Din când în când, câte un studiu sau articol de ziar aduce în discuție eternul paradox al învățământului românesc. Avem o mulțime de olimpici internațional, dar peste 40% dintre tinerii români sunt analfabeți funcțional. Adică le pui un text în față și deși pot să-l citească, nu-l înțeleg și sunt incapabili să facă un rezumat sau să traseze ideile principale ale acestuia. Cu ideea asta în față, fiecare ministru al Educației se apucă să facă vreo reformă. Care ar trebui să facă din învățământul românesc unul, dacă nu din cale-afară de performant, măcar unul decent. La urma urmei, degeaba avem olimpici, dacă aceștia o șterg peste graniță cu prima ocazie. Media este cea care contează, iar elevii medii de azi ne vor plăti pensia mâine. Ce n-am reușit noi niciodată să înțelegem a fost de ce nu se adună o dată toate partidele, să pună cap la cap cum vor să arate învățământul de mâine și să pornească o reformă pe termen lung. Eventual, să copieze pur și simplu un sistem care s-a dovedit funcțional. Fără adaptări la „specificul local”, pentru că asta înseamnă de obicei să nu mai rămână nimic din ideea inițială. De exemplu, sistemul finlandez, de care am mai vorbit noi pe scurt la un moment dat. În fond, ce au făcut finlandezii?
Erau în liga a doua
De ani buni, Finlanda este dată ca exemplu european în competiția cu alte sisteme de învățământ. Asiaticii vin cu Hong Kong sau Singapore, Uniunea Europeană vine cu Finlanda. Nu de alta, dar alt sistem de învățământ ca lumea în Europa nu prea există. Toate au deficiențe majore. Culmea, finlandezii nici măcar nu au cine știe ce tradiție în educație. De câți filosofi finlandezi ați auzit? Sau câți foști vânători de reni au luat premiul Nobel pentru fizică? De fapt, acum o sută de ani, Finlanda abia apărea ca țară pe harta Europei, după prăbușirea Rusiei țariste. Prin anii ’60, economia lor încă își căuta un drum, iar învățământul era la nivelul oricărei alte țări din liga a doua. Nici prea-prea, nici foarte foarte. Doar că tot pe atunci, adică acum vreo 50 de ani, finlandezii și-au zis să folosească singurul atu pe care îl aveau în acest domeniu. Tradiția.
Prima cărămidă
Da, știm, tocmai am spus că n-aveau tradiție în educație. Nu aveau, dacă facem abstracție de universitatea din Helsinki, înființată la Turku, prin 1640, cam pe când se înființa în Moldova Academia Vasiliană a lui Vasile Lupu. Ce aveau finlandezii și nu aveau alții era apetitul pentru învățare și un grad de alfabetizare deosebit de înalt. E drept, ce puteai face toată noaptea polară, așteptând să vină primăvara? Citeai. Majoritatea copiilor finlandezi știu să citească încă de acasă, iar acest fapt reprezintă prima cărămidă în învățământul lor. Celelalte vin de la sine.
Fără note, fără teze
Copiii nu sunt dați la școală înainte de împlinirea vârstei de 7 ani. Finlandezii chiar respectă ideea de „cei 7 ani de-acasă”. Iar odată ajunși la școală, în primele clase nici nu pun mâna pe carte. Nici n-ar putea, pentru că nu există manuale, după cum nu există nici teste, teze, lucrări de control sau extemporale. La noi, copiii sunt evaluați din prima, înainte de a intra chiar la clasa zero. La ei, în primii șase ani de școală, copiii nu primesc niciun fel de note sau calificative. La ce bun, dacă tot nu există teste?
Totul e flexibil
În școlile finlandeze se aplică aceeași programă, fără diferențieri. Totuși, programa reprezintă doar linii generale de urmat, școlile, clasele și chiar profesorii având o largă automie în a alege ce și cum să predea. Nu li se cere să sublinieze importanța lui Juhani Aho în contextul realismului european și nici influența operei lui Ibsen sau Tolstoi asupra scrierilor sale. Pot pur și simplu să spună că individul a fost însurat cu o pictoriță, a avut trei copii și a lucrat și în presă la viața lui. Dacă elevul e interesat, pune mâna și caută ce-a scris Aho. Ne gândim puțin la câte am învățat despre Eminescu? Că a fost influențat de scrierile sanscrite, de Schopenhauer, de mai știu eu ce? Am învățat mai multe despre Shopenhauer la literatura română decât la filosofie. De fapt, de multe ori li se cere chiar elevilor să spună ce vor să afle despre Juhani Aho. Îi stimulează să gândească singuri, îi obligă să-și definească interesele și-l stimulează și pe profesor. Poate profului nu i s-ar fi părut semnificativ să spună că nevasta lui Aho picta, dar pe un elev îl interesează. Acel elev va scrie poate peste ani o lucrare științifică despre rețetele folosite de Venny Soldan-Brofeldt, nevasta lui Aho, la prepararea vopselelor. Ocazie cu care poate aflăm și noi că folosea albastrul de Voroneț.
Fără școli de „elită”
Sistemul școlar finlandez este finanțat 100% de stat, toate școlile fiind practic la fel. Neexistând școli „de elită”, părinții bogați trebuie să-și dea copiii tot la școlile normale. Așa că au tot interesul să se implice ca acea școală să fie și bună. Indiferent de grosimea buzunarului sau de coeficientul de inteligență, copiii învață în aceeași clasă. Nu există clase performante și centre de excelență. Toți învață aceleași lucruri, pentru că Finlanda a înțeles că media este cea care contează. Nu e vorba de o plafonare, de o nivelare a elevilor. Pur și simplu, diferențierea între ei se va face la facultate.
