Muscel pentru calitățile ei politice. „Marii conducători ai USR-ului s-au ascuns după fustele Elenei Lasconi pentru europarlamentare. (….) Era presiune mare din partea membrilor ca Elena Lasconi să fie propusă pentru prezidențiale, dar s-a aranjat așa și marii conducători rămân pe traiectoriile lor nevotate de nimeni (…) Elena Lasconi este o femeie valoroasă”, posta pe Facebook la acea vreme proaspăt demisionata din USR Iași, care adăuga, ca fapt divers, următoarea precizare esențială: „Zic toate astea nu că m-ar interesa foarte tare, ci vreau să vă informez că puteți intra pe site-ul meu (cosettechichirau.ro) ca să vă pre-înscrieți în partidul pe care îl voi lansa în această toamnă. Va fi ce am vrut să facem în 2016, dar nu ne-a ieșit din cauză că… mna, marii conducători”. Întrebarea care se pune este de ce o fi inclus Cosette în aceeași postare omagierea Elenei Lasconi cu informația că partidul ei așteaptă noi membri? Să fi fost o invitație nu chiar discretă pentru ca musceleanca de succes să i se alăture în noua formațiune politică, mai ales că acum se are la cuțite cu liderii USR? Notorietatea și aprecierea publică de care se bucură Elena Lasconi i-ar prinde bine partidului cosettist aflat în chinurile facerii.
Cosette (foto dreapta, pamflet): Elena, te invit în noul meu partid! Să le arătăm tuturor că putem fi două femei de succes fără să avem nevoie de Drulă!