Daniel Busuioc, directorul artistic al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, a distribuit pe contul său de Facebook o amintire fotografică în care apar unii dintre cei mai cunoscuţi actori ieşeni, surprinşi într-o ipostază din anul 1996. „Ce mare şmecherie piesa asta în patru acte de Cehov? Peste douăzeci de ani, voi semna şi eu acte, dar în calitate de director”, ar fi zis Busuioc.
Imaginea aparţine actriţei Catinca Tudose Hariton, în ea fiind prezenţi Cătălin Tudor Manea, Emil Coşeru, Doina Deleanu, Daniel Busuioc, Annemarie Chertic, Marius Manole, Irina Răduţu Codreanu, Monia Pricopi, Adrian Păduraru, Radu Ghilaş, Constantin Puşcaşu şi Doru Aftanasiu. Practic, una dintre cele mai bune garnituri ale teatrului ieşean, un motiv în plus de nostalgie pentru iubitorii artei dramatice.