Nu există suplinitori
Nici nu există profesori buni sau răi. Pentru a deveni profesor, trebuie să termini facultatea printre primii 10% dintre studenții din profilul tău. Deci prin definiție, toți profesorii sunt vârfuri în domeniul lor. Nu există suplinitori, profi care să nu-și fi luat titularizarea și ca urmare să ajungă să predea undeva la țară. Noi am perpetuat sistemul comunist. Ei s-au ferit de el. Iar prin faptul că profesorii sunt buni încă din primul an de muncă, nu se pune atât accent ca la noi pe „perfecționarea continuă”. Profesorii stau patru ore pe zi la școală, iar două ore pe săptămână urmează cursuri de dezvoltare profesională. E suficient pentru a se ține la curent cu noutățile. Ia întrebați pe profesorii noștri câte ore petrec zilnic acasă tot pentru școală? La câte consilii sunt chemați, la câte cursuri trebuie să participe pe banii lor ca să strângă punctajul impus? La finlandezi, leafa crește pur și simplu prin vechimea în muncă, dar se simte. Un profesor cu 15 ani vechime câștigă dublu față de un debutant. Dar nu există salarii de merit, așa că profesorii nu sunt la mâna directorilor și nici tentați să se sape reciproc.
Fără teme pentru acasă
Pentru ca elevii să nu fie prea stresați, nu prea sunt ținuți mult la școală. Norma e de 20 de ore pe săptămână, ceea ce înseamnă cam 3-4 ore pe zi la clasele mici. Finlandezii au plecat de la ideea că dacă înveți tot timpul, de fapt nu mai înveți nimic. De asta nici teme nu se dau pentru acasă. Sau, hai, să zicem că se dau, dacă temă se cheamă niște probleme de imaginație pe care le rezolvi în maxim 20 de minute și care seamănă mai mult a matematică distractivă decât a algebră. Finlandezii consideră ideea temelor pentru acasă ca fiind depășită. Degeaba dai teme, dacă părinții sunt cei care le fac, de exemplu. Contează ce învață copilul la școală. În rest, să facă sport, să se joace, să cânte, să citească, să fie copil, pe scurt. Este cea mai practică modalitate de a-ți da seama ce-l interesează de fapt pe copil. Dacă fugărește fluturi, înseamnă că e bun de entomolog. Dacă împușcă zombie pe calculator, e bun de IT-ist. Dacă-l citește pe Kant în original, înseamnă că trebuie să-l duci la un consult de specialitate. Una peste alta, copilul are tot timpul de pe lume să facă ce-i place și să se specializeze în aceasta.
Doar 16 în laborator
Iar pentru a se putea specializa mai bine, săptămâna de școală este presărată cu ore de laborator. Noi am făcut doar două experimente la chimie tot liceul. Și era un liceu „de elită”. Iar la orele de știință participă grupe de maxim 16 elevi, ca profesorul să se poată concentra pe fiecare. Nu există ore cu 35-40 de elevi îngrămădiți în sală.
66% fac și facultatea
Ziceam că nu există teste, examene și alte alea? De fapt, în Finlanda există un test. Unul singur, dat însă la 16 ani, când la noi, pe vremuri, se dădea treapta a doua. Testul național dat în Finlanda are rolul nu de a clasifica elevii, ci de a le arăta lor cam în ce direcție să-și concentreze viitoarele studii universitare. Rezultatele lui nu sunt lipite pe poarta școlii, pentru că îl privesc direct și personal pe elev. Ca urmare, 93% dintre copiii finlandezi termină liceul. Dintre aceștia, 66% fac și facultatea.
Suntem sub medie
Bun, dar totul este chiar roz în învățământul finlandez? Da și nu. Stilul foarte relaxat are și limitele lui. Ziceam la început de laureații Nobel finlandezi. Există doar cinci, pentru pace, medicină, economie, literatură și chimie. Doar laureatul pentru economie, Bengt Holmström este produsul sistemului actual de învățămând finlandez. Mă rog, și laureatul pentru pace, dar asta nu ține de școală. Finlanda are medii foarte bune, dar puține vârfuri. Apoi, în ultima vreme, chiar și mediile au început să scadă. S-ar zice că și elevii finlandezi au prins gustul chiulului. La testele PISA din 2015, care clasifică 72 de sisteme de învățământ din lume după nivelul atins de copiii în vârstă de 15 ani, Finlanda s-a clasat pe locul 13 la matematică, primele 7 poziții ale clasamentului fiind ocupate de state asiatice. La citit, Finlanda a fost pe locul 4, iar la științe, pe locul 5. Nu e rău pentru un clasament internațional. România s-a clasat respectiv pe locurile 47, 48 și 51. La toate, sub media țărilor din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Ne-au depășit estonienii, polonezii, rușii, bulgarii și mulți alții. Nu mai bine copiem sistemul finlandez? Al nostru a cam arătat ce poate.
Sistemul de educație finalandez e printre cele mai bune din lume. Totuși finlandezii nu sunt mulțumiți. Ar vrea o nouă abordare: să desființeze materiile. Să nu mai fie matematică, istorie, geografie etc. Și, totuși, ce alternativă propun. Materiile să fie înlocuite cu evenimente sau fenomene tratate în manieră interdisciplinară. De exemplu, elevii să studieze Al Doilea Război Mondial analizându-l din perspectivă istorică, geografică, dar și matematică