Conflictul de la Opera Națională Română din Iași capătă noi dimensiuni. Concedierea prim balerinului Vlad Mărculescu pare să fi aprins și mai tare focului războiului dintre angajații Operei și managerul Beatrice Rancea. O delegație de sindicaliști l-a vizitat pe ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, solicitându-i demiterea lui Rancea. Drept răspuns, ministrul va trimite un al doilea control pe capul acesteia. Pe de altă parte, de reținut este și faptul că secretar de stat la Cultură este Cosmin Marcovici, dușman declarat al lui Rancea. În aceste condiții, atmosfera în instituția culturală de la Iași este tot mai încărcată, după cum se va vedea și din întâmplările de mai jos. (pamflet)
O încăpere mică, aflată în podul clădirii Teatrului Național. În fața unei oglinzi, Vlad Mărculescu exersează câțiva pași de dans, dar spațiul restrâns îl face să se lovească mereu de pereți. Intră Cosmin Marcovici, îmbrăcat într-un costum elegant.
Mărculescu tocmai executa o fandare, în urma căreia cade pe podea.
Cosmin Marcovici: – Aoleu, te-ai lovit? Sper că nu din cauza mea.
Vlad Mărculescu: – Nu, pur și simplu nu mai am îndemânare. Mi-am pierdut din elasticitate. Înainte, făceam șpagatul și în lift, cu încă cinci inși alături. Puteam schimba becul de la lustră doar cu ajutorul unui picior bine flexat. Acum, abia reușesc să stau turcește pe scaunul din tramvai.
Cosmin Marcovici: – Categoric, te-a nenorocit directoarea asta! Cred că experiența din comisia de disciplină a fost traumatizantă.
Vlad Mărculescu: – Îți dai seama! În primul rând, nu mi-au dat nici un scaun pe care să șed cât timp a durat interogatoriul. Pentru a-mi conserva mobilitatea și a mă relaxa, totodată, a trebuit să stau într-un picior, ca o barză. Ei credeau că mă vor termina cu chestia asta și voi ceda psihic. Nu le-a mers. Balerinii mor în picioare, ca stejarii!
Cosmin Marcovici: – Iar tenorii o încasează pentru că au gura mare, cum am pățit eu. Dacă nu mă puneam în clonț cu madam Rancea, poate că nu m-ar fi exilat la Opera din Brașov. Dar vezi cum e viața? Până la urmă, de sub Tâmpa am ajuns pe Dâmbovița, la minister.
Vlad Mărculescu: – Minister unde ai o poziție foarte bună, care sper să se vadă și într-o acțiune de susținere a mea.
Marcovici se așează pe un scaun, ușor stânjenit.
Cosmin Marcovici: – Te înțeleg, dar să știi că nici la București nu e totul limpede ca-n Lacul lebedelor. Da, sunt secretar de stat, dar, după cum știi, sunt și candidat pentru Parlamentul României. Deci o să trebuiască să încep campania electorală și încă nu știu dacă e bine să intru în scandalul ăsta.
Vlad Mărculescu: – Așa faceți toți! Cum ajungeți în București, uitați de unde ați plecat.
Cosmin Marcovici: – Hai că devii ușor… aerian. Chiar atât de tare te-a marcat concedierea?
Vlad Mărculescu: – Evident! O vreme mergeam în pas de deux doar să-mi cumpăr pâine de la chioșc. Apoi începusem să ridic femeile în brațe, încercând să le ajut să urce în tramvai. Știi cât de cumplite sunt scările alea. Trebuie să recunosc, nu toate aveau fragilitatea Annei Plisetskaya! M-am gândit să mă apuc și de Glovo, dar de la două pizze mari în sus, mă răsturnam cu bicicleta, din cauza trupului meu de silfidă.
Cosmin Marcovici: – Mda, se pare că tu chiar suferi după scenă. Hai să ne gândim la ceva, cum am putea să te readucem pe linia de plutire. Știi, când am venit la Iași, era și Rancea în același avion cu mine.
Vlad Mărculescu: – Deci umblă prin oraș ca o fiară însetată de sângele lui Nureev.
Cosmin Marcovici: – Ei, hai, că nu ești chiar Nureev. În fine, să trecem peste asta.
Mă gândesc să o aduc aici, să discutați în preajma mea, în calitate de reprezentant al Ministerului Culturii. La urma urmei, și ea a fost balerină, tu ești balerin, deci puteți găsi o cale de înțelegere. Hai că mă duc după ea.
După o oră. Marcovici revine cu Rancea în cabina lui Mărculescu. Acesta își duce mâna la frunte și își acoperă teatral trunchiul cu o pelerină.
Cosmin Marcovici: – Doamna Rancea, colegul meu e foarte trist, n-are ce mânca, a fost concediat pe nedrept. A ajuns să facă echilibristică pe borduri, ca să nu-și piardă antrenamentul. Vă rog, ca să nu-l stârnim și mai tare pe șeful nostru comun, ministrul Culturii, care ar putea să ne ejecteze pe toți la vreun circ ambulant, strângeți-vă mâna și faceți pace.
Beatrice Rancea: – Ok, de acord.
Rancea îi întinde mâna lui Mărculescu. Acest i-o strânge timid. Imediat, Rancea îl aruncă peste umăr pe balerin, într-o figură de judo, lăsându-l lat pe podea.
Cosmin Marcovici (scandalizat): – Ce-ați făcut, doamna manager?
Beatrice Rancea: – Un număr din noul meu spectacol de balet pe care vreau să-l pun în scenă la Iași: „Întoarcerea lui Betty Lăpușneanca”. Evident, motto-ul va fi: dacă voi nu mă vreți, atunci vă vreau dansând după cum vă cânt eu!
Vlad Mărculescu, un balerin cu o carieră rămasă-n aer. Mărculescu (foto, pamflet): Conducerea dictatorială m-a zburat de la Operă. Nu-i nimic, acuși vine și Rancea din spatele meu, călare pe o mătură
